Dumnezău, Dumnezăul mieu svinte,

    Cercetează și mă ia aminte! 

Prin ce lucru îmi-urnești departe 

    Agiutoriul de la greutate? 

Mi-s departe de la mântuință 

    Graiuri ce-am zâs fără socotință. 

Zua ț-voi striga, Dumnezău svinte, 

    Nu mă vei asculta, nici aminte. 

Și de noapte să nu mi să țâie 

    Strigarea mea-n loc de nebunie. 

Că dintr-a ta svântă lăcuință 

    Lui Izráil ești vântă-n credință. 

Moșii noștri tu le-ai fost nedejde, 

    Și tu-i mântuiai de la primejde. 

Spre tine striga din greutate, 

    Și să mântuia cu bunătate. 

Nedejdea le-au fost toată pre tine, 

    Și n-au pățât nicăiuri rușine. 

Dară eu ce sunt, Dumnezău svinte? 

    Că om nu sunt, să mă iei aminte, 

Ce-s un vierme și fără de treabă, 

    Ca omida ceea ce-i mai slabă. 

Și-ntre oameni încă-s de ocară 

    Și mustrare tuturor din țară. 

Mă-mprohită cineș mă zărește, 

    Buze mișcă, cu capul clătește: 

„Zâci că Domnul îț este nedejde, 

    Acmu să te scoață de primejde, 

Și noi să vedem de ți-i cu bine, 

    De să Domnul voiește cu tine“. 

Tu ești, Doamne, ce m-ai tras din mațe 

    Și maică-mea m-ai dat viu în brațe. 

Și m-ai pus la sân de mi-ai fost viață, 

    Hrană și cu sațâu de dulceață. 

Din mătrice și din scăldătoare, 

    Și din fașe m-ai pus pre picioare. 

Și din zgăul mamii, Doamne svinte, 

    Tu-m ești Dumnezău, și-ț ad-aminte, 

De la tine să nu fiu departe, 

    Ce-m dă agiutori la greutate. 

Că nu-i nimi să mă folosască, 

    Fără tine, nice să mă crească. 

Giuncii și cu tauri mă-mpresoară, 

    Cu căscate guri, să mă omoară, 

Ca leii ce apucă și zbiară, 

    Cu gurile rânjite, pre hiară. 

Și ca apa fui vărsat afară, 

    Și oasele mi să rășchirară. 

Inema-n zgău mi să veștezește, 

    Ca o ceară când să răstopește. 

Mi-i vârtutea ca hârbul de sacă, 

    Limba-n gingini lipită să neacă. 

Și m-ai lăsat, Doamne,-n țărna morțâi, 

    Și cânii mă-ncungiură cu toțâi. 

Cete de vicleni mă ocoliră, 

    Mâni, picioare îm potricăliră, 

Și oasele toate m-numărară, 

    Și nice-ntr-o samă mă băgară. 

Și hainele, să nu mi le strice, 

    Și le feceră părț fără price. 

Și pentru veșmântul denafară 

    Pusără cu sorțâi de-aruncară. 

Ce tu, Doamne, să nu-m pui departe 

    Agiutoriul tău la greutate. 

La nevoia mea să iei aminte, 

    Să mă sprejinești, Dumnezău svinte. 

Și sufletul să-m scoț de la armă, 

    De nevoaie grea fără de samă. 

Sângură născuta mea cu mine 

    Să scape de mânule de câine. 

Și să mă scoț de mișelătate, 

    Să nu petrec delung răutate. 

Leul gura să i să despice, 

    Inorogii coarne să le pice, 

Să li să tâmpască sămeția, 

    Să-ș cunoască și blăstămățâia. 

Iară eu ț-voi spune svântul nume 

    Frațâlor miei și-n mijloc de lume. 

Carii aveț cătră Domnul teamă, 

    Lăudaț și-l făliț fără samă. 

Și Iiacov cu toată sămânța 

    Cătră Domnul să-ș țâie credința. 

Și toată sămânța să să teamă 

    Lui Izráil de dâns fără samă. 

Că rugă de mișel nu defaimă. 

    Ce-l priìmește cu drag fără samă. 

Și de mine a sa sfântă față 

    Nu-ș ascunde cu ură de greață. 

Și mi-aude când îi strig cu jele, 

    De mă scoate de la nevoi grele. 

Că eu, Doamne, pre tine te-am fală 

    Și te laud fără de sâială. 

În mijloc de beserică mare 

    Îț voi mulțămi și-ntr-adunare. 

Pominoace încă ț-voi aduce, 

    Jărtve grase și colive dulce. 

Carii îț fac slujba-n frică multă, 

    Cu mișeii cu carii te-ascultă, 

Bine vor mânca cu sațâu mare, 

    Mulțămind cu laudă-n cântare. 

Și inema le va fi-n dulceață, 

    Petrecând în veci de veci în viață. 

Marginile lumii să să sâmță, 

    Să să-ntoarcă toate cu credință 

Și să țî să-nchine-n dereptate 

    Toț păgânii și limbi de departe. 

Și ș-vor părăsî păgânățâia, 

    Că ți-i, Doamne, a ta-mpârățâia. 

Și vei împărățî-n limbi păgâne, 

    De li-i îmblânzî cu a ta pâine. 

Pre boierii lumii, fără price 

    Să să roage,-n sațâu să mănânce, 

Și când ti-i ivi fără zăbavă, 

    Cei din țărnă să-i rădici cu slavă 

Denaintea ta, să țî să-nchine, 

    Când le vei da plata, cum să vine. 

Și atunce, Doamne, de primejde 

    Sufletul mieu să te-aibă nedejde, 

Că pre tine, Doamne, te am viață, 

    Sufletului mieu trai cu dulceață. 

Și cei i-ai dat pre lume sămânță, 

    Să-ț slujască cu tare credință. 

Și ruda pre urmă carea vine, 

    Să dea veste, Doamne, de la tine. 

Să-ț mărturisască dereptatea 

    Ruda ce să naște-n toată partea. 

Să răspunză de ce-au făcut Domnul 

    Bunătatea sa preste tot omul.