Giudecă-mă, Doamne, că eu în prostime*

Umblu-n toată vremea, ne-având rău pre nime.

Și tu-m ești nedejdea că nu m-oi slăbi-mă,

S-a cunoaște, Doamne, când m-ii ¹² ispiti-mă.

Să mi-arză rărunchii, inema să hiarbă,

Și ochii miei milă de la tine s-aibă.

Că ț-am voit bine cu slujbă direaptă,

N-am șezut în sfaturi cu ceată deșartă.

Cu cei fără lege nu voi intra-n casă,

N-oi priìmi viclenii și strâmbii la masă. 

Pre mâni m-oi spăla-mă cu cei fără vină,

Cu dânșii voi merge la svânta ta cină.

Împregiur oltarul tău, Dumnezău svinte,

Să-ț auz de hfală, dvorind înainte,

Ca să poci răspunde svintele-ț ciudese,

Laudele tale preste gloate dese.

C-am îndrăgit, Doamne, a ta svântă casă, 

Pentr-a ei frâmsețe să fie aleasă.

Cu slava ta, Doamne, ce o luminează,

De dă cuviință și sloboade rază.

Nu mă lăsa, Doamne, să fiu de pierire

Cu bietul mieu suflet, ce să mi-aibi de știre.

Și cei fără lege să nu-m fie-n viață,

Crunțâi și viclenii de carii ți-i greață,

Ce sunt pre tot ceasul cu răul amână

Și de mâzde strâmbe li-i direapta plină.

Că eu cu prostia am cale deșchisă,

Cătră vicleșuguri n-am hire deprinsă.

Mă rog, Doamne svinte, de mă izbăvește,

Pentru a ta milă ce țî să vestește.

Să nu-m mut piciorul din cărări direpte,

Să te slăvăsc, Doamne, în gloate-nțălepte.