CAPITOLUL LII *

În dosul cortinei

Berenice, citind scrisoarea de scuze a lui Beales Chadsey, pe care mama

ei — istovită de atitea emo- ţii — i-o inminase-a doua zi dimineața,

își zicea că Bcamănă cu gestul galant al omului care regretă o anumită

atitudine, păstrindu-și însă „punctul de vedere. Doamna Carter se purta

de parcă într-adevar ar fi fost vinovată. Prea, căuta să se apere.

Berenice

ia că dacă voia, ar fi putut descoperi singură ade- | — dar la ce bun?

Pină şi gîndul acesta îi pro-

si ă şi, la urma, urmei, cine era ca ca Si judece

asprime?

4%

Cow perwood Bosi devreme şi încercă să de îintimplău& o faţă cît mai

bună. Povesti cu amănuuiţ cun Se dusese împreună cu Brasmar la poliţie

ac dă depună o plingere şi cum Chadsey, trezit din beţie după o noapte

petrecută la răcoare, renunțase să mal fie arogant și se scuzase cu

umilinţă. Cowperwoo văzind scrisoarea primită de doamna Carter,

exclama;

— A, da... Ne-a promis din toată inima că va scrie această scrisoare

dacă i se va da drumul. Drax- mar a socotit că era dator s-o facă. Eu

aş fi vrut ca judecătorul să-i trintească o amendă zdravănă și cu asta

basta. Era beat şi prin urmare... i

Cowperwood, în prezenţa lui Berenice și a manti vi, căuta, să dea

impresia că nu știe nimic, dar de îndată ce rămase singur cu doamna

Carter, atitudinea lui se schimbă. E .

— Nu te lăsa copleșită. Întimplarea n-are nici cea mai mică importanţă.

Braxmar nu crede că omul ăsta spune adevărul, iar pentru Berenice

scrisoarea e destul de convingătoare. hrebuie să ai aerul că nu-ți

pasă. Totul depinde de atitudinea dumitale. Pari incă tulburată. Nu se

cade, te dai singură de gol.

Pe de altă parte, acest incident i se părea lui Cow- perwood bine

venit. După toate probabilitățile era unicul prilej de a scăpa de

locotenent. După părerea lui Cowperiood purtarea, doamnei Carter ar fi

trebuit să braveze totul. Se simţea ceva mai liniştită ; rimasă singură

incepu însă să plingă. Berenice, intrind din întimplare în odaia cei și

găsiud-o cu lacrimi în ochi, îi spuse :

— Vai mamă, te rog, ee sînt copilăriile astea? Nu te-nţeleg deloc !...

Poate c-ar îi mai bine să mergem undeva la țară să ne odihnim, dacă nu

te poţi stăpini.

Doamna Carter protestă și o incredință că era doar o reacție nervoasă,

dar Berenice se gindea că uu iese fum pină nu faci îoe. .

După cele întîmplate, atitudinea tinerei fete faţă de Braxmar, deşi

prietenoasă, era totuși mai distantă ca de obicei. In ziua următoare

veni la ca ca să-i spună ce indignat i stsese ce cele petrecute la VW

allort și să-i prupună să iasă în preună. Continua să fie dăguţă, dar

a întregi

rezervată. Pentru ca incidentui Peales Chadsey cra, fireşte, închis,

dar nu acceptă invitaţia locoterentului.

— Mama Și cu mine vrem să ne ducem pentru citeva zile la ţară, îi

spuse, amabil. Nu ştiu precis cînd o să ne intoarcem; dacă vei mai fi

aici, atunci cu siguranţă ne vom mai intilni. Ai să afli, oricum, şi

atunci o să treci pe la noi. Se apropie de fercastra care dădea într-o

curte interioară unde soarele de dimineaţă cădea pe florile din

ghivecele de lingă geam și începu să smulgă frunze useate.

*Brasmar, tipul americanului romanţios, captivat dc tarmecul, de

cumpătul și demnitatea de care tinăra Întă, dăduse dovadă în această

împrejurare, văzind-o „hotărită să-i redea numaidecit libertatea, se

simţi ʼ copleșit, așa cum se petrece cu sufletul omenesc în “ţa unei

enigine. Berenice stirnise în el o reacţie egal de misterioasă pentru

cel care o încearcă precum și pentru cel care a provocat-o.

Apropiindu-se de ca cu o pornire în acelaşi timp îndrăzneață, plină de

respect şi spontană, exclamă;

— Berenice ! Domnişoară Fleming ! Nu mă goni, te rog! Nu încerca să

scapi de mine. Sper că n-am făcut nimic rău. Te iubesc la nebunie. Nu

pot îndura gindul că s-ar putea întimpla ceva care să ne-despartă. N-am

îndrăznit să-ţi vorbesc pină astăzi, dar trebuie Bă-ţi spun acum. Te

iubese din prima seară de cînd te-am văzut. Eşti o fiinţă minunată! Nu

ştiu dacă merit, dar te iubesc. Te iubesc cu pasiune și din tot ce e

mai bun în mine, Te admir şi te respect. Puțin

i îini pasă dacă este adevărată sau nu povestea asta — nu mă

interesează. Vrei să fi soţia mea? Te rog, mări- tă-te cu mine ! Îmi

dau seama că nu merit nici să-ţi leg şiretul de la pantof, dar încă de

pe acum situaţia mea e bună şi sper ca în viitor să-mi cîştig un

renume. Oh! Berenice! Întinse braţele, dramatic, dar nu înainte, ci în

jos, drepte, ţepene. Nu ştiu ce m-aş face fără dumneata. Nu-mi dai nici

o speranță?

Artistă desăvirşită în redarea tuturor gingăşiilor sexului frunos —

suplă şi diversă — Berenice, citeta clipe, se gîndi ce anume să facă şi

să spună. În tot cazul nu-l iubea pe locotenent în aceeaşi măsură în

491

Ş2 — 9- 485

care el o iubea şi totodată suferea în mindriu, ci g aflate despre

doamna Carter, ceea, ce im punca netă tatea de a se salva într-un fel

sau altu ; și astă pentru Berenice o cruntă lovitură. legreta lipta dă

tact cu care Brasxmar găsise tocmai acum de cuviinţă s-o ceară în

căsătorie, deşi nu se îndoia cituşi de puțin de spontaneitatea şi

sinceritatea emoţici eare-l indem. nase să vorbească.

— Am Sărţi spun ceva, domnule Braxinar, răspuuse ea cu o privire gravă,

nu-mi cere să mă hotărăsc acum, Îmi dau seama ce simţi. Totuşi mă tem

că ai înţeleg greşit purtarea mea, îmi pare rău. Aş vrea ca cel puţin

deocamdată să nu te mai gîndeşti la mine. Dacă insiști să-ţi dau un

răspuns, n-aş putea să mă hotărăsc deciţ într-un singur fel :

rugindu-te să uiţi totul. Mă întreb dacă mă poţi înţelege — dacă îţi

dai scama cil mă doare să-ţi spun acest lucru.

Berenice, stăpînă pe sine, deşi în fond destul de emoţionată, se opri

într-o atitudine perfect studiată, Era cea mai fermecătoare apariţie pe

care și-o pulea visa cineva, avea perfecțiunea unei statui din Grecia

antică, căreia i s-ar fi adăugat o notă orientală. Era meditativă şi în

acelaşi timp calculată.

În acesi moment şi pentru prima oară, Braxmar işi dădu seama că are

de-a face cu o fiinţă pe care nu o poate înţelege. Perfect calmă,

devenise enigmatică gi poate cu atit mai atrăgătoare cu cît se depărta

de el. Tînărul american avu viziunea fulgerătoare a Atlan- tidei

dispărute, a însulelor greceşti, Citera, Cipru şi sanctuarul de la

Paphos. Ochii îi luciră, aveau 0 Cău- tătur> bizară şi plină de tile.

Faţa lui mai întîi aprinsă de emoție, păli. p

— Nu pot crede, domnişoară lerenice, că nu ţii absolut deloc la mine,

continuă cl], erispal. Aveam impresia că nu-ţi sînt complet indiferent.

Dar să știi, adăugă deodată, cu tăria miliiarului şi pe un ton sincer,

deşi forţat, n-am să te mai plictisesc. Mă înţelegi, nu-i așa ? Cunogti

sentimentele mele şi n-am să mă schimb niciodată. N-am putea rămîne

măcar prieteni ?

i Berenice răspunzinăd gestului șa 2 a Ei pune capăt unei idile în A

dul da, și sper că ne revedem curing alui, Berenice trecu în odaia, de

alături l “eza pe un Scaun de nuiele, cu coatele pe ge- şi a cu bărbia

sprijinită în palme. Ce sfirșii trist pune un lucru atit de nevinovat,

de curat! Acuni pent! o. N-o Bărl mai vadă niciodată. Nici nu dorea e

lt să-l mai întilnească. Viaţa, e plină de în. Pra plări triste, chiar

urite. o da, începuse să le vaaă „SE vreo două zile, în timpul cărora

Berenice sucise Și răsucise firul trist al gindurilor, pină ce nn mai

putu, 8e duse în siirşit la doamna Carter ȘI-1 Spuse a E __ Mamă, dece

nu vrei să-mi povesteşti ce s-a-ntim- plat la Louisville ca să ştiu şi

eu adevărul !î Văd că te frămîntă ceva. Nu poţi avea încredere în mine?

Nu mai sînt un copil şi în afară de asta sînt fata ta. Dacă aș şti

despre ce e vorba poate c-aş putea să în drept într-un fel lucrurile.

Doamna Carter, care totdeauna se complăcuse în rolul unei blinde mame

iubitoare, îu uimită de atitu- “dinea curajoasă a fiicei sale. Se

înroși> o trecu un fior şi se hotări să mintă. S

— ʼPi-am spus că n-a fost nimic, tăgădui imbuf-

nată, şi nervoasă, nimic altceva decit o penibilă gre- şeală. Aş vrea

ca individul acela îngrozitor să fie pedepsit aspru pentru tot ce mi-a

spus. Cind. mă gindese cum m-a jignit în faţa copilului meu !...

— Mamă, de ce nu vrei să-mi spui totul în legătură cu Lonisville?

repetă Berenice intrebarea, fixind-o cu ochii ei reci şi albaştai. N-a»

trebui să existe secrete între noi. Cine ştie dacă nu te-aş putea

ajuta. [

Brusc, doamna. Carter își dădu seama că fata ei

încelase să mai fie un copil sau o tînără modernă

răstăţată, că era acum o femeie superioară, rezonabilă, inţelegătoare,

cu o mai mare intuiţie decit ea ; se lasă intr-un fotoliu acoperit cu o

stofă înflorată şi căutind „cu mina o batistă mică, își acoperi ochii

cu ecalaltă şi

incepu să plingă, E. 499

— Am fost așa de necăjită, Bevy, incit | ) ÎI -

ce cale să apuc. Ideea a fost a colonelului (2 "ti să vă ţin, pe tine

și pe Rolfe, în școală și să i! o şansă în viaţă. Nu-i adevărat nimic

din ce: individul acela, oribil. Colonelul Gilis si a; m-âu rugat să le

inchiriez garsoniere — și a a în toată povestea. Eu nu-s vinovată.

N-avean îi Crede-mă, Bevy.

— Și cu domnul Cowperwood ce este? iu Berenice, curioasă. În ultimul

timp își tot ji întrebări în legătură cu, el. Avea atîta stăpinic, inc,

cra proiund, dinamic, generos — Sciniina cu ta

— Ce să fie, nimic ! răspunse doamna Carter, i cină ochii gata, să-l

apere. Dintre toţi prietenii «i Cowperwood îi plăcea cel mai mult. Nu o

sfătuit niciodată să facă lucruri urite și nici nu folosise cara ei in

scopuri personale. N-a făcut altceva deci! ajute. El m-a sfătuit să

renunţ la Louisville, să ind mut în est şi să mă ocup de educaţia ta și

alui ltolfe. Mi-a propus să mă ajute pină ce voi doi vă veţi pulta

descurca singuri — așa am ajuns la New York. Vai! De ce a trebuit; să

fiu atit de proastă ... de ce mi-a

fost, frică de viaţă? Tatăl tău, domnul Carter, m-a lăsat fără un ban.

Oftă adinc și cu dusere. * DR: — Atunci noi n-avem nimic ... nici

proprietăți, nici altceva, nu-i așa, mamă? | Doamna Carter scutură din

cap, în semn că nu.

— Iar noi cheltuim banii domnului Cowperwoul? — ba.

Berenice tăcu și se uită pe fereastra de la care se vedea priveliștea

vastă a parcului. Pervazul fereciyti încadra ca într-un tablou un

miclac, uni deal acopuiit cu copaci şi în prim plan un pavilion în

stilul pago- delor japoneze. Peste deal se vedeau zidurile galere pi

înalte ale unui mare hotel din Central Park West. Din stradă se auzea

uruitul tramvaielor. Pe o alee în pare trecea un şir de trăsuri

panticulare ; ti din înalta societate ieşiseră la plimbare în aerul

proaspăt a! “înpă-amiezii reci de noiembrie.

“ij

ar. ) Cea în 1

He

: 1 Ostracizare si îşi spunea Bercnice, ţi

i coustrinsă Să BC căsătorească, cu un om $ 4 dr, numai să-l găseancă,

! Și pe cine anume? prux. Si 7 Niciodată ! N-avea o inteligenţă prea

remnaș. A şi mai fusese și martorul umilinței ei. Atu cine? 0, era

lungă lista protilor, a oamenilor ue pimic, & libertinilor, a,

bicisnicilor, care impreună “cu cei sobri, prosperi, convenţionali sau

zăpăciţi si plini de bani alcătuiau Focietatea în care se învirtea. Din

cînd în cînd mai intilueai și cite un om adevărat dar se punea

întrebarea dacă, atlind trecutul mamei ai, Iorenice l-ar nai putea

intereta.

„ Ai rupt cu domnul Braxmar? o întrebă doamna Carter, în acelaşi timp

curioasă, îngrijorată, plină de speranțe, deznădăjduită.

*— Nul-am mai văzut din seara acea, minţi bere- nice, prudentă. Nu ştiu

dacă am să-l mai văd sau nu. Să mă mai gindese. Se sculă în picioare,

Te rog, mamă nu-ţi mai face griji. Aș dori să găsim însă un alt mijloc

de existenţă, să nu mai depindem de domnul Cow- perwood. - _ Se duse în

budoarul ei şi în faţa oglinzii incepu să sa imbrace pentru dincul la,

care fusese invitată. Deci banii lui Cowperwood acoperiseră toate

cheltuielile lor din ultimiii ani; și ea fusese totdeauna âtit de

cheltuitoare pe punga lui — atit de mindră, de vani- toasă, de

superioară. Iar el se mulțumea să o fixeze cu ochii lui atenţi,

iscoditori. De ce? Dar n-avea nevoie să se întrebe de ce — acum ştia.

Ce rol jucase el! Și ce proastă fusese că nu văzuse cum sfau lucrurile

mai de mult ! Oare mama ei avusese vreo bănuială ? Pro- babil că nu. Ce

lume bizară, paradoxală, imposibilă ! Si, gindind astfel, ochii de îoc

ai lui Cowperwood o

fixau parcă.