PSALMUL 55
Dintr-a ta milostivire mă rog, Doamne svinte* , Milă să-ț fie de mine, să mă iei aminte. Și să nu laș toată zua om ce mi-i cu scârbă Să mă lupte, să stropșască, să să puie-n gârbă. Sunt cu mulțâi strânș asupră-mi să mă dea de râpă Și să bat de la nălțâme să mă surpe-n pripă. Ce tu, Doamne, mi-ești nedejde, și zua n-am teamă, De Dumnezău mi-i voroava și m-oi lăuda-mă.
1 nu vei.
- 4, 4, 4, 2, 2. Probabil din greșeală cifra 2 a fost repetată, căci versurile au numai 14 silabe.
Pre Dumnezău mi-i nedejdea și nu mă ia frică, De rău ce mi-ar face omul nu gândesc nemică. Mi să strâmbă toată zua și stau de mă-ngână,
’
Că li-i gândul rău să-m facă și veste streină. Să pun leșnici, întind lațuri și stau de vinează, Abia-m rabdă bietul suflet încurcat să-l vază. Ce tu, Doamne,-ntr-o nemică i-vei lăsa s-alerge, Cu urgie împroșca-i-vei cei fără de lege. Iară eu, Dumnezău svinte, viața mea ț-voi spune, Că mi-ai șters lacrămi din față și mi-ai dat vești bune. Și de-a ta făgăduință mie-m pare bine, Să să-ntoarcă toț pizmașii, să fugă de mine. Și-n ce zî te voi chema-te voi pricepe-ndată Că tu-m ești, Dumnezău svinte, cu milă bogată. Cu Dumnezău m-oi făli-mă în grai ce voi zâce, Cu Domnul m-oi lăuda-mă-n cuvânt de ferice. Pre Dumnezău mi-i nedejde și nu mă ia frică, De s-ar porni toată lumea, să-m strice nemică. Pentr-aceea, Doamne svinte, eu ț-am de făgadă Ce voi da laudii tale fără de tăgadă, Că mi-ai scos mișelul suflet de moarte cu jele Și mi-ai șters ochii de lacrămi, iertându-mi greșele. Și de lunicuș mi-ai datu-mi să mărg fără greață, Slujindu-ț precum să cade,-n lucoare de viață.
