CAPITOLUL XLVIII

Panica

În ziua de 4 august 1896 oraşul Chicago, lutoea financiară de

pretutindeni a fost uluită, Cutremuraţă de prăbuşirea societăţii

Chibrituri americane, al, cărei acţiuni erau printre cele mai solide,

precura și de falimentul pentru suma, de douăzeci milioane dolari — a

domnilor Hull și Stackpole, chipurile promotorii societăţii. În ajunul

acestei zile, la ora, unsprezete dimineaţa, băncile şi agenţiile de

schimb din Chicago simțiscră in aer ceva suspect, Din cauza

„susţinerii: preţului acţiunilor Chibrituri americane, precum și a

dorinţei. de a le vinde cit mai grabnic, pachele întregi de asemenea

acţiuni venite dir toate colțu- rile, ţării erau aruncate pe piaţă, în

speranța că ele vor fi negociate avantajos înaintea catastrofei finale,

În jurul bursei, a cărei clădire se ridica la capătul străzii. la Salle

ca o fortăreață sumbră și cenușie, cra mare fortoţă — ca și cum un

imens mușuroi de fur- nici fusese căleat în picioare. Funcţlonari Și

curieri alergau de colo colo, zăpăciţi de parcă nici ei nu ştiau

încotro s-o apuce. Agenţii de sehimb, cart în ajun păreau să fi vindut

toate acțiunile Chibriluri americane, au fost primii veniţi la bursă,

iar la auzul gongului începură să ofere din nou acţiunile acestei

societăţi în pachete groase de două sute pină la cinci sute bucăţi

fiecare. Agenţii: de la I/ull d: Stackpole erau, evident, în primele

rinduri ale mulțimii agitate şi zgomotoase, cumpărind toate acţiunile

vindute la prejul pe care sperau astfel să-l menţină. Hull și Stackpole

păstrau legătura telefonică şi telegraflică atit cu diferitele

personalităţi importante convinse de ei să participe la această

campanie & la haussc, cit şi cu anumiţi funcţionari şi agenţi de-ai

lor. Evi- dent, în aceste imprejurări amindoi erau chinuiţi de ginduri

negre. În acel inoment jocul nu se mai desfășura în linii ample şi

elegante, caracteristice aspectului atrăgător al luptei marilor

finanţe. B

trist cînd pe căile tulburi ale vieţii puhoaie năval- ă i vă =

pice sînt zăgăzuite în nişte spații inguste și întor-

tocheate; aceşti doi oameni, Hull şi Stackpole, erau preocupaţi acum de

povara lor meschină, dar nu mai puţin dureroasă. Unde să păisească

cincizeci de mii de dolari ea Bă acopere preţul diferitelor pachete de

acţiuni? Mare pacoste mai căzuse pe capul lor ! Erau şi ei doi oameni

ca toţi ceilalți, cu două miîini și o forţă fizică limitată, chemaţi să

astupe crăpăturile la un dig care se surpa mereu și dincolo de care

mugeau talazurile spumegind pină la cer ale unei mări nimicitoare. ..

La orele unsprezece domnul Phineas Hull se ridică de pe jilţul din

capul solidei mese de mahon, venind în întimpinarea asociatului său.

— Ascultă, Ben, îi spuse, mi-e teamă că nu mai avem ce face. Am

ipotecat acţiuni la atitea bănci ale oraşului, încît ne-ar îi cu

neputinţă să ştim ce poziţie adoptă fiecare din ele. Un lueru e sigur,

tot atît de sigur cum sînt că mă aflu acum în odaia asta — cineva vinde

: dar nu ştiu cine. Nu crezi că ar putea îi Cowperwood sau unul din

oamenii la care ne-a Lrimis ?

Staekpole, istuvit de încercările prin care trecuse în ultimele

săptămîni, era grozav de irascibil.

— De unde vrei să ştiu? se răsti încruntindu-se, abătut. Nu-mi vine să,

cred. N-am avut impresia că pe aceşti oameni îi interesa jocul la

bursă. Oricum, noi trebuie, într-un fel sau altul, să facem rost de

bani. Numai de n-ar intra în panică vreunul. că atunci s-a zis cu noi,

Rău ne-am mai împotmolit, zău...

Pentru a nu ştiu cita oară își petrecu mina pe după guler, parcă prea

Etrimt, şi-şi suflecă minecile că- mășii. În odaie era o căldură

înăbuşitoare, deşi îşi scoase haina, dar pe urmă îşi lepădă şi vesta şi

rămase

numai în cămașă, Tocmai atunci sună telefonul domnului Hull — cel în

legătură cu biroul de la bursă ; acesta tresări şi ridică receptorul.

— Da? întrebă, enervat.

— Două mii de acţiuni oferite la donă sute două- i de dolari! Le iau?

=

447

Omul de ia telefon, care vorbea pentru un aj

i 0 ul aflat la balustrada galeriei rezervate agenților dy schimb

străjuind „parterul“, adică holul centra al bursei, transmitea imediat

orice semn sau informa. ție primită altuia aflat în incintă. Și astfel

„d& sau „nu“ spus de domnul Hull se transforina aproape simultan într-o

tranzacţie la bursă, plătită cu bani gheaţă.

— Ce zici de asta? întrebă iuli de Stackpule, acoperind receptorul cu

mina. Pleoapa dreaptă ii era parcă mai căzută pe ochi ca. de obicei.

Incă două mii de acţiuni de preluaţ ! De unde au mai icfil și astea?

Ț!ţ!ʼ!

— Am ajuns la fundul sacului. Asta este, răspunse Stackpole abătut şi

cu o voce răguşită. Nu se poale, nu se poate! Totuşi am o idee: să

sprijinim acțiu- nile la preţul de două sute douăzeci pină la ora tri.

Pe urmă ne facem socotelile şi vedem ce datorăm, Între timp văd și eu

ce-mi rămîne de făcut. Dacă băncile refuză să ne ajute, iar Arncel şi

grupul său se echivează, dăm faliment şi gata ; dar pe legea mea, nu

înainte de a mai încerca o ultimă dată! Poale că n-au să ne ajute,

dar...

- De fapt domnul Stackpole nu mai vedea ce s-ar fi putut face, în afară

de cazul cînd domnii Hand, Schryhart, Merrill și Arnecl ar fi fost

dispuşi să rişte sume mult mai mari, dar îl supăra şi-l durea ideea că

amindoi ar îi putul să se prăbușească fări împotrivire. Stackpole

încercă să-i convingă pe Kaitfrath, Videra şi Bailey, dar citeșitrei

rămaseră neînduplecaţi. Cufundat în ginduri, îşi puse pe cap pălăria de

paie cu boruri late și plecă, Afară erau aproape treizeci de grade la

umbră. În centrul ora- şului, trotuarele de asfalt și granil răspîndcau

o căldură de baie de aburi, încît abia puteai respira, Cerul fierbinte

cra de un albastru liptos, iar soarele lucea aprins pe virfurile

zidurilor înalte ale clădirilor,

Domnul Iand, în birourile sale din Rookery Building, la etajul șapte,

suferea, de căldură, dar mai ales de griji. Deşi nu era sărac, și nici

zpircit vnai puult decît orice pe lume îl durcau pierderile de

m_i .

baui. De cite ori nu văzuse cum întimplarea sau un calcul greşit făceau

dintr-un om aparent puternic și îndrăzneţ o fiinţă inutilă şi uitată de

toţi! De cînd Cowperwood îi furase dragostea nevestei sale, aproape

nimic pe lume nu-l mai interesa în afară doar de amplele lui tranzacţii

financiare, în carc se includeau investiţii rentabile la, vreo

cincizeci de societăţi; aceste investiţii însă trebuiau să aducă,

fiecare din cle, mari, foarte mari dobinzi. Gindul că măcar una din

afacerile sale ar putea da greş, sau că ar îi nevoit; să ceară noi

credite, era suficient pentru a-i declanşa o senzaţie aproape fizică de

nemulţurmire şi ncliriste. Un îcl de greață morală şi intelectuală

punea stăpi- nite pe el zile intregi, sau, în tot cazul, pină depizea

obstacolul. Domnul Hand nu putea, concepe eşecul. De tapt societatea

Chibrituri: americane se aila acum într-o situaţie care împiedica

aproape cu desă- vivșire orice încercare de a i se veni în ajutor. Pe

lingă, cele cincisprezece mii de acţiuni puse deoparte inițial pentru

ei de către domnii Hull şi Stackpole, Iand, Sehryhant, Arneel și

Merrill mai cumpăra- seră fiecare cîte cinei mii de acţiuni Ja

patruzeci de dolari bucata; dar. de atunci fuseseră forţaţi să susțină

piaţa cumpărind încă peste cinci mii de acțiuni fiecare, la preţul de o

sută donăzeci la două sute douăzeci bucata, din care majoritatea 13

ulti- mul preţ. În realitate Hand investise astfel aproape un milion

cinci sute mii dolari, iar sutietul lui se întunecase ca pana

liliacului. La cincizeci și șapte de ani, un om obișnuit să capete sume

mari din toate tranzacţiile sale financiare și să aibă autoritatea,

inerentă judecății lui infailibile, ajunge, îngrozit, la, cheremul

întimplării, al soartei | Eşecuri de acest fel provoacă de îndată

comentarii neplăcute asupră unei eventuale scăderi a forței şi puterii

de discer- nămînt a, celui în cauză. » Astfel, domnul Hand, în acea

după-amiază căldu- roagă: de august, pedea într-un fotoliu de mahon

ulpiaţ, în colțul cel mai retras al biroului său, şi i lancolic. De

dimineaţă, în faţa unei picţe 1ea, ar fi vrut să vindă totul, pe faţă;

449

şi ar fi făcut-o dacă n-ar fi fost împiedicat do tele. foanele lui

Arncel şi Schryharţ. Aceştia cereau e insistenţă să se ţină o

conferinţă în scopul de 4 stringe unele fonduri — înainte de a se lua

alt măsură. Orice s-ar întimpla, Hand era hotărit ca a doua zi să se

retragă, dacă nu se va ivi vreo amelio- rare a situaţiei. Voia să iasă

din toată povestea asta afară numai dacă Stackpole sau Hull n-ar găsi

un mijloc ingenios de a susține piaţa fără ajutorul lui. În vreme ce se

gindea cum ar putea, să se descurce, apăru domnul Stackpole, palid,

sumbru, transpirat,

— Asta-i, domnule Hand, spuse el, istovit, am făcut tot ce-am putut.

Pină acum Hull și cu mine am menținut stabilitatea pieţei. Ai văzut ce

sa întîmplat azi între orele zece şi unsprezece. Acum S-a zis cu noi.

Am împrumutat pină la ultimul dolar și am gajat ultima noastră acţiune.

Averea mea personală precum și a lui Hull au fost inghițite. Cineva sau

toţi deţinătorii de acţiuni — din afară — ne taie creanga de sub

picioare. Paisprezece mii de acţiuni numai de azi dimineaţă ! Asta

spune multe! Nu se mai poate face nimic dacă dumneavoastri, domnilor,

nu sînteţi dispuşi să ne daţi un ajutor cu mult mai substanţial decit

pînă acum. Dacă am putea stringe bani ca să acoperim încă cincisprezece

mii de acţiuni...

Domnul Stackpole se opri pentru că domnul Hand ridicase un deget gras

şi trandafiriu.

— Să nu mai vorbim despre asta, rosti el, solemn. Nici vorbă de aşa,

ceva. În ce mă privește, n-am de gind să mai vir nici o leţeaie în

afacerea asta. Mai degrabă vind tot ce am-—la orice preţ. Și sînt sigur

că toţi ceilalţi sînt de aceeași părere.

Domnul Hand, prudent, işi ipotecase aproape toate acţiunile la diferite

bănci, ca să aibă sumele necesare pentru alte combinaţii ; nu

îndrăznise însă să vindă toate acţiunile, ştiind că va trebui la un

moment dat să facă faţă încurciturilor ivite prin jocul de bursă. Dar

pentru Stackpole amenințarea era impre-

nantă. a]

So uita la domnul Hand ca viţelul la poarta nouă. _ toarte bine...

spuse, atunci nu-mi rămîne decit să mă întore la birou şi să lipesc un

anunţ pe usă. Am cumpărat paisprezece mii de acțiuni şi nu mai avem

nici o leţcaie cu care să le plătim. Dacă băucile sau cineva nu acoperă

suma pentru noi, sintom pierduţi... faliţi.

Domnul Hand, care ştia că dacă domnul Stackpole va face ce spune

însemna şi pentru el pierderea unei sume de un milion cinci sute de mii

de dolari, începu să şovăie.

— Te-ai adresat ia toate băncile? Ce spune Law- rence de la Prairie

National î

— Toţi spun la fel, răspunse Stackpole, disperat, de altiel, ca si

dumneata. Nici unul din ei nu mai poate lua nici o acţiune în plus. Din

pricina beste-

matei agitaţii cu argintul — asta e şi numai asta. Acţiunile noastre

n-au nici un cusur. În citeva luni, mai mult ca sigur, vor fi iarăşi

bune.

— Crezi? făcu domnul Hand, acru. Asta in tot cazul depinde de ce se va

petrece în noiembrie... (făcea aluzie la viitoarele alegeri pe plan

naţional).

— Da, ştiu, oftă domnul Stackpole, dindu-şi seama că teoria lui era în

funcţie de anumite condiţii. După care, brusc, stringind pumnul ârept,

strigă: Să-i la dracu pe parvenitul ăla (se gindea la „Apostolul

libertăţii argintului“). Numai el e de vină. Și acum, dacă nu mai e

nimie de tăcut, mai bine plec. Mai am toate acţiunile pe care le-am

cumpărat astăzi și care ar trebui să le putem gaja. Tot ar fi ceva,

dacă am putea obţine măcar o sută douăzeci de dolari pe bucată.

— Ai dreptate, incuviinţă Hand, m-aş bucura să reuşesu. Personal însă

nu mai pot investi nici un ban, Dar de ce nu te duci să-l vezi pe

Schryhart şi pe Arneel? Am vorbit cu ei şi am avut impresia că poziţia

lor e aceeaşi cu a mea; dar dacă or să mai stea de vorbă, eu n-am

DnImi6 împotrivă. Nu prea văd co s-ar mai putea face, dar poate

impreună som găsi un mijloc de a opri masacrul acţiunilor.

Nu ştiu. Numai să nu coboare prea Jos.

Domnul Hand îşi zicea că domnii Juli și s, pole ar putea fi nevoiţi a

doua zi să viudăi td acţiunile pe care le mai aveau cu cincizeci de ez,

pagubă la un dolar sau chiar mai rău. Daci „d acțiunile puteau fi

preluate de băncile lor, pentru d (adică pentru Schrybart, el şi

Arneel) şi vindute ulterior cu un profit, atunci ei își vor acoperi g

parte din pierderi. S-ar putea ca băncile, din ordj. nul celor patru

magnați, să consimtă să faci un ultim cefort.. Dar cum? Într-adevăr,

cun?

Cind Stackpole se duse la Sehrybart, acesta, uă- gindu-l de limbă află

adevărul asupra vizitei pe care i-o făcuse lui Cowperwood. De fapt și

Schryhari se făcuse vinovat chiar în acea zi : scosese pe piaţă două

mii de acţiuni Chibrituri americane iără ei-și informeze colegii, și

evident, dorea să afle dacă Stackpole sau alicineva bănuia că el,

contrar aniga- jamentului luat, vinduse acţiuni. În consecință, supuse

pe Stackpole unui interogatoriu foarte riguros, iar acesta, preocupat

mai ales de soarta lui, nu e sfii să dea cărţile pe faţă. De altfel,

Stackpole găsea că acțiunea sa cra justificată de faptul că în orice

caz cei patru şi așa l-ar fi părăsit.

Si de ce te-ai dus la el? strigă Schryhait, manifestindu-și uimirea și

indignarea, care, într-o măsură, erau sincere. Socoteam de la sine

înțeles ca sub nici un motiv Cowperwood să nu aibă nimic de-a face cu

noi. Dacă-i vorba aşa, de ce nu te duci şi la dracu să-ţi dea, o mînă

de ajutor! Dar în acelaşi timp se gîndea : „Ce noroc l“ căci demersul

lui Stackpole nu însemna pentru el numai o porliţă de scăpare în

legătură cu subtilele şi ascunsele sale manevre de bursă, dar și, în

cazul în care cei patru vor fi de aceeaşi părere cu el, o scuză pentru

părăgi- rea firinci Stachpole & Tull chiar în momentul pră- bușirii.

! — Adevărul este, reluă Siackpole, cam jenat și totuşi cu îndrăzneală,

că joia trecută aveam einci- sprezece mii de acţiuni pe care trebuia,

să sc re

ani. Nici „ Dici prietenii ita

+rut să mai luaţi. La fel și bincile. I-am telefonat într-o doară lui

Rambaud și el m-a sfătuit să vor- pese cu Cowperwood.

După cum s-a mai relatat, Stackpole se dusese la Cowperwood direct,

fără sfatul nimănui, dar in împrejurările de faţă o minciună era

absolut necesari.

- Pambaud ! strigă strimbind din nas Schryhart. 15 omul lui Cowperwood,

şi el ca şi toţi ceilalţi. Mai prost nici că puteai cădea ! Păi atunci,

nu mai încape nici o îndoială, de acolo vin toate acţiunile. Indivi-

du! ăsta şi prietenii lui au să vindă tot stocul. Tre buia să-ţi

închipui că aşa au să. facă. Ne urăște. S-a isprăvit cu dumneata ! Nu-i

aşa? Crezi că ţi-a mui rămus vreo carte de jucat?

— Nici una! răspunse Stackpole, solemn.

„- Mda, păcat ! Ai procedat cit se poate de nesi- buit adresindu-te lui

Cowperwood... eh, acum să vedem ce mai putem face.

Ideea lui Schryhart, ca de altfel și a lui Iland, era să determine Iul]

& Stackpole să cedeze băncilor la un preţ derizoriu toate acţiunile

pentru ca, prin presiuni asupra, băncilor respective, acestea să pis-

teze stocul ipotecat de el și de ceilalţi pînă cînd compania Chibriteri

americane se va pune pe picioare și sleci va incepe să fie din nou

rentabilă. Schryhart cra însă furios pe Cowperwood care ştiuse să

profite de inprejurare şi să-şi asigure un cîștiz imens, fără doar şi

poate. Fireste, într-o oarecare măsură criza actuală, i se datora lui.

După ce plecă Stackpole, Schryhart telefonă imediat lui Iand şi lui

Arnecl, propunind o intrunire; un ceas mai tîrziu se aflau impreună cu

Merrill în biroul lui Arneel, ca să diz- cute această nouă şi foarte

interesantă întorzătură pe care o luau luciurile. De fapt, în cursul

acelei după-aumniezi, nelinistea acestor domni creştea «din ce în ce,

Nu că personal n-ar îi lost în stare să se descurce si să-si suporte

pierderile, dar efectul moral emenea faliment (douăzeci milioane

dulari), nai vorbim de lovitura adusă prestigiului i Chicago, centrul

vieţii financiare amne- e poate de neplăcut, dacă nu cumva

uuui as paru

199

catastrolal — şi colac peste pupăză,

. = Coter AI pescuind în ape tulburi, avusese prilejul Do parale

frumoase. Auzind toată tărășenia e t

Arneel au serişnit din dinţi, iar Merrill, ca de îi minunindu-se de

subtila inteligență a lui Qpuit

2

Ma i

wood, nu sc putea abţine să nu-l admire. ixistă un fel de mindrie

civică ascunsă în sun, celor mai mulţi cetăţeni din sînul uni comuni.

prospere care, adesea, apare în împrejurările E mai orele. Aceşti patru

oameni, desigur, nu Const tuiau o excepţie. Domnii Schryhart, Hand,

Arnrg şi Merrill erau foarte preocupaţi de renumele op. şului Chicago,

precum și de reputația arupului ly în ochii financiarilor din est.

Pentru ei era o lovitura tragică, văzînd cum singura lor mare

iniţiativă luată recent — ca o ripostă la citeva din uriaşele afaceri

pornite în ultima vreme la New York şi aiurea — avea să se prăbușească

atit de prematur. Onoarea lumii financiare din Chicago trebuia salvată

pe cit posibil. În consecinţă, cînd sosi domnul Schryhart, înfierbintat

şi tulburat şi le povesti cu amănunte tot ce aflase, prietenii săi îl

ascultară cu luare aminte, ciulind urechile.

Era între cinei şi şase după masă, dar soarele co tinua să ardă

vilvătăi, deși zidurile clădirilor de pe partea. celaltă a străzii erau

cenușii Și reci, presărate cu pete negre de umbră. Din cînd în cînd

glasul stri- dent al unui mic vinzător de ziare se auzea strigind

„ediție specială&, amestecar cu zgomotul pațiior grăbiţi ai oamenilor

care se indreptau spre cas, cu zăngănitul tramvaielor... tramvaiele lui

Cow- perwood.

— Am să vă spun părerea mea, zise Sehryhart, în cele din urmă. Cred că

am suportat destul mane- vrele acestui individ josnic. Sigur că nici

Hull, nici Stackpole n-aveau dreptul să apeleze la el. S-au expus şi pe

ei şi ne-au expus și pe noi la exact ceea ce ni s-a întimplat, adică am

fost traşi pe sfoară cum scrie la carte. Domnul Schryhart era, pe bună

uiep- tate, zeilemitor, rece, neprihănit, agresiv. Şi apui, orice

financiar de rangul nostru ar fi trebuit măcar

— a

454 ai Oas a aa j a

din politeţe si ne consulte şi pe noi sau, in tot cazul, să consulte

bincile noastre și să ne ofere prilejul să preluăm, noi, aceste

acţiuni. Ar fi venit în ajutorul nostru ca să salveze onoarea oraşului

Chicago. Dată - fiind situaţia, nu avea nici un motiv să scoată acţiu-

nile pe piaţă. Cowperwood ştia precis efectul pe are “devalorizarea lor

îl va produce în oraș. Toată lumea va suferi consecinţele, dar lui ce-i

pază! De altfel, Stackpole mi-a spus că se învoise cu el, sau mai bine

zis cu oamenii care evident că-l reprezentau, ca, sub nici un motiv,

acţiunile Chibrituri americane să nu fie aruncate pe piaţă. Ceva mai

mult, sînt absolut sigur că în nici unul din seifurile lor nu mai

există, la ora actuală, vreo acţiune de acest fel. Într-o anu- mită

măsură mi-e milă de bietul Stackpole. Evident, situaţia lui era toarte

grea. Dar mişelia lui Cowper- wood unu are nici o scuză, nici cea mai

mică, De cînd il cunoaştem nu s-a dezminţit niciodată — omul ăsta nu-i

altceva decit un bandit sinistru. Ar trebui nc- apărat găsită

modalitatea de a pune capăt. aici, carierei lui prospere.

„Domnul: Schryhart işi întinse cu o mişcare bruscă picioarele dolofane,

își potrivi gulerul moale de la cămași şi-şi netezi mustaţa, scurtă,

aspră, sirmoasă care iucărunţise. Ochii lui scăpărau de o ură ne-

“stăvilită.

Cind discuţiile ajunseră aici, domnul Arncel, cu o putere de judecată

care deocamdată nu fusese pre convingătoare, întrebă :

— Ciue dintre dumneavoastră ştie ceva în legătură cu actuala stare

financiară a domnului Cowper- wood? Nu mă refer la linia „Lit din Lake

Street, sau la Northwestern. :im aflat că-şi construieşte o casă la New

York, care, presupun, că-l costă ceva bani. Stiu că a împrumutat patru

sute de mii de dolari de la Chicago Central; dax în afară de asta, mai

are și alte sume?

— Da, datorează bincii Pratrie National două, sute de mii de dolari,

interveni Schryhart, prompt; am mai auzit și de alte sume, dar acuni

nu-mi aduc

aminte la cit s-ar ridica.

TRI 455

Donul Merrill, un soricei de om -— Că crit. diplomat, parizian — se

agită în totul 2 Full mare pentru el, urmărind pe ceilalți cu coji, bta

cu 0 expresie oarecum împăciuiloare, Desi a pati, vechi dinte împotriva

lui Cowperwood, Care Ş pă zase să-i facă hatirul de a instala linii de

transe prin faţa. magazinelor sale, totdeauna privise și interes

surprizele spectaculoase legate de acest or În fond îi displăcea ideea

unor uneltiri împotriva lui Cowperwood. Considera, însă de datoria, lui

ta într-o astfel de cousfătuire să-și spună şi el cuvintul,

— Nu de mult, interveni domnul Merrill, vorbing cam în doi peri,

agentul meu, domnul Hill, i-a împnu- mutat cîteva sute de mii de

dolari. Și cred că inai are și alte sume împrumutate şi neachitate,

Domnul Iand se agită enervat.

— În tot cazul, spuse el, e dator la Third Xatio- nal și la Lake City

cel puţin tot pe atîta dacă nu și mai mult. Cunosc o bancă de care n-am

pomenit încă, unde e debitor cu cinei sute de mii de dolari. Colonelul

Ballinger i-a imprumutat două sute de mii Și sînt sigur că-i datorează

şi lui Anthony Ewer aceeaşi sumă, A luat de la Drovers and Trades în

total o sută cincizeci de mii de dolari.

Pe baza acestor informaţii, Arncel socoti că dalo- riile lui Cowperwood

se ridicau la aproximativ trei milioane de dolari, ramburzabili la

cerere, dacă nu

şi mai mult.

— Nu am încă date precise, spuse în cele din urmă Arncel, rar și

răspicat.” Dacă diseară o să pulen vorbi cu cîțiva din preşedinţii

băncilor noasire s-ar putea să descoperim fapte noi. Nu vreau să îiu

aspru cu nimeni, dar situaţia noastră e gravă. Dacă nu se face astăzi

nimic, atunci miine dimineață Juli & Siachpole va îi la, pămint, cu

sieuranţă. Avem fireşte, obligaţii faţă de băncile cu care lucrăm și

pentru noi este o datorie de onoare să facem tot posibilul ca să le

venim în ajutor. De asta depinde, în bună măsură, reputația orașului

nostru, precun și poziţia lui ca, centru financiar american. După cum

“le-am spus și domnilor Stackpole și Iull, personal

uinut cât a putut și cred că și duinnea- aţi făcut la îel. În situația

de față, zin. tră scăpare at E binele, dar upă cum axa 1 ele sînt deja

intrate pină șă sit In ipoteci. Asa, 1aerurile cel puţiu cu Lake Cily

si Douylag pruat m așa e cu toate, spuse Hand. Si aici, Scriu Ip x

verrill încuviinţară din cap. i pi o scurtă dar semnificativă pauză,

domnul -ontinuă : Aeneei coste ştiu nu avem nici o oblizaţie faţă de

doranul Cowperwood,. pupa cum a subliniat astăzi domnul Sehryhart,

acest domn, s-ar părea, caută să ne pună beţe-n roate oricînd are

prilejul. Tare mă tem că e descoperit la diferite bănci cu sumele mari

de care pomenesti. De ce nu i s-ar cere imediat achi- tarca acestor

împrumuturi ? Asta ar inzdrăveni bin- cite lucale si le-ar da

posibilitatea, ca la rindul lor, să ne ajute pe nui. Cred însă că atita

timp cit Cow- perwood are mâinile libere să lovească. se vor abţine de

a cere aceste restituiri. Domnul Arnecl, personal, n-avea nimic cu Cow-

perwood, în orice caz nimic special; totuşi Hand, Merrill și Schryhart

erau prietenii săi. Bi- il consi- derau pe Arneel pivotul vieţii

financiare a orașului. Ascensiunea lui Cowperwood, ifosele lui napoleo-

niene erau o ameninţare adusă poziţiei sale de con- ducător. Vorbind,

Ameel nu-şi ridica ochii de pe masă lui de lueru, în dreptul căreia se

alla. Se mul- țumea să bată, grav, darabana cu degetele. Ceilalţi îl

priveau incruntaţi, înţelegind perfect sensul pro- punerii sale.

— Minunată idee ! Minunată ! strigă Sehryhart. Mă alătur oricărei

iniţiative menită să-l îndepărteze pe acest individ. S-ar putea ca

situaţia actuală să fie exact ce ne trebuie ca să ne desăvirşim planul.

În orice caz am trece impasul şi am ieși şi ciștigaţi dintr-o situaţie

proastă,

— Nu văd nici unu motiv cate să-i împiedice Pe lilori să ceară

restituirea acestor înprumu uri, and, aşadar sînt gata şi cu să

coliborez.

457

— În“ce mă priveşte n-am nimic împotrivă, sputa Merrill. Votuşi

socotesc de datoria noastră să fim cu ochii în patru înainte de a lua

vreo hotărire

- Ce-ar fi să-i chemăm pe bancheri acum, pro: puse Sehryhart, ca să

aflăm situaţia exactă a lui Cowperwood şi cit ne-ar costa să sprijinim

Iul & Stackpole? După aceea îl putem informa pe domnul Cowyerwood

despre intenţiile noastre.

Domnul Hand dădu din cap aprobaliv, consul- tîindu-şi totodată ceasul

de aux neobişnuit de mare, aravat cu desene complicate şi fără valoare

arti Liei. Ured, spuse el, că in stirșit am “găsit soluţia cea bună.

Propun să-i aducem. pe Candish și pe Kramer de la bursă (făcea aluzie

la preşedintele și la secretarul acestei instituţii) şi pe Simmons de

la Douglas Trust. În curind vom “şti ce aven de făcut.

Hotăriră cu toţii că locul cel mai potrivit pentru întrunirea ce urma

să aibă loc era biroul din locuința domnului Arneel. Imediat

telefoanele începură să, zbîrniie, curieri fură trimişi şi telegrame

expediate ca să mobilizeze membrii de mîna a doua ai finanţei, pe

cerberii credincioși ai diferitelor visterii locale, care trebuiau să

fie convinși să iscălească, și ei această decizie secretă, decizie ce

evident nu putea fi combă- iută de te miri ce funcţionăraş sau

subaltern.

CAPITOLUI. SLIX Muntele Olimp

Nu se făcuse încă opt, oră la care fusese fixată conferinţa, şi

personaje marcante din lumea finan- ciară a orașului Chicago se şi

aflau în mare fier- bere. Domnii Hand, Scehryhart, Merrill și Arneel

erau acum direct interesaţi şi asta explica tot! De la șapte şi

jumătate începuse să se audă tropotul cailor, zăngănitul clopoţeilor de

la hamuri iar trăsuri splendide, deschise, trăgeau în faţa Tese-

dinţelor elegante şi un preşedinte de bancă sau cel

458

țin un director își părăsea locuinţa ca să se ducă domnul Arneci, nade

îusese chemat de unul din membrii celor palru mari. Figuri proeminente

ca Samuel Blockman, fostul preşedinte al vechii socie- țăţi de gaz

aerian din Chicago — acum în consiliul de administraţie al băncii

Prairie National, Hudson Baker, fostul preşedinte al societăţii de gaz

aerian West Chicago, acum în consiliul de administraţie al băncii

Chicago Central National, Ormonde Ricketis, proprietarul ziarului

Chromele şi membru în consi- liul de administraţie al băncii Zhird

National, Norrie Simms, preşedintele societăţii Douglas Trust, Wal- ter

Rysam Cotton, fost agent angrosist de catea, şi acum membru în

consiliul de administraţie al dife- ritelor societăţi, toţi aceştia

erau pe drum. Alcătuiau o adevărată procesiune de domni solemni,

îngiîndu- raţi, trufaşi, preocupaţi să ia înfățișarea de rigoare şi să

facă o impresie bună.

Pentru că — şi acesta este un adevăr pe care toţi trebuie să-l cunoască

— nimeni nu e mai mindru Şi mai îngimfat de zorzoanele vieţii materiale

decit cei care le-au dobîndit de curînd. Se pare că este de o mare

importanţă să întruchipezi, dacă nu în fapt, dar cel puţin prin

comportări şi atitudine o „„Pre- zenţăi* adecvată reprezentantului

tradiţiilor şi con- ducătorului clasei celor avuţi. Fiecare din cei mai

sus menţionaţi şi încă mulţi alţii, în total treizeci, pormiseră la

drum, plini de demnitate, pe zădutul unui sfirşit de zi toride ca să

ajungă cit mai repede la porţile casei impunătoare şi confortabile a

dom- nului Timothy Arneel,

Acest important personaj nu era de tață ca să-şi primească musafirii,

şi nici domnii Hand, Schryharţ şi Merrill. În asemenea împrejurări n-ar

fi fost de demnițațea unor semeţi potentaţi ca ei să-și pri- mească

personal subalternii. La ora fixată pentru întilnire, cei patru se

găseau încă în respectivele lor birouri, desăvirşind fiecare în parte

ami "muntele planului acceptat împreună şi pe care mai tîrziu aveau

să-l prezinte tuturor, fără prea multă vorbărie şi cu aparentă

spontaneitate. Deocamdută

musafirii n-aveau încotro, trebuiau să aștepte sau: gazdelor. Li se

serviră băuturi răcoriloare li fă ruri. dar toate astea nu reuşiră să-i

invesele Ţ

Deşi exista un cuier special pentru pălării, ni nu-l uitilizase din

motive necunoscute, licoare Erală rase să-şi păstreze această podoabă a

capului. Ai drept fundal lambriurile şi scaunele cu luse și. olandă,

pentru vară, musafirii alcătuiau o adu, rată galerie diversă şi destul

de interesantă, Domnii Hull şi Stackpole, cadavrele sau vietinele care

formau motivul și obiectul acestei rave întruniri, nu erau de faţă în

acea încăpere; ei :e aflau într-o altă Cameră a clădirii de unde puteau

fi aduşi. şi audiaţi dacă ar fi fost nevoie. Această adunare — aşa zisa

protipendadă — tot, ce avea orasu! mai solid şi mai priceput în materie

de finanțe, era de o gravitate pe care o întilneşti doar în ajunul unui

formidabil crab. Înaintea sosirii lui Arneel se putea auzi în odaie un

adevărat zumzet de glasuri care comentau zvonurile de la bursă, pe

tonul:

— Nu mai spune!

— E chiar așa de grav? 3 DR

— Ştiam că lucrurile merg prost, dar nici prin gind nu mi-ar fi trecut

că în așa hal chiar. O

— Din fericire noi n-avem prea multe acţiuni din astea. (Declaraţia era

făcută de unul din puținii bancheri norocoși.)

— Am fost chemaţi aici într-un scop important, nu-i așa?

— Nu mai spune!

— Doamne, doamne ! Ă

Nici un cuvint de critică din partea nimănui, bici împotriva lui Hand,

Schryhbart, Arneel sau Meirill, deşi faptul că sprijineau stringerea

fondurilor era, bine cunoscut. Se credea despre ei că sînt nişte filan-

tropi care invitaseră toată lumea, asta: în scopul de a-i scăpa pe

alţii de ruină și nicidecum spre a-și aranja treburile lor. Exclamaţii

ca : — Vai, domnul Hand, ce om minunat ! Minunaţ!

Sau :

. Domnul Sehryhart — foarte capabil... ce mai. un pm extrem de capabil!

Suu :

_ Poţi fi sigur că acești oameni nu vor lia niti acum să sc intimple

ceva grav în treburile orașului. = Pretutindeni se auzeau asemenea

osanale. Faptul că imense cantităţi de numerar și valori erau în joc în

numele unuia sau altuia din cei patra circula între bancheri ca un zvon

misterios. Nimeni din cei prezenţi nu ştia — cel puţin deocamdată — că

Frank Cowperwood sau prietenii lui ar fi tras vreun profit san că erau

într-un fel sau altul amestecați.

Exact la ora opt și jurnătate domnul Arneel, dezin- volt, intră primul,

iar Hand, Sehryhart şi Merrili sosiră pnţin mai tîrziu, fiecare

separat. Frecindu-și miinile şi stergîndu-și sudoarea de pe față cu

batis- tele, se uitau împrejur încercînd, în împrejurări atit de grele,

să pară cît se poate de detaşaţi şi de bine dispuşi. Aveau de salutat

mulţi prieteni vechi, tre buiau să se intereseze de sănătatea

nevestelor şi a copiilor lor. Domnul Arncel purta un costum de olandă

gălbuie şi o cămașă de mătase albă cu dungi albastru deschis. Avea în

mînă un evantai în formă de irunză de palmier; grumazul lat şi pieptul

său frumos dezvoltat îi dădeau un aer patern amin- tindu-ți de sinul

lui Avram. Chelia lucioasă și rotundă îi era acoperită cu broboane de

sudoare. ?

Domnul Schryhart, dimpotrivă, cu toată tempe- ratura ridicată, părea

tare, solid, de parcă ar fi fost sculptat dintr-un lemn de culoare

închisă.

Domnul EHand, un om în genul domnului Arneel, deşi mai robust şi parcă

mai voinic, îşi pusese cu acest prilej un costum de mătase bleumarin,

cu pantalonii în dungi deschise, pujin bătătoare la ochi. Chipul lui

congestionat, arhaic, avea o expre- sie uravă Şi în același timp

incurajatoare, de parcă ar fi spus : „Dragii mei copii, trecem prin

momente foarte grele, dar ne vom strădui si facem tot ce

ne va sta în putinţă... )

451

Domnul Merrill era, rece, pretenţioa Și ind exact în măsura în care un

negustor îşi poate a să fie astfel. Din cînd în cînd întindea o miră

jită și glacială, zîmbind și dind politicos di E de cele mai multe ori

fără să vorbească. aj,

Domnul Arneel, prin importanța sa Primordiay conferită de o avere

iabuloasă, ocupa fotoliul ae :, denţial (ceea. ce după părerea unanimă

i se cuvezgă — care era cu această ocazie deosebit de mare ji așezat în

capul mesei. i

A fost un moment de rumoare cînd la propunere lui Schryhart înaintă,

făcînd cîțiva pași, și luă loc, Ceilalţi trei „mari“ se așezară și ei.

— Ei bine, domnilor, începu domnul Arneel, ste (avea. vocea joasă și

cam răgușită). Voi căuta să fiu cît se poate de succint. Prilejul

acestei intilniri este ioarte neobișnuit. Cu toţii sinteți inlun::ați,

pres pun, de situaţia domnilor Hull și Stack pole. Aproape sigur

Chibrituri americane se va prăbuși miine dimi- neaţă, dacă nu se ian

măsuri radicale astă seari, Întrunirea noastră are loc la propunerea

mai multor persoane şi la cererea citorva bănci. Ă

Domnul Arneel vorbea pe un ton neoficial, parcă ar fi susținut o

conversațiemondenă, stind de vorbă cu un prieten într-un șezlong. Ă

— Falimentul, continuă el, pe un ton hotărit, dacă are loc, şi eu sper

să nu aibă, ar lovi crunt unele bânci și persoane particulare, lucru pe

care vrem cu tot dinadinsul să-l evităm. Principalii creditori ai

gocietății Ohibrituri americane sînt băncile noastre locale și unii

particulari care au avansat bani, pri- mind în gaj acţiunile. Am aici

lista lor şi sumele creditate. Totalul se ridică la aproximativ zece

milioane dolari. Ă

Domnul Arneel, cu indiferența arogantă a omului puternic și bogat, nu

găsi de cuviinţă să explice cum căpătase lista și nici nu părea cituși

de puțin alar-

- mat. Se mulțumi s-o scoată, tacticos, dintr-un buzu- bar și s-o

despăturească, pe masă dinaintea lui. Cei de fată se întrebau cine ar

putea fi pe listă, cu ce

452

sume şi daci domnul Arncel avea de gind să le-o

FR 27

Bei acura, xeluă domnul Armeel, grav, aș vrea să vă informez că domnul

Stackpole, domnul Merrill, domnul Hand și cu mine am investit într-o

oarecare miisură diferite sume în aceste acţiuni şi pină astăzi după

masă am considerat de datoria noastră să le susţinem, nu atît în

interesul nostru, cît în cel al băncilor care au primit stocuri de

acţiuni in garan- ţie, şi in interesul orașului, în general. Am avut

încredere în domnul Hull şi în domnul Stackpole. Am fi putut face mai

mult dacă ar fi existat cea mai mică speranţă că alţii în afară de noi

puteau să ia asupra lor aceste acţiuni fără să se expună prea mult ;

dat fiind însă noua întorsătură pe care au luat-o lucrurile, sîntem

convinji, că aşa ceva nu mai este cu putinţă ! De o bucată de vreme

domnul Hull, domnul Stackpole și diferiți directori de bancă au avut

motive serioase să creadă că cineva îi lu- crează, iar acum bănuiala

lor s-a transformat în certitudine. Din cauza acestei certitudini şi

pentru că numai o acţiune colectivă din partea băncilor și a

persoanelor direct interesate ar putea ealva, în momentul de faţă,

prestigiul financiar al oraşului am hotărit să vă, convocăm aici.

Aceste acţiuni vor continua să inunde piaţa. Nu este exclus ca com-

paie Hull & Stackpole să se vadă silită să lichideze. n tot cazul un

lucru este sigur: dacă pînă, miine dimineaţă nu putem stringe o sumă

însemnată de bani ca să le acoperim datoriile, miine vor îi decla- Taţi

faliți. Evident, indirect, aceastii catastrofă se datorează şi

agitaţiei create de problema argintului, dar noi credem că a fost

provocată de un alt motiv

— cu mult mai important — de perfidiile unor ma- nevre locale, care

acum au ieşit la iveală și pun viața financiară a comunităţii în

situaţia grea în care se află azi. Eu cred că e bine să spun lucrurilor

pe nume. Este opera unui singur om — domnul Cowperwool. Ohibrituri

americane putea să se remonteze, iar ) să evite plimejulia pe care O

înfruntă acum,

463

„i

rr dacă domnul Hull şi domnul Staekpole n-ar fi ex. eroarea de a apela

li acest individ Mg

Domnul Arncel se opri, iar domnul Norrie Sim mai emotiv din fire ca

ceilalți, se sirnți dator + strige, cu amărăciune : A

— Banditul !

La numele lui Cow perwood, asistența maânifestazg interes, însoțit de

un murmur de dezaprobare,

— De îndată ce a luat în garanţie aceste acțiuni continuă domnul

Arneel, solemn, și în ciuda curia tului dat că nu va scoate o singură

acțiune pe piaţă, domnul Cowperwood nu a încetat să le vindă. Ceta ce a

făcut şi ieri şi astăzi, necontenit. Peste cincispre. zece mii de

acţiuni au inundat brusc piaţa, fără să se poată descoperi de unde vin

; noi avem Însă toate motivele să credem că vin din aceeași sursă,

Rezul- tatul este că atit Chibrituri americane, cit și domnii Hull şi

Stackpole personal, se află pe marginea pră- pastici. Ă -

— Mizerabilul ! strigă domnul Norrie Simms, indig- nat, ridiciudu-se

aproape în picioare. (Şocietatea Douglas Trust învestise bani erei în

Chibrituri ame- ricane.)

— Ce odios! exclamă domnul Lawrence de la banca Prairie National, care,

din cauza deprecierii lor, putea să piardă mai mult de trei sute de mii

de dolari în acţiuni ipotecate. La această bancă, Cowper- wood

împrumutase cel puţin trei sute de mii de dolari restituibili ia

cerere.

— Cu siguranţă că avem de-a face cu mașinaţiile diabolice ale acestui

individ, remarcă Jordan Julea, care nu făcuse încă nici un pas înainte

în luj ta £a cu. Cowperwood în legătură cu consiliul municipal și cu

treburile societăţii Chicago General. Banca Chicago Central, al cărei

director era acum Jordan Jules, reprezenta una din băncile la care, eu

spiri- tul său judicios, Cowperwood făcuse imprumuturi.

— E o ruşine să fie lăsat să-şi bată joe de oraş în felul ăsta, spuse

domnul Sunderland Sledd, adre- sindu-se vecinului său, domnul Duane

Ringsland

2 . + . ! directorul unei binci controlate de domnul Hand.

.

464

Atit acesta cit şi: Schryhart noiau cu satisfacție efectul cuvintelor

domnului Arneei aupra asistearţei. Domnul Ameel se scotoci din nou prin

huzumare şi scoase o altă oaie de hirtie pe care o depuse pe masă, în

faţa lui. N î —AA sosit momentul, continuă grav, cînd sinceri- tatea

este absolut necesară, bineinţeles dacă vrem si facem ceva — şi eu trag

nădejde că vrem. Am însemnate aici parte din împrumuturile contractate

de domnul Cowperwood la diferite bănci locale și încă neachitate. Aș

vrea acum să știu dacă dun:nea- voastră mai cunoaşteţi şi alte

împrumuturi asupra cărora aţi dori să ne atrageţi atenția, Se uită

golemn în jur. ndată, domnii Cotton şi Osgood menţionară alte

imprumuturi necunoscute pină atunci. Cei prezenţi îucepedu să-și dea

seama, în linii generale, ce avea Ba urmeze, — Domnilor, reluă domnul

Arneel, înainte de a veni âici m-am consultat cu cîțiva dintre oamenii

„noştri de frunte. Cu toţii am căzut de acord că „deoarece atitea

biinci au nevoie de fonduri cu care să înfrunte criza actuală şi cum,

de asemenea, ni- *meni n-are vreo obligaţie specială să se ocupe de

interesele personale ale domnului Cowperwood, ar fi poate oportun să i

se ceară achitarea împrumutu- rilor sale, iar cu banii astiel dobindiţi

să se vină în ajutorul băncilor şi oamenilor care i-au sprijinit pe

domnii Ilull și Stackpole. N-am nimic împotriva domnului Cowperwood —

adică, personal nu m-a lezat cu nimic — dar, evident, nu pot admite

pro- cedeul de care s-a servit în această împrejurare. Aşadar, dacă nu

găsim undeva banii de care aveţi nevoie, atunci domnilor, vă atrag

atenţia că vor mai urma si alte falimente. Multe bănci vor fi asediate

de public, dornic să-și retragă depunerile. În situaţii ca, cea de faţă

timpul joacă un rol principal, trebuie să ne grăbim, Domnul Arneel

fiicu o pauză şi îşi roti privirile, În auzea un zurmzet, de vorbe

aprige şi jiznitoare resa, lui Cowperwood.

469

.

— Acum e cazul să plătească tot răul pe e

pricinuit, spuse domnul Blackman către a. ea 9 dom,

Sledd. A avut; destulă vreme să-şi facă de canu

venit momentul să-l punem cu botul Pe labe. A

— Chiar astă seară a sosit momentul, înţări do; Sledd. A __ Între timp

domnul Schrșhart se ridică din no în picioare,

— Eu cred că dacă toată lumea este de acorg domnul Arneel, în calitatea

sa de preşedinte, a putea, cere fiecăruia din domnii aici de faţă sii

exprime părerea, ca ea, să fie formulată în scrisși să justificăm

astfel scopul acestei întruniri,

Domnul Kingsland, un om înalt, cu favoriţi, se sculă la rîndul său şi

întrebă cum anume a pului Cowperwood să pună mina pe acţiuni și dacă

cei de față erau absolut convinşi că aceste acţiuni care inundau piaţa

veneau de la el sau de la prietenii săi,

— Mi-ar displăcea profund gindul că am putea face cuiva o nedreptaic,

spuse cl în concluzie.

Ca răspuns, domnul Schryhart trimise după domnul Stackpole ca să depună

mărturie, Parte din acțiuni fuseseră indiscutabil identificate.

Stackpole povesti întimplarea amănunţit, stirnind minia asis- tenţei şi

aşa pornită împotriva lui Cowperwood.

— Este de necrezut că indivizi care-şi permit să facă astfel de lucruri

mai merg cu fruntea sus în lumea financiară, spuse un anume domn Vasto,

preşediutele băncii Third National, adresin- du-se vecinului său.

— Iu cred că n-o să întiinpinăm nici o greutate dacă sintem de acord să

acționăm mină-n mină într-o problemă ca asta, rosti domnul Lawrence,

președintele băncii Pratrie National, foarte înda- torat lui Hand

pentru diferite favoruri făcute de acesta odinioară și în prezent.

— Ne ailăm în situaţia (domnul Schryhart nu pierdea nici un prilej ca

să mai adauge unele explicaţii), în care o întorsătură politică

neprerăzută, a iscaţ o criză la fel de neprevăzută şi de care acest

individ „Be servește acum ca să-şi sporească puterea în dauna

Dom 008 ma

4

Ut

uturor, Prosperitatea oraşului nostru nu în:cainnă nimic pentru el şi

nici situaţia băncilor la care a apelat. Individul ăsta-i o otreapă, şi

dacă lăsăm să pe scape prilejul care ni se oferă acum de a-i spune de

la obraz ce credem despre el ne facem vinovaţi față de oraşul şi

confrații noştri.

— Domnilor, încheie domnul Arneel, după ce dife- zitele debite ale lui

Cowperwood fuseseră inscrite cu minuţiozitate pe o listă, nu credeţi că

ar îi trebuit să trimitem după domnul Cowperwood, ca să-i expunem

direct hotărirea noastră şi motţivele care an determinat-o ? Presupun

că sîntem cu toţii de acord că trebuie prevenit.

— Cred că ar trebui prevenit, spuse dumnul Merrill, care în spatele

acestor vorbe blinde intreve- dea o lovitură de măciucă dată în moalele

capului. i Hand şi Schryhart se uitară unul la altul și apoi la Arncel,

aşteptina ca altcineva să mai vină cu noi propuneri. Văzind însă că nu

fe pronunţă nimeri, Hand, care spera că aceasta, va fi lovitura de

graţie pentru Cowperwood, zise cu răutate:

— Dacă dăm de el, nu văd de ce nu i-am spune; cred că nu-i prea tîrziu,

N-ar fi rău să priceapă că are de-a face cu acţiunea colectivă a

forţelor finan- eiate care conduc orașul.

— Exact, adăugă domnul Schryhart, A venit momentul să înțeleagă ce

gindesc oamenii avuţi ai acestei comunităţi despre el şi despre

metodele lui necinstite.

În sală se auzi un mumur de încuviinţare.

— Perfect! mai spuse domnu) Arneel. Anson, dumneata îl cunoşti mai bine

ca noi. Poate că ar fi cu cale să-l rogi prin telefon să vină aici.

Spune-i că avem o ședință executivă.

— Eu cred că ar fi mai bine, dacă dumneata, Wimothy, i-ai vorbi

personal, replică Mermil). Arneel, om de acţiune prin excelenţă, se

sculă şi

ia, îndreptindu-se către o încăpere mică

4057

„Im seara aceea Cowperwood şedea la birou şi examina în detaliu vreo

şase cataloage de Re strinse în timpul săptămînii. Ştia că sociolaă

Chibrituri americane se va prăbuşi probabil a însă zi dimineaţă. De

asemenea aflase prin intermediarii şi agenţii săi de schimb că la ora

aceea în casa lui Arncel avea loc o conferinţă. De mai multe ori, în

cursul zilei, stătuse de vorbă cu bancherii și agenţii „Săi de schimb,

îngrijoraţi de posibilitatea unci scă deri a diferitelor acţiuni

ipotecate, iar valetul stu îl chemase de vreo zece ori să vorbească la

teleion cu Addison, Kaffrath şi cu un agent de schimb ps cate-l chema

Prosser. Pe acesta din urmă îl anga- jase în locul lui Laughlin în

conducerea speculațiilor sale particulare; trebuie să adăugăm că mai

luase contact şi cu băncile ai căror președinți se allau acum la

conferința convocată de Arneel.

Dacă Cowperwood era detestat, suspectat sau temut de puternicii

conducători ai acestor instituții, cu subalternii lor lucrurile nu se

petreceau Ia fel, hi uuii sperau ca din simplul fapt că-l trataseli pe

Cowperwood cu deferență să poată în viitor tiage foloase materiale de

pe urma lui. Iar el, cu o salis- facţie, nu lipsită de ironie, reflecta

la felul în care parase loviturile adversarilor săi. ij.

În timp ce ei chibzuiau cum ar putea acoperi pier- derile grave care-i

așteptau a doua zi, el se felicita de ciștigurile corespunzătoare. O

dată toate tan- zacţiile încheiate, Cowperwood se va alege cu aproape

un milion de dolari beneficiu. Nu avea impresia că-i nedreptăţise prea

mult pe domnii Full și Stackpole, cărora oricum nu le mai rămînea nimic

de făcut. Și dacă el ar fi lăsat să-i scape acest prilej de a-i sub-

mina, Sehryhart sau Arneel ar îi făcul-o cu sigu- ranță.

Pe lingă perspectiva unui mare triumf financiar sîndul îi mai zbura și

la Berenice Fleming. Aşa ʼse intimplă uneori chiar și cu oamenii cei

mai inteligenţi, Inaginea lui Berenice nu-l mai părăsea ; i se întim-

plase chiar s-o viseze. idea în sinea lui de felul în care căzuse în

mrejele unei îetișcane — şuvi ițele păru-

“3

lui ci roşcat ! Dar treburile îl rețineau acum la Chi- cago și era

obsedat de ea, se întreba cun işi petrece timpul, unde.se duce,

spunindu-și cît s-ar simţi el de bine dacă ar [i împreună, uniţi și

fericiţi.

Din păcate, în cursul verii petrecute la Narragan- sett, Berenice;

printre alte distracţii, acorda o oarc- care atenţie unui locotenent,

un anume J.awrence Brasmar, ofițer in marina americană, pe care îl

găsise acolo, ca ataşat la portul naval din Ports- _mouth, New

Hampshire. Cowperwood, venind să

petreacă vreo citeva zile în est, din dorinţa de a mai

vedea puţin [emeia visurilor sale, fusese dezagrea-

Dbil impresionat de Braxmar şi de tot ce prezenţa

aceasta ar fi putut să insemne. Pină atunci Cowper-

wood nu-și lăcuse prea multe griji cu privire la tinerii pe care

Berenice ii cunoștea. Vrăjit de perto- nalitatea ci, nu concepea ca

ceva să poată vreodată

ȘI pentru un (imp mai lung sta între el şi îndeplinirea

idealului său. Berenice trebuia să fie a lui. Trebuia

să cucerească, acest spirit radios, învăluit în atîta grație şi

frumuseţe și astfel să găsească fericirea.

Berenice era atit de tinără şi de detașată, totuşi,

încit uneori se întreba cin ar putea să se apropie

de ea. Ce anume să-i spună î Ce să facă? Pe Berenice „nu o impresionau

cituşi de puţin nici bogăţia și nici celebritatea lui Cowperwood. Era

obişnuită (fără să-şi dea seama cit de mult îi datora lui pentru

aceasta) cu o lume mult mai strălucitoare și mii sta- tornică decit cea

în care trăia el. Examinindu-l cu atenţie pe Braximar, cînd îl

întilnise pentru prima oară, lui Cowperwood îi plăcuse chipul acestuia,

iutelivenţa lui, considerindu-l un om capabil, dar totudaţă se întreba

cum să scape mai repede de el. Următiuul-o din priviri pe Berenice,

care impreună cu locotenentul se plimbau, unul lingă altul, pe taleză,

la malul mării, se simţi deodată singur şi oftă. În dragoste,

incertitudinea e deseori chinuitoare. Ce n-at [li dat săanai Lie iarăși

tinăr, necăsătorit !

p

p, în seara cu pricina îl obseda imaginea ei vubru ecou venit din

dejărtare, cind, li ora

.

Aşada -

469

unsprezece și jumătate, telefonul sună din auzi o voce joasă şi egală,

care-i spunea:

— Domnul Cowperwood ? Aici este domnul An

— Da. ed,

— cîțiva dintre linanciarii cei mai importanţi şi orașului s-au strîns

astă seară la mine acasă, Disey. tăm ce mijloace s-ar putea folosi ca

să putem cviţ miine dimineaţă, primejdia unei catastrote. După cum

probabil eşti informat, Hull & Stackpole se află întv-o situaţie grea.

Dacă nu facem ceva în sprijinul lor astă, seară, mîine dimineaţă vor fi

faliţi pentru suma de douăzeci milioane dolari. Nu atit falinientul lor

ne interesează cît efectul pe care l-ar avea asupra acţiunilor în

general și asupra băncilor. Din cite am aflat, o parte din

împrumuturile dumitale sînt și ele în cauză. Domnii aici prezenţi au

propus să te chem la, telefon și să te rog să vii, dacă vrei, ca să ne

ajuţi să hotărim ce e de tăcut. Pină miine dimineaţă tre buie găsită o

soluţie radicală.

La vorbele lui Arneel, Cowperwood reacționă ca un mecanism bine.uns,.

— Împrumuturile mele? întrebă el], cu suavitate. Nu văd legiitura. Nu

datorez nici un ban băncii Hull & Stackpole.

— Evident, dar există cîteva bănci care dețin acţiuni gajate de

dumneata și aceste bănci — majo- ritatea lor — au de gînd să-ţi ceară

chiar astă seară sumele împrumutate de dumneata pentru acțiunile

depuse. Ne-am decis să te invităm aici ca să discu- tăm împreună

problema și ne-am gindit că dumneata ai avea poate o altă propunere de

făcut.

— Înţeleg! exclamă Cowperwood ironie. Ideea dumneavoatră este să mă

sacrificați pe mine spre a salva Hull & Siachpole. Nu-i așa?

Ochii lui Cowperwood, ca și cum Arnee] s-ar [i aflat în iaţa lui,

scăpărau de indignare.

— Eh, nu-i chiar așa, zise acesta precaut, dar ceva trebuie să facem.

Nu crezi c-ar fi ma; bine să vii aici?

= Cum să nu, vin, rosti Cowperwood, jovial. Mai ales că astea nu-s

lucruri pe care să le putem discuta prin telefon.

e — = il

Nou A

puse aparulul în furcă, apoi sună și spuse să (io rasă trăsura, la

scară. Pe drum se felicită de pru- deuța care-l făcuse, fiindcă se

astepta la un asemenea, atac, să pună la o parte în seilurile de la

subsolurile companiei Chicago Trust, un stoc de obligaţii de slat cu o

dobindă mică în valoare de mai multe milioane, Ajungind la ananghie,

putea oricînd să le depună în gaj. Acum se vor convinge o dată pentru

totdeauna ce om puternice şi invulnerabil era.

Cowperwood intră la domnul Arncel. Avea o înfățișare perfect

reprezentativă pentru omul ti n- pului său. Purta un costum subțire de

vară, tăcut dintr-o mătase gri şi crem, pălărie de paie cu o pan- glică

alb şi albastru, pantofi maro deschis din pielea cea inâi suplă, —

într-un cuvînt, părea întruchiparea unui om sigur de sine, îngrijit,

elegant. O dată intro- dus în încăpere privi în jur, bravînd, ca un

leu,

— Frumoasă noapte, domnilor, spuse, îndreptin- du-se spre scaunul

indicat de domnul Arneel. Foarte potrivită pentru o conferință. Trebuie

să vă mărtu- risese că, e prima dată cînd văd atitea pălării de paie la

o inmormintare. Cred că e vorba «dle o înmormintare. Ce doriţi de la

mine?

Zimbea liniştit şi cu o uşoară none, ar zimbetul lui, dacă ar fi venit

de la oricare altul în afară de el, ar îi stirnit simpatia în rîndul

asistenţei. La el insă, era dovada unei forțe fundamentale ce, în

ascuns, îi înfuria și-i umplea de venin pe aproape toți cei de faţă

care acum se mulțiunean să se agite ener- vaţi şi duşmănoşi. Ciţiva

dintre cei ce-l cunoşteuu personal pe Cowperwood îl salutară — Merrill,

Law- reuce, Sims ; în ochii lor însă nu se citea nici urmă de

prietenie.

— Bi bine, domnilor? întrebă Cowperwood, după citeva clipe de tăcere

amenințătoare, în care-l văzu pe Hand întorcînd capul şi privirea lui

Schryhart tixind tavanul.

— Domnule Cowperwood, începu, imperturbahil, domnul Arneel, care nu

ţinea deloe seama de aerul egajat al noului venit, aşa, cum ţia

„voniupi cat ia

fon, noi ne-am inţtrunit aici pentru a intitura,

471

dacă va îi posibil, o stare de panică cu dumări ţ grave care-ar putea

avea loc miine, Iul] & si, se află în pragul falimentului,

Împrumnturile popi tate sînt considerabile — aici, în Chicago, se d la

aproape şapte sau opt milioane. Pe de altă pară există şi un activ de

acţiuni, în majoritate aparțin societăţii Chibrituri americane, cu care

ar mai pula rezista, dacă, bineînțeles, băncile vor continua si

finanţeze. După cum știi, piața se prăbușește, ia în bănci e o mare

criză de numerar. Trebuie să facem ceva, În seara asta am studiat cu

toţii situaţia şi am ajuns la concluzia că împrumuturile dumitale fac

parte din activul cel mai rapid aceesibil. Împreună cu domnii

Schrmyhart, Memili şi Hand am făcu pină acum tot ce ne-a stat în

putinţă ca să impicdi- căm catastrofa, dar am constatat că cineva la

care Hull și Stackpole au gajat acţiuni le-a negociat ca să spargă

piaţa. Pe viitor vom şti cum trebuie luciat spre a înlătura un asemenea

accident (se uită fix la Coxperwood), dar în momentul de faţă avem

nevoie imperioasă de numerar, iar împrumuturile dumitale sînt, după cum

am spus, cele mai mari Și cele nai accesibile. Crezi că poţi restitui

banii miine dimi- neaţă ?

Arneel clipi grav din ochii săi albaștii şi pătrun- zători, iar

ceilalți, ca o haită de lupi hămesiţi, deși aparent binevoitori,

stăteau și examinau acest țap ispăşitor, această victimă, deocamdată

nevălămată, dar menită pieirii. Cowperwood, periect conștieiit de

starea de spirit a asistenţei, privea în jur afabil și cutezător. Își

ţinea pălăria de paie cu panglica albastră în echilibru pe genunchi.

Mustaţa lui înu- moasă se răsfringea în sus cu dezinvoltură și aro-

ganță.

— Pot achita oxicînd împrumuturile mele, roșii calm, dar nt te-aș

sfătui nici pe dumneata, niei pe oricare dintre domnii aici prezenţi

să-mi ceară achi- tarea lor. Vocea lui liniştită avea totuşi ceva

amenin- țător.

— Bi de ce nu? intrebă Hand răspicat, cu o voce

aspră, întoreindu-se în scaun ca să-l privească în

aa luă

faţă, Am impresia Că dumneata n-ai dal dovadă de prea mare bunăvoință

în privinţa lui Full & Stack- pole, Era încruntat şi-i năvălise singele

în, obraz,

— Peniru că, răspunse. Cowperwood, zîmbind, şi fără să țină seamă de

aluzia la stratagema, sa, cunosc scopul acestei întruniri. Ştiu că

aceşti domni aici prezenţi, care nu scot nici un cuvînt, sînt doar

nizle unelie ce se mulţumesc să-şi pună parafa pe tot co decideţi —

dumneata, şi domnul Schryhart, şi domnul Arncel, şi domnul Merrill.

Stiu perfect; cum dumneavoastră patru aţi speculat aceste ac- țiuni la

bursă, ştiu aproximativ cît aţi pierdut şi că numai pentru a evita

pierderi mai mari aţi hotărit să faceţi din mine un ţap ispăşitor. Ţin

însă să vă spun, şi se sculă în picioare, dominind prin prezenţa Ini

întreaga asistenţă, că nu veţi izbuti. Nu vă puteți sluji de mine ca să

scot castanele din foc cu mina mea și nici un fel de întrunire de ochii

lumii nu poate asigura succesul unei asemenea, încercări. Dacă vreţi

Bă, știți ce aveţi de făcut, vă pot spune — închideţi miine bursa din

Chicago şi ţineţi-o închisă. După „care lăsaţi firma Hull & Stackpole

să dea faliment, sau dacă nu, stringeţi dumneavoastră patru sumele

necesare. În caz că nu puteţi, lăsaţi băncile s-o facă în locul

dumneavoastră. Dar dacă la redeschiderea bursei cereţi achitarea, fie

şi al unui singur împrumut al meu, înainte ca cu să fi vrut să-l

plătesc, toate băncile din Chicago vor fi. şi sărit în acri. Dacă yreţi

panică atunci să fie panică. Şi acum, domnitor, bună seara.

Scoase ceasul, se unită, apoi se îndreptă grăbit spre uşă, punindu-şi

pălăria pe cap. În timp ce cobora. repede treptele impunătoarei scări

interioare, condus de un îccior care-i deschise uşa, din sala

pe care tocmai o părăsise se ridică un murinur de proteste.

1 Cowperwood, de fapt, li ameninţă pe cei prezenți. cu arun- carea pe

piață a tuturor acţiunilor pe care le deţine, emise de alle societăţi

şi al căror pret, scăzind, ar provoca fulimenlui băncilor şi al

societăţilor care le garanlează.

473

— Banditul ! exclamă iarăş< domnul N furios şi uimit de această

atitudine arogantă, h

— Canalia ! zbicră domnul Blaciman, de und |

avînd atiţia bani ca să ne vorbească astiîel ţ oi

— Domnilor, spuse domnul Arncel, profund ofeș sat de această, uluitoare

îndrăzneală, dar destul «i precaut în faţa miniei cumplite a lui

Cowpervosă n-are rost să dezbatem această problemă în mod pripit.

Domnul Cowperwood face cu siguranţă aluzie la nişte împrumuturi pe care

le poate acoperi în mod avantajos şi despre care eu personal nu știu

nimic și nici nu văd ce-am putea face pînă nu aflăm despre ce este

vorba. Vreunul dintre dumneavoastră ne-ar putea informa?

Nimeni însă nu ştia nimic, iar după o matură chib. zuire adoptară o

politică de prudenţă. Nu se ceru restituirea, împruniuturilor lui Frank

Algernon Cox. perwood.

Orrie Sin