Bucurațî-vă, direpț din țară*,
De Domnul, și cei cu adevară
5 perechi.
Vă să cade laudă-n tot omul.
Și să vă mărturisiț la Domnul,
În céterea cea de zăce strune
Și-n psăltire viersul să răsune.
Cântec nou să-i cântaț în strigare,
Cântațî-i cu bună cuvântare.
Domnul i-i cuvântul de credință,
Și lucrurile lui cu priință.
Lui Dumnezău mila este dragă
Și giudeț cu dereptatea-ntreagă.
De mila ta, Doamne,-i plin pământul,
Ceriurile le-ai fapt cu cuvântul.
Și cu duhul rostului tău toate
Le-ai umplut de îngeri și de gloate.
Cela ce strângi marea ca-ntr-un foale,
În prăpăști adânci, pre-arină moale.
Să să teamă pământul de Domnul,
Cu câte să mișcă, și tot omul,
Că sângur au zâs de să făcură,
Sângur le-au dat căriiaș făptură.
Domnul răsâpește toate sfaturi
A limbilor de prin toate laturi,
Voroavele și gânduri din gloate,
Și din boieri sfaturile toate.
Iară sfatul ce gândește Domnul
Va petrece-n veci preste tot omul.
Și ferice-i de limba ce are
Pre Dumnezău Domn cu așezare
Și poporul ce ș-au ales șie
În sorțul său să-i fie moșie.
Din ceri s-au plecat să vază Domnul,
Zări pre toț fiii ce-are omul.
Dintr-a sa petrecere gătată,
Preste toată lumea Domnul caută.
Ce-au plămădit cu mânu-ș cinstite
Inemile lor ce-s usăbite,
În tot lucrul Domnul le-nțălege,
Între céi buni și-n cei fără lege.
Nu va scăpa-n tăria sa craiul
Cu bóinicii, să-ș lungească traiul.
Caii céi buni, la ceas de năvală,
Îi vor face grije și sminteală.
Și nu s-a folosî cu puterea,
Nice să va scoate cu averea.
Că Domnul preste céi buni prăvește,
Cu mila sa de le osfintește.
Și le-a feri sufletul de moarte,
Și din foame Domnul îi va scoate,
Că-i va hrăni să nu flămânzască
Cu hrana sa cea dumnezăiască.
Iară sufletul nostru așteaptă
Pre Domnul cu știință curată.
Și ne-agiută de ni-i sprejineală
Și pavăță-n vreme de năvală.
Și inema noastră-n voaie bună
De dâns să va veseli-mpreună.
Că-ntru svântul lui și cinstit nume
Nedejdiuim, petrecând în lume.
Hie-ț, Doamne, mila ta cea svântă
Preste noi, precum te-am avut vântă.