Așteptând pre Domnul vreme lungă*,

În grele răbdări mi-au dat de rugă.

Din groapă m-au scos, făcându-ș milă,

Din tină de chin, de la grea sâlă. 

Și scoțându-mă din pâcl-adâncă,

Grije să nu duc, m-au pus pre stâncă.

Și mi-au dat picioarelor vârtute,

Să nu bag de samă-n vivor iute.

Și-n rostul mieu mi-au pusu-mi nou cântec,

În lauda Domnului să mânec.

Văzându-mă, mulț vor lua frică

Și lumea vor lăsa-ntr-o nemică,

Întinzându-ș mintea cătră Domnul,

Cu nedejde cătră dâns tot omul.

Ferice va fi de-acela suflet

Ce nu-i va lipsi Domnul din cuget,

Nice va prăvi unde fac glume

De mâniecíi, de șegi de lume.

Minuni ce-ai făcut, Doamne, vestite,

Fără număr sunt, Dumnezău svinte.

Nime tocma nu-ț este cu gândul,

Să te-agiungă și să-ț știe rândul,

Nice-ț este nime deprotivă

În firea ta în cea milostivă.

Spus-am ș-am grăit preste măsură,

Ce tu jărtvă nu poftești de-arsură.

C-ai venit cu trup de-ai oprit sfara

De pre lume și din toată țara.

De demult ț-ai dat, Doamne, cuvântul

În lume să vii să-ț vez pământul.

Și svintele cărț ele scriu toate,

A să tăgădui nu să poate.

Iară eu voia ta, Doamne svinte,

Voi sluji cu gândul cel herbinte,

Că legea ta în pântece m-zace, 

Și ț-voi plini porunca cu pace.

Ț-am strigat dereptățâle toate,

Vestindu-le-n năroade de gloate.

Și buzele mele-s neoprite,

Că tu sângur știi, Dumnezău svinte.

Adevara ta nu voi ascunde,

Inema mea strigă de s-aude

Cuvântul tău cel de mântuință

Ce ț-voi spune, Doamne, cu priință.

Că nu ț-aș ascunde svânta milă,

De s-ar tâmpla fiecare sâlă.

Și adevara ta acea-ntreagă

O voi striga unde-i gloată largă.

Și mă, Doamne, ție rog cu sete

Milă să-m trimiț fără scumpete.

Că ți-i mila, Dumnezău, bogată

Și ți-i svânta mână îndurată,

Carea mă cuprinde-n bunătate,

Că cuvântul ți-i cu dereptate.

Multe răutăț mă ocoliră

Cu fărădelegi ce mă pripiră.

Să prăvăsc nu poci cu de-adevărul,

Că mai multe sunt și decât părul.

Dragii cine sunt inemii mele,

Mă lăsară în primejde grele.

Îndură-te, Doamne, de mă scoate

Din nevoi, din grijile din toate.

Rușine să pață-n grea ocară

Carii cearcă sufletul să-m piară.

Răceala să li să-ntoarcă-n gârbă

Carii îm vor rău și-m cearcă scârbă. 

Când vor sta de răul mieu să râză,

De năprasnă răul să-i cuprinză.

Iară cei direpț carii te cearcă,

Dese bucurii ca să nu-i treacă,

Să le vie pre tot ceas vești bune

Și veselii, s-aibă de ce spune

De slava ta și de mântuință,

Să cunoască cine-i cu priință.

Că eu sunt cu tine fără lipsă,

Din priința ta, Doamne, cea tinsă.

Că ești agiutori fără zăbavă,

Și să te văz, Doamne,-ntr-a ta slavă.