Ascultă-mi, Doamne, de dereptate

Și de făgadă la greutate,

De rugăciune să m-iei aminte,

Că mă rog ție, Dumnezău svinte.

Că nu din buze cu-nșelăciune

Îț fac făgadă de rugăciune.

Să-mi scoț giudețul dintr-a ta față,

Să-m vază ochii trai fără greață.

Că mi-ai cercatu-mi inema-n rândul

Și-n vremea nopții mi-afli tot gândul.

M-ai ars cu focul să-m găsești vină 

De strâmbătate-n faptă streină.

Mi-am oprit rostul să n-aib a zâce

De fapt de oameni cuvânt de price.

Printr-ale tale graiuri cinstite

Ce-ai zâs cu rostul, Dumnezău svinte,

Mi-am păzât drumul pre căi vârtoase,

Pietri-ascuțâte și sâmceloase.

Tu mă-ndereaptă-ntr-a ta cărare,

Să nu-m scap pașii cătră pierzare.

Eu ț-am strigatu-ț, Dumnezău svinte,

Să mi-asculț graiul de rugăminte.

Pleacă-ț urechea-n vreme de scârbă,

De-mi iușiurează greul din gârbă.

Și-ț minunează svânta ta milă,

Carii ț-au frica să-i scoț din sâlă.

Și de pizmașii ce să-nvitează

Să-ț stea-mprotivă, vrând să mă piarză.

Svânta-ț direaptă, Doamne, și stânga

Le tinde îmbe de-mi potoli tânga.

Și ca lumina tu mă ferește,

Supt aripi svinte, de mă umbrește

De fețe strâmbe ce mă ia frică 

A le prăvirea, carile-m strică.

Că-m stau pizmașii împregiur suflet

Ca nește hiară fără de cuget.

Căce le este înfundat săul,

Grăiesc asupră-mi cu de tot răul.

Că mă-ntiriră pănă afară

Cătră grea moarte și cu ocară.

Pusără-ș ochii de mă omoară,

Și cu pământul mă împresoară.

Mă ocoliră de mă vinează, 

Precum fac leii, vrând să mă piarză.

Scoală-te, Doamne, de-i ocolește 

Și sirepia le îngrozește.

Și-mi izbăvește mișelul suflet, 

Că să mă piarză le este-n cuget.

Sloboz spre înșii svânta ta armă, 

De-i răsâpește și le dă spaimă.

Supt svânta-ț mână nu țî să pleacă,

Pre a lor vină să li să facă.

Și-i osăbește de svânta ceată, 

De le dă-n viață direaptă plată.

Căce-i puțână svânta ta turmă, 

Datu-i-ai roadă cuconi pre urmă.

Le-ai împlut zgăul de svânta mană, 

Carea-i ascunsă cerească hrană.

Și rămășițe nu lepădară 

Dintr-a ta zâsă să dea afară,

Ce le lăsară să socotească 

Pruncii lor céi mici, să le plinească.

Iară eu, Doamne, fără de greață, 

M-oi arăta-mă-n svânta ta față,

Și-m vei da sațâu cu a ta slavă, 

Când ți-oi vedea-te fără zăbavă.