Psalmul 4 

Când îț strig cu mare jele 

Dintr-adâncul de greșele, Dumnezăul bunătățâi, 

Mi-ai ascultat direptățâi, 

Și-n vreme de greutate 

Mi-ai lărgitu-mi pre departe. 

Te-ndură și miluiește 

Pre mișel ce te dorește 

Și mi-ascultă mișea rugă, 

Ce țî-s adevară slugă. 

Răilor, să nu vă paie 

Dumnezău mila să-ș taie! 

Ce căce iubiț deșerte, 

Dumnezău va să vă certe. 

Să vă părăsâț minciuna, 

Să nu o cercaț deauna, 

Ce să cunoașteț pre omul 

Ce și l-au minunat Domnul. 

Că Dumnezău mă ascultă, 

Când îl strig din grije multă. 

Și când te mânii, nu face 

Rău altuia, ce nu-ț place. 

Inema ce te sfădește 

La culcuș o umilește. 

Și fă jărtva cea direaptă, 

De la Domnul să iei plată. 

Mulț giuruiesc daruri bune 

Binele cine le-ar spune.

Iară spre noi, Doamne svinte,

Ț-ai însămnat de mainte

Strălucoarea svintei fețe,

De ne-ntoarce la blândețe.

De-aceasta m-dai bucurie

Inemii și veselie,

Ca de casă cu strânsoare,

Cu haine tinse la soare. 

Vin și grâu să prisosască,

Oloiul să nu lipsască.

Iară eu cu pace bună

Voi adormi depreună,

Și când din lume m-ii duce,

Mă vei odihni cu dulce,

În casa ta cea senină,

Cătră nedejde deplină. 

Share on Twitter Share on Facebook