Domnul este mare,

Lăudat și tare.

Mai cu de-adins este

Lăudat cu veste

De-a lui bunătate,

În svânta cetate

Din măgura svântă,

Ce stă fără smântă. 

Cetate frumoasă

De piatră vârtoasă,

Bine-ntemeiată,

De Domnul gătată;

În țară-i vestită

Câtu-i de tocmită. 

Muntele Sionul

Ce ș-au ales Domnul

Despre miazănoapte

Dă raze cât poate.

Pre coaste de munte

Cu ulițe multe,

Cetatea cea mare

Craiului cel tare,

Cu curț desfătate,

Cu pânzele nalte.

Strajea nu-i lipsește,

Domnul o-ntărește. 

Craii și-mpărațâi

Ce fac sfat cu alțâi

Să strice cetatea, 

Să-i ia bunătatea,

Când ei să adună, 

Domnul îi detună,

Și-i cuprinde frică, 

De nu pot nemică,

Cât stau de să miră 

A ce să-nglotiră. 

Domnul le dă spaimă 

Cu munci fără samă,

Ca maică când fată 

De este-nspăimată,

Ca vase pre mare 

Când le ia vânt tare,

De le dă de stâncă 

Și le răzdrumică. 

Auzât-am veche 

’Ntr-auz de ureche

Poveste trecută, 

Ș-acmu vedem multă,

Că Dumnezău toate 

Câte va, le poate.

Cu lănci de departe 

Pre pizmașii bate,

Și cetatea svântă 

Stă fără de smântă,

N-are greutate 

Nice de o parte,

Că o-ntemeiază 

Domnul, să să-ncrează,

Și-i tinde-mprotivă 

Mână milostivă.

Cât are tot omul 

Milă de la Domnul.

Și svântul lui nume 

Trece preste lume,

Svânta lui direaptă 

Direaptă dă plată. 

Muntele Sionul 

S-aibă de la Domnul

Bucurie plină 

’N inemă senină

De giudeț ce-i face, 

Și-n zâle de pace

Să iasă-mpreună 

Toț cu voie bună

Împregiur cetate 

Ce-i cu ziduri nalte,

Hiica jidovască 

Turnuri să-ș prăvască. 

Și-ntr-alt rând de lume 

De svântul tău nume

Toț să povestească, 

Să te proslăvască.

Să te ști tot omul 

Că tu ne ești Domnul,

Și câț să vor naște 

Cu tine s-or paște.