Ferice de cine-i slobod de păcate* 

De la Domnul și fărădelegi iertate.

Ferice de om ce nu i să menește 

În greșele, de la Domnul, când grăiește,

Nice-n rostul lui să află-nșelăciune, 

Cându-ș cere de la Domnul iertăciune.

Amurțât-am de-m sunt oasele vechite, 

Toată zua ce-am strigat, Dumnezău svinte.

Că zua și noaptea mâna ta cea svântă 

’Ngreuiază asupră-mi de mă-nspământă.

M-am întorsu-mă-ntr-a mea mișelătate, 

De mă spinul înghimpa cel de păcate. 

Fărălegea mea ț-am spus, că n-am tăgadă,

Și greșala mi-am văditu-mi cu spovadă,

Cătră Domnul de mi-am spus păgânățâia,

Și tu, Doamne, mi-ai iertat necurățâia.

Denainte-ț svinții tăi, carii ț-fac zâsa,

Țî să roagă în prilej bun pentru dânsa.

Însă-n vreme de potop și de năvală

Stau de dânsul de departe cu sâială.

Zâs-ai, Doamne, îț voi da cu-nțălepciune,

S-aibi aceasta-ntr-a ta cale sfaturi bune.

Îm voi răzăma spre tine căutătura,

De ț-voi iușiura nevoia și trăsura.

Nu vă facereț ca calul fără minte,

Nice ca mâșcoaia carea nu să sâmte

Pănă nu o tragi cu frâul în zăbală.

Carii n-au de tine nice o sâială,

Nice vor s-asculte, ce să pun cu price,

Îi vei bate pre-aceia cu multe bice.

Iarî cine i-i nedejdea cătră Domnul,

Mila lui încungiura-l-va în tot omul.

Veselițî-vă, direpții, cu dulceață

Și vă bucuraț prăvindu-i svânta față.

Și toț svinții ce-s cu inem-adevară

Lăudaț vor fi de toată lumea-n țară.