Iacă mă-mpresoară pizmașii de-m strică! 

Și de-i tăcea mâlcom, lăsându-i în voaie,

Face-m-vor pizmașii scârbă și nevoaie.

Cu cei din mormânturi de-atocma m-or face,

M-or călca-mă-n tină, de-i vei lăsa-n pace.

Ce mi-ascultă, Doamne, glas de rugăciune,

Când mă rog spre tine și-m cei iertăciune,

Cu mânule tinse spre casa ta svântă,

În număr să nú fiu cu răii în smântă.

Și cu păcătoșii ce fac strâmbătate

Să nu mă pierz, Doamne, să duc răutate,

Cu ceia ce nú țân giurământ de pace

Cătră cel de-aproape, ce fac ce le place.

Dă-le, Doamne, plata precum ei lucrează,

După vicleșuguri ce-au făcut să-ș vază.

Cu năravuri rele în mânule sale,

Ce-au făcut altóra să le faci cu cale.

Lucrurile tale n-or să cugeteze,

Poruncile tale nú vor să lucreze.

Pentr-aceea, Doamne, le vei sparge ceata

Și nu-i vei mai strânge, ce le vei da plata.

Bună cuvântare s-aibi, Dumnezău svinte,

Că mi-auzâș glasul cel de rugăminte,

De-m ești sprejineală și agiutorință,

Și inemii mele ești nedejdiuință.

Că mi-ai auzâtu-mi de mi să-nflorește

Mișelul de suflet și pelița-m crește.

Și cu bucurie să-ț fac mulțămită Ție,

Doamne svinte, cu rugă priìmită.

Svinția-ta, Doamne, ești bună tărie

Besericii tale, și-i ești bucurie.

Ești-i și scut tare-n toi, de sprejineală 

Unsului tău, Doamne, la ceas de năvală.

Mântuiește-ț, Doamne, a ta svântă gloată

Și blagoslovește ocina ta toată.

Pre pășiune bună crește și o-nalță,

Să-ț mărturisască în veci cu dulceață.