PSALMUL 57 

De-adevăr de grăiț bine* ’N dereptate, cum să vine, De v-arătaț cu blândețe Carii sunteț pre giudețe, Când la inemă vă zace Strâmbătatea ce vă place Și vă-s mânule deprinse A lua mâzde cu dânse. 

Streinațî-s din mătrice 

Păcătoșii, și li-oi zâce Că din zgău să răzlețâră 

În minciuni de rătăciră. Ca viperea-nveninează 

Cu mușcătura, să piarză, Și cuvânt cu dereptate 

Nu-l vor nice de departe Să-l auză, s-aibă trudă, 

Ca și aspida cea surdă De descântec ce vinează 

Vânătoriul să o piarză. Ce le dă, Dumnezău svinte, 

Certare, să țâie minte. Și-i ucide preste falcă, 

Să le frângi dinții, să tacă. Și leilor le despică 

Fălcile cu care strică, Fă-i ca apa ce-i vărsată, 

Ce nu-i în samă băgată. Și arcul să-ș tragă moale, 

Să să slăbască din foale, Să pieie ticăițește, 

Ca ceara ce să topește, Și ca cubelcii să arză 

De soare, și să nu-l vază, Să nu poată să să tragă 

Preste spini, fără de vlagă. Ca păduceii să sece 

De pojar și de vânt rece. Cu urgie să dea-n râpă, 

Să-i soarbă de vii cu pripă. Și direptul, lăsând rază, Va ieși pentru să vază Și va sta cu față blândă, Prăvindu-i duș în osândă. Și li s-a spăla de sânge Pre mâni, când răii s-or stânge. Ș-adevăr va zâce omul Că de toate știe Domnul. Și va face Domnul parte Celor buni de dereptate, Și celor strâmbi cu căutare Le va da Domnul certare.