PSALMUL 93 

Dumnezău-i pre giudețe* Domn, de nu alege-n fețe, Ce tuturor le-ndrăznește De-i ceartă și-i dojenește. Rădică-te, Doamne svinte, Cu giudeț, ca de mainte, Și făloșilor dă plată Pre giudecare direaptă. A ce laș strâmbii în voaie, De fac celor buni nevoaie Și grăiesc fără sâială, De-ș scot strâmbătatea-n fală? Ceia ce iubăsc nepace 

4, 4.

Și zâc rău de ce le place, Gloata ta o iau în sfadă, Țărâi tale fac dosadă. Pre văduvă și săracul Li-au tăiat viața și veacul. Nemeriții tăi din țară I-au omorât cu ocară. Și zâsără că nu-i vede Domnul din scaun ce șede, Nice-i va lua aminte Dumnezău, ca de mainte. Ce să vă luaț de samă Voi, oameni, de-ț asculta-mă, Și buiecii să-nțăleagă Cândva cu mintea cea-ntreagă. În cap ce ne-au pus auzul Și ochiul întreg ca bulzul, Au n-aude și să vază Pre tot omul ce lucrează? Cela ce dă-n limbi certare, Au nu va face căutare? Cela ce ceartă și-nvață S-aibă omul minte-n viață. Ce tu, Doamne, le știi toate Gândurile de prin gloate, Că sunt strâmbe și deșerte, Și-i vei pune să să certe. Ferice va fi de omul Carele l-va certa Domnul Și-i va da de va-nțălege Să-i cunoască svânta lege, 

Și de zâle ce-s cumplite 

Să să poată lua minte, Pănă când s-a săpa lacul 

Păcătosului cu dracul. Că Domnul n-a lăsa-n smântă 

Gloata sa din țară svântă, Și de dâns n-a hi streină 

Ocina lui cea bătrână. Păn-a-ntoarce adevara 

’N scaun să-ș giudece țara, Lângă dânsă din direapta 

Ș-or lua direpții plata. Cine-m-va țânea departe 

Pre vicleni să-i putem bate? Sau cine va ieși-n față 

Cu mine, fără de greață, Preste cei fără de lege 

Să oștim pănă-i vom șterge? Că de nu mi-ar părti Domnul, 

Puțân spori mi-ar face omul, Și cu inemă amară 

M-ar sorbi iadul din țară. Ce când văz că mi să strâmbă 

Piciorul, să-m facă scârbă, Mila ta, Doamne, mi-agiută 

La durerea mea cea multă. Și-ntr-inemă mângâiere 

M-ești, Doamne, fără scădere, Sufletul de-m veselește 

Și de jele m-potolește. Scaunul strâmbi ce ți-i greață