PSALMUL 56 

Hie-ț milă, Doamne svinte, hie-ț milă*, Că spre tine mi-i nedejdea când am sâlă. 

4, 4, 4.

Și mișelul mieu de suflet ție caută, 

Să-l acoperi cu aripa ta cea lată, Pănă să va trece toiul* Și va-ndărăpta pohoiul. 

Am strigat, Dumnezău svinte, cătră tine, Și tu, Doamne, mi-ai trimis cu de tot bine. Și folos din ceri mi-ai dat cu mântuință, De-am bătutu-mi pre pizmașii să să sâmță. 

Că i-am datu-i de ocară,

De s-aude preste țară.

Ț-ai trimisu-ț, Doamne, mila ș-adevara, De mi-ai curățât ponoslul și ocara, Și mi-ai scos din lei mișelul mieu de suflet, Ce gârbiia pregiur mine cu rău cuget. 

Că de nu mi-ar părti Domnul,

Turburat mi-aș dormi somnul.

Fiii lumii ș-au ieșit din omenie,

Le sunt dinții lănci cu ostii de mânie

Slobozâte, și li-i limba spată iute,

Ascuțâtă-n doauă rosturi ca pre cute.

Dinții să li să jimbască

Și limba să să tâmpască.

Și te sui, Dumnezău svinte, să te vază Tot pământul de pre ceri cum sloboz rază. Și să nú laș să mă prinză-ntr-á lor sâlță, 

4, 4.

Să-m zgârcească bietul suflet, să-l înghiță, Și groapa carea-m gătează Să-i înghiță și să-i piarză. 

Că mi-i inema gătată să te vază

Pre tot ceas, Dumnezău svinte, lăsând rază.

Și cu slava mea sunt gata să mă mânec,

Scoală, slava mea, te scoală de zî cântec

În lăută. Demineață

Mă voi scula cătră viață,

De ț-voi spune preste gloate bunătatea,

Și-n păgâni ț-voi spune, Doamne,-n toată partea.

Că-ț agiunge mila-n ceri de covârșește,

Ș-adevara preste núori să lățește.

Și suind în ceri să-ț crească

Slava-n țara creștinească.