PSALMUL 76
Am strigat cu glasul mieu, Dumnezău svinte,
Și mă rog să-m înțălegi de rugăminte.
Cătră tine-n zî de grije strig cu jele,
Cu mâni tinse-n vremea nopții, prin greșele
Și prin spaimă să nu-m vie-nșelăciune,
Să mă mângâi, mă rog, Doamne,-n slăbiciune.
Că mișelul mieu de suflet te chitește
Și de tine pomenind să veselește.
Nevoit-am ș-am slăbit din bietul suflet,
Lăsând somnul și odihna, stând în cuget.
De mâhneală n-am putut grăi cuvinte,
Cugetat-am și de zâle de mainte,
De pre veci, de mi-am luat învățătură,
Și mă noaptea chitiia1-n svânta scriptură.
Să izbește bietul suflet de scâncește
Pentru Domnul de mulț veci ce zăbăvește.
A ce, Doamne, ne-ai urnit așe departe, De nu-ntorci precum ne-ai fost cu bunătate? A ce, Doamne, îț laș mila de-i tăiată Și direapta ț-ai închisu-ț cea-ndurată? Vei să-ț umpli pre tot rodul graiuri svinte, Ce te-ntoarce cătră noi cu-ndurăminte. Și să nu-ț uíț de-a tale ieftinețe, Să-ț întorci mânia svântă spre blândețe. Că eu, iarăș, de ce-am zâs acmu voi zâce Că dereapta ta le schimbă cu ferice. Și de lucrurile tale eu țâi minte, De ciudese din ceput, Dumnezău svinte. Și prin lucrurile tale m-oi deprinde, Din cepăturile tale luând pilde. Dumnezău, din svântul tău sălaș faci cale, Când stolești cătră război oștile tale. Cine-ț este, Doamne svinte, deprotivă De mărire și de hire milostivă?
1 chitiiam.
Tu ești Domnul din ceput ce faci ciudese,
De te-arăț în oastea ta cu semne dese.
Că tu, Doamne, ț-ai luatu-ț oastea-n brațe,
Când i-ai scosu-i din șerbie și din lațe
Pre toț fiii lui Iiacov din Eghipet,
Că le-ai auzât de muncă și de țâpet.
Când te-ai pogorât la dânș într-acea țară,
Toate apele cu sânge să-nchegară.
Și cu urlete ploi mare vărsa tare, De herbea undele-n bezne ca-n căldare. Și din núori mergea hreamăt și săgete, Să-ngrozască eghiptenii, să să certe. Glasul tunetului tău trăsniia-n roată, De-ț lumina fulgerile lumea toată. S-au strămutat de cutremur tot pământul, Când ai tăiat cale-n mare cu cuvântul, De-ai uscat într-însă vaduri în vânt mare, Că tu, Doamne, ai făcut cărări prin mare. Și nu laș să să cunoască a ta urmă, Cându-ț treci prin fundul mării svânta turmă, Cu Moisei și cu Aron ce-ai pus povață, Să o poarte pre pășiune cu dulceață.
