Veniț cu toț depreună 

    Să ne facem voaie bună, 

Să ne bucurăm cu Domnul 

    Și să-i strigăm cu tot omul, 

Că ni-i Domn și mântuință, 

    Și să-l rugăm cu credință. 

Să-i tâmpinăm svânta față 

    Cu rugă și cu dulceață, 

Și cu psalómi de cântare 

    Să-i strigăm cu glasuri mare. 

Că mare Domn este Domnul 

    Și-mpărat preste tot omul, 

Și din hotarăle toate 

    I să-nchină țări și gloate. 

Că-i este lumea pre mână, 

    Cu pământ și cu ce-i plină, 

Și munțâi cu dealuri nalte 

    Supt cuvântu-i sunt plecate. 

Și marea cu nalte valuri 

    A lui este-n toate laturi. 

Și-i de mâna lui lucrată 

    Toată laturea uscată. 

Veniț să-i cădem cu jele, 

    Să ne ierte de greșele. 

Naintea lui să ne strângem 

    Și-ngenuncheaț să ne plângem, 

Că el cu svânta sa mână 

    Ne-au făcutu-ne din tină. 

Și svinția-sa ni-i Domnul, 

    Că-i súntem a lui tot omul, 

Și de turmă oi iubite, 

    De mâna lui socotite. 

Pentr-aceea voi, tot omul, 

    De veț auzî pre Domnul 

Grăindu-vă cu blândețe, 

    Să lăsaț inemi sămețe 

Și să nu staț cu mânie, 

    Cum aț făcut în pustie. 

Când mi-aț făcutu-mi ispită 

    Să mi-aflaț hirea cea svântă, 

Cu părinții ce vă fece, 

    Ispitind la izvor rece. 

Ispitiră și văzură, 

    Și-n credință nu stătură. 

Patruzăci de ai în sâlă 

    Le-am arătat a mea milă, 

Păn-am urât acea rudă, 

    De i-am lăsat să-mble-n trudă, 

După inemă sămață, 

    Rătăcind fără povață. 

Că ei nu vrură să margă 

    În calea mea, să-nțăleagă. 

Pentr-aceea m-dedi cuvântul 

    Și-m voi țânea giurământul: 

„Țara mea să nu o vază, 

Deaca nu vrură să crează“.