Dumnezău mă paște și n-am lipsă* , 

La loc de otavă ce-mi întinsă.

Sălașul pre ape de răpaos, 

Și cu hrană suflet mi-au adaos. 

Și-n cărări direpte mi-i povață,

Cu svântul său nume de mă-nvață.

Că de-aș merge și-n umbră de moarte,

Teamă n-am de rău, că tu m-ii ¹¹ scoate.

Toiagul tău și svânta ta vargă

Mângâiere m-dau și hire-ntreagă.

Că tu, Doamne, mi-ai gătat și masă,

Și pizmașii nu-i suferi în casă,

De de-aproape să stea să mă vază,

Aceia ce caùtă să mă piarză.

Ce-n pizma lor pre cap mă vei unge

Cu oloi scump, vin încă-m v-agiunge,

Din svântul tău păhar ce mă-mbată,

Cu mila ta, Doamne, cea-ndurată,

Carea merge-n soțâie cu mine,

În viața mea, în zâle depline.

Și-n casa ta să petrec cea svântă,

În zâle lungi cu trai fără smântă.