A ta este, Doamne, lumea și pământul,

Ce le-ai umplut sângur dintăi cu cuvântul.

Și toate din lume de tine-s făcute,

Și i-ai dat podoabă de năroade multe.

I-ai pus așezarea pre mări și pre ape,

I-ai făcut temeiul tare, să nu-l sape.

Doamne,-ntr-al tău munte cine să să suie 

Și-n locul tău cél svânt odihna să-ș puie?

Numai cine are mâni nevinovate,

Inemă curată și fără păcate,

Carele nu-ș duce sufletul afară,

’N vrăjitori să crează, lucru de ocară.

Nice el să giură cu vro-nșelăciune

Cătră cel de-aproape,-n loc de-mpâcăciune.

Unul ca acela de la Domnul are

Dar și bunătate, milă și spori mare.

Și aceasta-i ruda ce cearcă pre Domnul,

Spițele acestea să le ști tot omul.

Să margă pre dânse și să-l vază-n față,

Domnul lui Iiacov cercând cu dulceață. 

Vă rădicaț ușea, cine-aveț mai mare,

Răsâpiț zăvoare și-ncuitori tare,

Să intre-mpâratul cu svânta sa slavă,

Sau vă daț răspunsul fără de zăbavă!

Cine-i împăratul acesta cu slavă?

Nu ne dodeireț de faceț gâlceavă.

Domnul este tare, puternic să certe

Tare pre războaie, să taie, să ierte.

Luațî-vă ușea, cine-aveț mai mare,

Răsâpiț zâvoară și-ncuitori tare,

Să intre-mpăratul cu svânta sa slavă,

Sau vă daț răspunsul fără de zăbavă!

Cine-i împăratul de vine cu slavă?

Spuneț cine este, nu faceț zăbavă.

Domnul puterilor, împăratul vine,

Cu svânta sa slavă, oame, pentru tine,

Din plean să te ducă unde ți-i gătată

Odihnă și cinste-n slavă nencetată.