Psalmul 147 

Pohvalește, Ierusalime1, Pre Domnul și-l laudă-n desime, Sionule, că ț-au datu-ț Domnul Dumnezăul tău cinste-n tot omul. 

1 Pronunțat I-e-. 

Și porțâle tale cu răteze Le-au întărit, nime să-ț cuteze. Și cuconilor tăi întru tine Le sporește Dumnezău cu bine, Carele ț-au pus pre hotari pace Și-ț dă sațâu de grâu, cum îț place. Ce-ș trimite zâsa și cuvântul, De cutrieră-n sârg tot pământul. Cela ce-ș dă omătul ca lâna Și negură spulbără cu mâna, Ca cenușea cu sâta când cerne, Preste tot pământul de s-așterne. Cela ce aruncă sloi de gheață, De dă groază preste toț cu greață. Cine poate să-i sufere gerul Ce-mpietrește apele ca herul? Cu cuvântul său Domnul învață De să răsâpăsc și să dejgheață, Și duhul său Dumnezău trimite De să-ntorc într-apă ca mainte. Cela ce-au poruncit cu tărie Lui Iacov cuvânt de mărturie, Și tot Izrailul să să-nvețe Într-a lui dereptări și giudețe. N-au făcut așe nice-ntr-o laturi, Să le spuie giudețe și sfaturi.