PSALMUL 75 

Știut este Dumnezău în jidovime* Și i-i svânt numele mare-n zrailime. Locul său cel svânt cu pace și-l așază, Din Sion lăcașul lui sloboade rază, De-ngrozește pre păgâni să nu să mișce, Arc și suliță, și scutul să-ș rădice. Minunat strălucești, Doamne, de la munte, 

De-ngrozăști pre toț păgânii în oști multe.

Că le dai spaimă prin somn când dorm cu dulce,

Cât dobânda cea de-amână nu-ș pot duce.

Că de-a ta, Dumnezău svinte, căutătură Pier pizmașii de să fac ca nește zgură. 

Carii scapă de războiul tău, fug tare, De-i oboară-n fugă somnul de călare. Dară cine nu s-a teme, Doamne svinte, De-a ta groază ce-i vestită de mainte? Și tu, Doamne, de demult ț-ai dat cuvântul Că ești Domnul ce-a să giudece pământul. Cu tăcere toată lumea stă de-așteaptă Pre giudeț ce le vei face să ia plată. Și atunce pre toț blânzâi vei alege De-i vei scoate dintre cei fără de lege. Pentr-aceea vă luaț sama tot omul, De vă rugaț cu tot gândul cătră Domnul. Și feriț să nu vă scape gând din minte, Ce să prăznuiț în rugă cu herbinte. Și când vă rugaț spre Domnul cu făgadă, De ce grăiț să pliniț fără tăgadă. Și veniț cu pominoace pregiur Domnul, Boierime și prostime, cu tot omul. Și cu frică staț la rugă să vă ierte, Când de suflet va-mpărțî să nu vă certe. Că Dumnezău decât craii mai rău bate, Și vă luaț toț aminte de păcate.