Mărturisi-ne-vom, Doamne svinte*,

Denaintea ta cu rugăminte

Și vom chema preasvântul tău nume

De-l vom vesti tutinderea-n lume.

Când voi lua de la tine vreme,

A giudeca dirept nu m-oi teme.

Că pământul s-au șters de să roade,

Și de pre dâns să topăsc năroade.

Ce eu l-am întăritu-l de toarte,

De-am așezat năroadele toate.

Păcătoșii i-am oprit de poarne,

Și greșiții să nu scoață coarne :

„Nu vă rădicareț coarne búori, 

Nice vă rădicaț gura-n núori,

De grăiț spre Domnul strâmbătate,

Cu vicléșug, cu nedereptate“.

Că nu veț ști oare despre soare

Vine Domnul, să vă dea strânsoare?

Au vă vine de la scăpătate,

Când va lua sama de păcate?

Au doară vă vine despre munte,

Când s-a ivi ca un fulger iute?

Că Dumnezău giudecă-n tărie

Și nimărui nu-i cu fățărie.

Pre uni-i pogoară și-i smerește,

Pre alțâi îi rădică și-i crește.

Că păharul este îndemână 

În tot ceasul la Domnul amână,

Cu vin prísne și plin de diresuri,

Din carele dă plată-ntr-alesuri.

Și dintr-însul într-alt va derege,

Să bea drojdii cei fără de lege.

Iară eu în veci m-oi bucura-mă

Și m-oi veseli fără de samă,

Când îț voi cânta, Dumnezău svinte,

Cu Iacov dvorindu-ț denainte,

Când sulița strâmbilor cea lungă

O voi frânge, să nu dea să-mpungă.

Și direptul ș-a rădica steagul,

De va bate strâmbii cu toiagul.