Aduceț pominoace și veniț la Domnul,

Lui Dumnezău câț sunteț fii, și cu tot omul. 

Aducețî-i cu miei graș Domnului și slavă,

Aducețî-i cu cinste, nu faceț zăbavă.

Să faceț cum să cade svântului său nume,

Dumnezăului nostru, domnii de pre lume.

Să vă-nchinaț la Domnul în curtea cea svântă,

Cu inemă curată, cu gând fără smântă.

Glasul Domnului toarnă cu smidă-n pohoaie

Și tună-ntr-ape multe cu fulgere-n ploaie.

Glasul Domnului face holbură pre mare,

De-o umflă cu unde și cu valuri mare.

Glasul Domnului iese cu multă vârtute,

De potoale și marea și vântul cel iute.

Glasul Domnului iese cu frâmsețe multă

Și chedrii îi dăramă și din loc strămută.

Și chedrii din Livanul Domnul îi detună,

De-i frânge cu trupină, cu crengi împreună.

Ca vițălul tămâiei mănunt îi zdrumică,

De dă groază-n toț Domnul, să-i aibă de frică.

Ca fii de inoroguri cu cornul în frunte,

Așe va da iubitul războiul de iute. 

Glasul Domnului taie văpaie de pară,

Când îș sloboade focul de s-aude-n țară.

Glasul Domnului umple pustia de frică,

De să-ngrozește hiara și carea-i mai mică.

Cerbii lasă pădurea, dumbrăvi dărâmate,

De fug la munțâi céi goli și la dealuri nalte.

Iară cine ști rugă din lume tot omul,

Năzuiască să scape în casă la Domnul.

Că Domnul șede-n scaun când varsă potopul,

Când face lumii groază și frică cu focul.

Șede Domnul în scaun de ș-împărățește,

Și gloata sa cea svântă Domnul o-ntărește

Cu bună cuvântare pre viață de pace,

Ce i-au giuruit Domnul deplin îi va face.