PSALMUL 89 

Doamne, tu ne-ai fost scăpare* ’N rod de rod și razăm tare. Păn-a nu să face munte Pre pământ, cu dealuri multe, Păn-a nu face pământul, Nice lumea cu cuvântul, Ce-ai umplutu-o de gloate, Ești mainte decât toate. Nu-ntoarce, Doamne, pre omul Să-l cuprinză-n jele somnul, 

C-ai zâs să să-ntoarcă-n tină Tot omul de supt lumină. De i-ar fi viața de lungă ’Ntr-o mie de ai s-agiungă, Naintea ta este scurtă Ca cea zî de ieri trecută. Și ca strajea cea de noapte Îi sunt zâlele lui toate. Ca nește șegi, fără treabă, I să trec aii cu greabă, Ca otava ce să trece De soare și de vânt rece, De demineață-i cu floare, Sara-i veștedă de soare, A doua zî să usucă, Ca-n cuptori când o aruncă. Așe cu lesne ne arde Urgia ta și ne scade, Că ne-ai pus greșala-n față Denainte-ț de ni-i greață. Și de svânta ta lumină Veacul nostru ne-nstreină. 

Zâlele noastre le neacă

Urgia ta și le sacă.

Aii ni să trec cu grabă,

Ca o painjină slabă. Șeptezăci de ai ni-i custul, Sau optzăci, de-a hi cu multul, Și-i ducem mai mult cu jele Și cu trudă și voi rele. Această lume deșartă 

Ne-mblânzește și ne ceartă Cu primejde și cu boale, Pre toț oamenii potoale. Nime n-a scăpa să iasă Din urgia ei cea deasă, Ca să-ț știe toț direapta Cu carea vei să dai plata. Și ceia ce duc pedeapsă Din ferecături să iasă. Și te-ntoarce, Doamne svinte, De te-ndură ca mainte. Și le hii cu mângâiere Pre robii tăi ce-s cu jele. Împlému-ne demineață De milă și de dulceață Și ne bucurăm cu bine ’N toate zâle de la tine, Pentru zâlele scârbite Cu trai rău ce-am dus mainte, C-acmu-ț cauț pre toată sluga De-i asculț cu bine ruga. Și fiii lor cătră viață Să le fii, Doamne, povață. Și preste noi să lucească Lucoare dumnezăiască. Și cu svânta ta direaptă În tot lucrul ne-ndireaptă.