PSALMUL 62
Dumnezăul mieu, Dumnezău svinte*, Ț-am mânecatu-ț dvorbă nainte. Că pentru tine mi să-nsătează Bietul de suflet; vrând să te vază, Cât de ori multe ce te dorește, Trupul, mișelul, să schimosește, Ca-n pustii dese și-nsecetate, Fără de apă și necălcate.
De m-aș vedea-mă-n svânta ta casă,
Mișelul suflet s-ar desfăta-să,
Prăvind de-aproape svânta ta slavă,
Că de-aș vedea-te fără zăbavă.
Că mi-i mai bună-n toată dulceața Mila ta, Doamne, decât și viața. Ce pentr-aceea ti-oi lăuda-te ’N buzele mele de bunătate. Ț-voi ura bine, și-ntr-a mea viață Să văz de-aproape svânta ta față Și cu mâni tinse să stau la rugă, ’N sfântul tău nume, ce-s a ta slugă. Atunce, Doamne, s-ar sătura-să Bietul mieu suflet dintr-a ta masă.
- 5, 5.
Buzele mele te-ar lăuda-te
Cu bucurie de bunătate, Că mie somnul mi să stârnește
Și-n vremea nopțâi, de te chitește. Și cătră rugă de demineață
Gândesc la tine, că-m ești povață. De mă acoperi supt aripi svinte,
Țâindu-mi umbră-n vreme fierbinte, Mișelul suflet lipit să țâne
Preste tot ceasul, Doamne, de tine. N-a putea nime să mă desparță
De-a ta direaptă carea mă-nvață, Iară aceia ce-m cearcă răul,
Fără de veste să-i soarbă tăul. Stârvuri să zacă, căzuț de aramă,
Să nu mai hie nice-ntr-o samă. Hulpile noaptea părț să le facă,
Și zua pasări să nu le treacă. Iară-mpăratul gând depreună
Cu Domnul s-aibă și voaie bună. Și cine este giurat cu Domnul,
Laudă s-aibă de la tot omul. Și să-ș astupe pizmașii gura,
Să să oprească vrajba și ura.
