CAPITOLUL L Un palat la New York

Falimentul societăţii Chibrituri americane, ce avu loc a doua zi

dimineaţă, a fost unul din evenimen- tele care au zguduit orașul și

întreaga țară, stăruind ani de zile în mintea oamenilor. În cele din

urnă se hotărise ca în loc de a cere lui Cowperwood res- tituirea

împrumuturilor sale să fie sacrificați Hull şi Stackpole, să se închidă

bursa și să se aisteze orice tranzacţii. Prin această măsură se evita

cel puţin scăderea sensibilă a acţiunilor, iar ei obțineau un răgaz de

citeva zile (zece la număr), în care timp puteau să-şi consolideze cit,

de cit starea lor precară și să se întărească pentru a putea ține piept

evenimen- telor. Evident, toţi jucătorii de mina a doua din oraş — cei

care contaseră să se îmbogăţească de pe urma acestui crah — erau

furioși și se văicireau pe toate căile, dar dat fiind că trebuiau să

ţină piept în același timp unui implacabil dircetor al bursei

pieței servile și alianței dintre marii bancheri și cei patru

puternici, n-au mai avut încotro. Preşedinţii băncilor vorbeau prav

despre o „simplă criză vremel- picăii. iland, Bchryhart şi Merrill, ca

să-și apere interesele, au fost nevoiţi să mai scoată bani din buzunar,

iar Cowperwood, triumfător, era, ponegrit de caracuda financiară care-l

numea „bandit, „piratii, „fiară — întrebuinţind orice expresie jig-

nitoare ce le trecea prin minte. Cei mai mulţi însă recunoșteau, fără

înconjur, că aveau de-a, face cu un adversar care găsise ac de cojocul

lor. Pînă la urm, le va veni oare de hac? Era el într-adevăr cea mai

importanti, personalitate financiară din Chicago? Era oare în stare să

demonstreze superioritatea. lui și Dicisnicia lor, aruncîndu-le cu

tifla în nas faţă de toţi subalternii şi să rămînă, totuşi în picioare?

— sînt obligat să cedez! declară Hosmer Hand lui Arneel gi Schryhart la

sfirşitul conferinţei ţinută la Arnec), stînd încă de vorbă după

plecarea, celor- lalţi, Ne-a bătut, pare-se, în seara asta, dar, în co

mă privește n-am terminat cu el. Acum a ciștigat, dar n-o să fie aşa

totdeauna. Între noi doi eoluptă pe viaţă și pe moarte; Voi puteţi

continua sau renun- ţa, cum doriţi.

— Bravo, bravo! exclamă Schryhart, bătindu-l afectuos pe umăr. Să ştii,

Hosmer, îţi stau la dis- poziţie cu ultimul dolar al meu. Pină la mmiă

tot are să i se îniunde acestui individ. sînt alături de dumneata pînă

la capăt.

Arneel, tăcut și sever, se îndreptă către uşă, însoţit

L de Merrill şi ceilalţi. Fusese ofensat cu cea mai mare dezinvoltură

de un om pe care, acum cîțiva ani, îl trata ca pe un subaltern.

Cowperwood înfruntase eul chiar în birlogul său, pusese condiţii celor

mai importanţi financiari ai oraşului, ţinindu-le piept elegant şi

hotărit, privindu-i zîmbitor şi spunindu-le de la obraz să se ducă

dracului. Domnul Arncel, încruntat, se uită lung pe sub sprincene, dar

nu găsi goluţia. fi 2 — "Trebuie să, vedem, rosti, adresindu-se

celorlalţi, să urmeze, Deocamdată n-avem ce face. Criza

asta ne-a luat prin surprindere. Dumneata Ile spui că nu te dai bătut,

şi nici cu. Trebuie iul avem răbdare. Va trebui să incepem prin a-l li

4 din punct de vedere politie și sînt convins e, la urmă o să reuşim.

13

Ceilalţi erau recunoscători pentru curajul lu deși ştiau că a doua zi

vor îi cu toții obligați să ia milioane ca să-şi apere atit interesele

lor cit și băncilor. Merrill ajunsese pentru prima, oară la con cluzia

că de aici înainte va trebui să-l atace pe (o, perwood deschis, și

totuşi continua să-i admire curajul. „Dar e prea îndrăzneț, prea

trufaș! Up adevărat; leu, îşi zicea. Un om cu iniina unui leu din

Numidia!,

Și asta era adevărul.

Din ziua aceca domui un timp o linişte relalisă in oraşul Chicago,

pentru că la orizont; nu se 1vise nici o luptă politică. Această

linişte semăna însă rai mult cu calmul dinaintea unei furtuni.

Schrylart, Hand, Arncel şi Merrill stăteau tăcuţi la pindă. Preocuparea

principală a lui Cowperwood ra ca âu cumva să reușească planul

dușmanilor Săi, prin care urmăreau distrugerea lui pe plan politic cu

ocazia, aleerilor în cele trei etape (la fiecare doi ani) de atunci şi

pînă în 1903, cînd privilegiile sale trebuiau reinnoite, Dat fiind că

în trecut îl obligaseră să lucreze împotriva lor prin mită şi martori

min- cinoşi, în viitor va avea de întimpinat piediei din ce în ce mai

mari ca să convingă oamenii de la cirmui- re. Consilierii venali şi

servili care erau la ordinele lui puteau fi înlocuiţi prin alţii care,

dacă nu erau mai cinstiţi, cel puţin puteau fi mai credinciosi

adversarilor săi şi deci vor impiedica reinnoire privilegiilor Ini, De

această reînnoire peniru cel puţin douăzeci, preferabil cincizeci de

ani, depindea îndeplinirea, proiectelor colosale pe care şi le propu-

ese - colecţia, sa de artă, noul lui palat; prestigiul ca om fil Din

(ai din ce în ce Inai puternic, reabili- tarea în societate şi

desăvirşirea triumfului Rău

intr-o unire morganatică sau altfel, cu o femeie Bin să împartă tronul

cu el.

Este bizar faptul că ambiția, această primă și puternică tendință a

naturii omeneşti, sfirșește prin a deveni dominantă. Cowperwood, la

virsta de cincizeci și şapte de ani, mai bogat, decit ar fi puiut visa

un om obișnuit, celebru în orașul lui și într-un fel în toată țara, era

departe de a crede că-și atinsese adevăratele scopuri în viaţă. Nu avea

încă puterea imensă a unora, dintre magnații estului sau a celor patru

sau cinci bogătaşi din Chicago, care prin muncă, prin trudă și

competenţă — lucruri deosebit de dispreţuite de Cowperwood —

realizageră ciștiguri enorme şi inatacabile. De ce, se întreba el,

trebuise totdeauna, în tot ce făcuse, să se izbească de o violentă

rezistență și de veşnica amenințare a unui dezastru ? O fi fost oare

din pricina: imorali- tăţii vieţii sale private? Mai erau şi alţi

oameni imorali ; în ciuda, dogmelor religiei, în ciuda, teoriilor

absurde impuse de clasa dominantă, masele nu ţineau seama de obicei de

preceptele morale. Poate că se datora faptului că era incapabil să-și

conducă aface- rile fără ca prezenţa, lui să fie permanent scoasă în

evidenţă — elară şi vizibilă pentru toată lumea. Deseori îl munceau

aceste gînduri.

Oamenii obişnuiţi> convenţionali, nu se puteau împăca. cu firea lui

îndrăzneață şi dispreţuitoare şi cu obiceiul său de a spune lucrurilor

pe nume. Mulţi se simțeau jigniţi de amabila lui superioritate pe care

o luau drept o bătaie de joc. Cei slabi se temeau de duritatea pe care

o simțeau. în privirea lui, aşa cum se teme copilul de foc atunci cind

s-a ars o dată. Se ştia, destul de prefăcut, dar nu suficient

de suplu şi de perfid. Oricum, n-avea nevoie și nici prin gînd nu-i

trecea să se schimbe — acesta, era adevărul ; şi totuşi ambițiile lui

nu-i erau pe deplin gatistăcute. Lumea încă nu-l considera drept un

titan al dolarului. Nu ajunsese încă la nivelul magna- ţilor — al

uriaşilor seqoia din Wall Street. La ce

1 Pinii seqoia — coniiere care cresc în California și ajung pină

la 430 melri înăsţime. 477,

bun-totul dacă nu făcea parte din aceai ETUp si a, nu intrase încă în

posesia splendidului său „4 recunoscut îndeobşte ca atare, dacă nu avea

p pi. de tablouri cu renume mondial, dacă nu o e pe Berenice,

milioanele... .

Palatul „din New York, care, fără indoiali un, să fie una din

realizările cele mai importante din, doua perioadă a vieţii sale,

fusese conceput e , bogată şi luxuriantă fantezie, rareori întilnită j,

oameni, ca şi la plante. Dupi trecerea anilor, ad: tarea stilului gotic

(al casei lui din Philadelyhi cit și stilul normand-francez puţin

stilizat (al celei din Michigan Avenue) ajunseseră să-i pară ne

trivite. Era convins că o reşedinţă cu adevărat soinp tuoasă trebuia să

se inspire din palatele medie su ale renașterii italiene, aidoma celor

pe ca vizitase în călătoriile sale.

Ceea ce il preocupa mai ales pe Cowperwooi « să realizeze o construcție

care să nu reprezii numai gustul său personal, ci să aibă și calitatea

de a dăinui peste timpuri, ca în cazul palatelor sau miuzeclor și de

care numele lui să rămină legat. După multă caznă, găsise la New Xork

un arhitect absolut în vederile sale —un oarecare Raymond Pyne, un om

de lume libertin şi volubil, dar cart, înainte de toate era un artist

cu un dezvoltat simţ pentru estravagant şi perfecţiune. Împreună au

petrecut zile de-a rîndul meditind la toate amănun- tele acestei

viitoare case-muzeu. Aripa de vest a pala- tului avea să fie dedicată

imensei galerii de tablouri; la sud va ridica o a doua galerie pentru

sculpturi şi pentru o colecţie bogată de obiecte de artă, cele două

aripi dispuse în L, iar la mijloc, locuinţa pro- riu-zisă, aşezată în

unghiul laturilor literei. Construc- ţia trebuia să fie din porfir,

frumos sculptată, Pentru decoraţiile interioare era în proiect,

folosirea unor materiale de cea mai bună calitate — lemn, mătase,

tapiserii, cristaluri, marmură.

Camerele principale erau dispuse în jurul unei curţi centrale cu

coloane de alabastru cu vine roz, iar

Lai Ealeri, Uoeri

PE ei se va construi un bazin tot din alabas

în mijoei cu argint, și o fintină arteziană pe im po e pe peretele

dinspre est vor fi atiruate, în 1 iileţe cu orhidee și alte flori în

ghivece, care şir, C0% 1 colorit încîntător, un efect de soare maţi.

vo! A de o somptuoasă fantezie i cestui imperiu pu mtezie, Una “pă pere

— un hol de la etajul al doilea — avea

De tuşită în întregime cu plăci subţiri de mar. m [ie „e de culoarea,

florilor de piersic. În această încăpere, care va primi lumina de afară

i prin aceşti pereţi, lăcaşul unei veşnice aurore, vor îi dispuse bare

subţiri pentru păsări exotice, spaliere entru viţă de vie, bănci de

piatră, iar în mijloc i bazin cu apă Eclipitoare — și ecoul unei muzici

venind parcă de departe... Pyne îl încredinţase că după moartea, iui

această încăpere ar putea fi o excelentă sală de expoziţie pentru

porţelanuri, jaduri, obiecte de fildeş şi alte piese mici de valoare,

Cowperwood incepuse să-şi transporte lucrurile şi o convinsese pe

Aileen să-l însoțească la New York. Ingenios şi îndrăzneţ, avea

neobrăzarea £-o asigure că acolo o să-şi poată crea o strălucită viață

mondenă. Planul lui era să dea impresia unei căs- nicii fericite, pur

și simplu pentru că voia ca perioada de tranziţie să treacă pe cit

posibil fără discuţii. Mui tîrziu va putea obţine divorțul sau va aju;

ge la o înţelegere care să-i asigure o existență tihuită în afara

vieţii mondene.

Berenice Fleming nu ştia nimic despre planurile lui Cowperwood. Dar

construirea splendidului palat trezise în ea înţelegere pentru spiritul

artistic care alcătuia nucleul viguroasei lui personalităţi, făcin- d-o

să-şi îndrepte atenţia asupra acestui om. Pină atunci îl privise ca pe

un arivist venit din vest, care profita, de pentileţea mamei ei ca,

să-şi creeze iluzia unei poziţii mondene. Şi iată că tot ce-i povestise

doamna Carter despre personalitatea şi realizările lui se cristalizase

într-un strălucit lanţ de realităţi. Acest palat, repetau necontenit

ziarele, va fi un

giuvaer de o rară măiestrie. Fără îndoială soții perwood vor căuta să

pătrundă in societate.

479

— Ce păcat, îi spunea odată, doamna Carter lu Berenice, că n-a putut

divorța înainte de a se instză la- New York. Tare mă tem că n-au să fie

ua Pe el l-ar accepta, dar numai cu o altă nevasii. ea însă..& aici

doamna Carter, care o întilnise cind. va pe Aileen la Chicago, dădu din

cap cu îndoială, Nu e genul, n-are nici alura şi nici inteligenţa,

necesară,

— Dacă e aşa nefericit alături de ca, remartă Berenice ginditoare, de

ce nu se despart? Ea ar pulea fi fericită şi fără el. Ce sens are o

viaţă de veșnică neînțelegere? Dar probabil că nu vrea sii renunțe la

situaţia pe care i-o oferă el, adăugă, fiindcă nu e mare lucru de capul

ei, pare-mi-se.

— Cred, spuse doamna Carter, că 2 luat-o de nevastă acum douăzeci

de-ani, cînd el nu era incă nici pe departe ceea ce a ajuns azi. N-a$

putea spune că e vulgară, dar nu-i destul de deşteaptă. Nu-i de- loc la

înălţimea soţiei pe care şi-ar dori-o el. Am oroare de mezalianţe de

soiul ăsta — dar cite nu sint... Sper din toată inima, Bevy, să iei un

om cu Care să te poţi înţelege, deşi cred că aş prefera să te văd

decepţionată, decit săracă, , SI Ș

Această discuţie avea loc dimineaţă, in timpul micului dejun, la

Central Park South. Soarele scli- pea în oglinda lacurilor din pare,

iar Bevy, într-o vochie de un verde primăvăratic, combinat cu aur

vechi, parcurgea rubrica mondenă a unui ziar de dimineaţă. Ș

— Și eu aş prefera să fiu nefericită, dar bogălă, decit nefericită şi

săracă, spuse Berenice, agale, fără să ridice ochii.

Mama o privea cu admiraţie ; îi cunoştea firea ipe- „tmoasă. Ce se va

îitimpla cu ea? Se va mărita hine şi repede? Pină acum Berenice nu

atlase nimic despre zilele negre din Louisville. Majoritatea oamenilor

cu” care avusese de-a face acolo fuseseră destul de drăguţi ca să

păstreze taina. Dar mai erau şi alţii.

n momentul în „care apăruse Cowperwood in viața €i era cit pe ce să se

prăvălească ! )

— De fapt, remarcă Berenice, ginditoare, domnul

Cowperwood nu e numai un om avid după bani,

„2 Mulţi din financiarii care vin din i de plieticoși ! _ nt cumpa mea

! exclamă doamna Certer, za, — se un adevărat satelit al protectorului

€; ajuns “pr tu nu-l înţelegi deloc! E un otn minunaţ sigur. Sint

convinsă ci, Fronk Cowperwood = te pi facă multă vilvă. Poţi spune ce

vrei, dar tără A ninie nu valorezi. Două parale nu mai face Îucaţia

dacă eşti sărac ! Eu ştiu toate astea fiindeă E yăzut mulți prieteni

de-ai noştri care s-au dat am Vi i la fund. -» - , _ în noua casă, un

sculptor celebru impreună cu asistenții săi cocoțaţi pe o schelă Incrau

la o îriză reprezentînd un grup de nimfe care dansau laolaltă, unite

prin ghirlande de îlori. O dată, s-a întimplat să treacă pe acolo

Berenice şi doamna Carter, Se opriră să privească, și Cowperwood le

întimpină. Ficu un semn cu mina către figurinele de pe îriză

adreșindu-se lui Berenice cu obișnuita lui bună

vezt

şi Îi poziţie, îi spuse :-

— Dacă te îuau pe dumneata ca model ar fi ieşit mai bine.

— Ce drăguţ din partea, dumitale ! Îl fixă cu ochii ei albaşiri, bizari

şi reci. sînt splendide! Cu toate vechile ei îndoieli, acum știa sigur

că amindoi ado- rau aceeasi divinitate — Arta — şi că mintea, lui se

prosterna ca. dinaintea unui altar în fața a tot ce era frumos.

EI se mulţumi s-o privească,

— Casa asta nu va, îi pentru mine altceva decit Un muzeu, spuse,

simplu, cînd doamna Carter înde- piutindu-se nu-l mai putea auzi. Vreau

s-0 fac însă

cit mai frumoasă eu putinţă, Poate că dacă eu n-am ă fiu fericit în ea

au să fie alţii... și zîmbi, | sica îl piivi visitonre — înlelesese. EI

îne Scască, fircale, căe singur.

RICA

481