PSALMUL 91 

Bine este a tot omul* Să să dea-n viață cu Domnul Și să-i cânte svântul nume, Ce este nalt preste lume. Și din zúori pănă-n sară Să-ț vestească mila-n țară, Ș-adevara ta cea svântă Să o strige fără smântă, Să o cânte-ntr-alăute ’N zăce strune,-n viersuri multe. Că-m feceș inemă bună, De mă bucur depreună În svintele tale fapte Ce-ai lucrat cu bunătate. Să-ț fie, Doamne, mărite Lucrurile și slăvite! Adânca ta-nțălepciune Nime nu va putea spune. 

Omul fără minte-ntreagă Nu va putea să-nțăleagă De svintele tale fapte, Ce-s de mâna ta lucrate, Când păcătoșii cu toană Ieșiră ca iarba,-n goană, Și cu cei fără de lege Să-ntărâtară s-alerge, Ce să pieie cu ocară, Să le iasă vestea-n țară. Iară tu, Dumnezău svinte, Ești tot mare ca mainte. Și vor pieri cu ocară Toț pizmașii tăi din țară, Și ceia ce-s fără lege De pre pământ să vor șterge. Iară steagul mieu s-agiungă Ca inorogul să-mpungă, Și la vrâsta cea bătrână Să petrec cu viață lină. Și pizmașii de departe Să nu cuteze să-m caute, Nice să poată să-m strice, Când vor vrea să să rădice, Ce să pieie cu ocară, Cu vicleșug ce lucrară, Să li s-auză de nume, Când vor pieri de pre lume. Și direptul să-nflorească Ca finicul și să crească, Și ca chedrul în Livanul 

Să rodească în tot anul. La Dumnezău să să prinză ’N casă și floare să-ș tinză, Cu prăsade ultuite Preste curțâle lui svinte, Să rodească-n dereptate Dulceață și bunătate. Și la vrâsta cea bătrână Să petreacă viață lină Și să spuie preste gloate Bunătățâle lui toate, Că-i Domnul cu dereptate Și la dâns nu-i strâmbătate.