Cătră tine, Doamne, bietu-mi suflet*

Îl rădic cu rugă, cu tins cuget.

Doamne, prin nedejde ce-am spre tine,

Să nu laș în veci să duc rușine.

Nice pizmașii miei să mă-nchiză

Într-a lor vicleșug, să mă râză.

Că toț ceia, Doamne, ce te rabdă

Nu s-or stidi la vreme de pradă.

Iară păcătoșii rău să pață

Și rușinea lor să le stea-n față.

Ale tale căi, Doamne, mi-arată

Și-ntr-a tale cărări mă-ndireaptă.

Și mă, Doamne, du de-m fii povață

Spre-a ta dereptate de mă-nvață.

Că-m ești Domnul dat de mântuință,

Zua toată te-aștept cu credință.

Ț-ad-aminte de ieftinătate,

Din veci ce o ai cu bunătate.

Că ți-i, Doamne, mila de pre-atunce

Așezată spre toț cu gând dulce.

Greșala mea cea de tinerețe

Să o uiț, Doamne,-n ieftinețe.

Și cu a ta milă ț-ad-aminte,

Să nu mă uiț, Dumnezău svinte,

Pentru a ta svântă bunătate,

Carea-ntorci pre om din răutate.

Bunu-i Domnul și din direptate 

Ne-au pus lege de cătră păcate,

Să ne ducă pre cale-n giudețe,

Pre cei brúdivi și cei cu blândețe.

În căile lui cele de viată

Sângur Domnul le este povață,

Și căile lui toate sunt milă,

Nefăcând adevărului sâlă,

Celora ce-i cearcă svânta lege

Și mărturii ce-i feresc întrege.

Și pentr-al tău, Dumnezâu, svânt nume

Greșelele să-m ștergi de pre lume.

Cine-i omul să-ț aibă de frică,

Să nu-ț poată greși-ntru nemică?

Îi vei da cu lege-ntr-a ta cale

Ce ț-au iubit poruncile tale.

Sufletul lui în cei buni vei face

Să petreacă cu sălaș de pace,

Și sămânța lui va trăi-n țară

De-a ocina moșii cu hotară.

Carii au de tine, Doamne, frică

Nu li să va sminti din nemică,

Că li-i spune a ta svântă lege,

Pre delaturea ei să n-alerge.

Ochii miei spre tine, Doamne, caută

În tot ceasul cu minte curată.

Că tu îm vei scoate de căpcană

Picioarele, din cursă vicleană.

Caută-mi, Doamne, de mă miluiește,

Că sunt sângur născut, și mă crește.

Mi-am împlutu-mi inema de scârbă,

Ce-m ia mișelătatea din gârbă. 

Vezî-mi greul și de plecăciune

Și-m trimite, Doamne, iertăciune.

Vez pizmașii că mi să-nmulțâră

Și cu ură strâmbă mă urâră.

Mișelul mieu suflet mi-l ferește

De rușine, și mă izbăvește.

Că mi-i, Doamne, nedejdea spre tine,

Să-m trimiț folosânță de bine.

Prostaticii ce țân dereptatea

Sunt cu mine-n toată greutatea.

Că eu pentru tine pui răbdare,

De la tine s-aib, Doamne, iertare.

Și să izbăvești creștinătatea,

Iușiurându-i toată greutatea.