Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie ⁵ ,

Când îm vei lua sama, cu a ta urgie.

Ce-ț fie, Doamne, milă de-a mea lângegiune,

Oasele mi le strânge cu vindecăciune.

Mi-i sufletul în groază și-n grea turbureală

De zua cea de samă și de sârguială.

Pănă când, milostive, vei face zăbavă

Să mă-ntorci din pierzare la svânta ta slavă?

Ce te milostivește de mă izbăvește

Cu a ta bunătate ce țî să vestește.

Că în moarte nu-i nime sa te pomenească,

Dară-n iad cine poate să-ț mărturisască? 

Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele,

Spăl în nopțâle toate perinile mele

Cu lacrămile mele, de-m moi așternutul,

De când nu cerci de mine, că m-am stâns cu totul.

Că mi s-au turburatu-mi vederea de spaimă,

M-am vechit în pizmașii carii mă defaimă.

Pizmașilor puterea să li să scurteze, 

Și cei fără de lege să nu-mi mai cuteze,

Că mi-au auzit Domnul glasul de plânsoare 

Și mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare.

La a mea greutate Dumnezău m-ascultă, 

La boala mea-m trimite mila sa cea multă.

Priìmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite, 

Și sâmțârile toate îm sunt curățâte.

Rușine și necinste, fețe ocărâte 

Pizmașii miei să pață și mustrări cumplite.

Și-ndărăpt să să ducă cu multă sâială,

Să-i cuprinză nevoia din grea sârguială.