CAPITOLUL LVIII

Un iefuitor al bunului publie

Bătălia finală dintre Frank Algernon Cowperwood şi forţele potrivnice

lui atit ain oraşul Chicago, în statul Ilinois, cît şi în S.U.A., a

avut loc în primă- vara şi vara anului 1897 şi la sfirşitul toamnei

1898. În 1896, de îndată ce au fost aleşi noul guvernator și grupul

noilor deputaţi, Cowperwood hotări că ar fi potrivit să reinceapă lupta

neîntirziat. În momentul în care noul corp legislativ se va întruni ca

să. pornească la lucru va fi trecut un an de cînd guvernatorul Swanson

respinsese proiectul de lege pentru instituirea comisiei serviciilor

publice. Pină atunci, opinia publică stirnită de presă, avusese timp să

se liniştească. Cowperwood, cu ajutorul unor financiari dispuşi să

colaboreze cu el — în special Haechelheimer, Gotloeb & Co. şi toate

forţele secrete reprezentate de ei —a căutat să influenţeze pe noul

guvernator şi întrucitva izbutise.

Noul guvernator de pe atunci, un anume Corporal A. E. Archer — sau

fostul deputat Archer, cum i se spunea uneori — era, şi aici se

deosebea de Swanson, un amestec ciudat de banalitate şi idealism, unul

din acei oameni care se ridică pe căi dubioase, dacă nu absolut

inadmisibile. Era un om mic de statură, îndesat, cu păr castaniu, ochi

căprui, spiritual, tipul politicianului cu obișnuita concepţie că

moralitatea pe tărîm public nu există. La paisprezece ani, fusese

tobozar în războiul civil, intre şaisprezece şi optspre- zece ani

soldat, iar mai tîrziu citat şi avansat pen- tru merite militare

deosebite. După război, ajunsese în fruntea organizaţiei Marea armată a

Hepublicii, şi personalitate proeminentă în diferite iniţiative

„958 : . Ri

„pice importante, inalituit

E. văduvelor fi orfanilor ae: Ă Acest om măranţel era prototipul Pa

re flutură cînd vrei şi cînd nu vrei ste a! tecă tatan, îndură şi

nutrește ambiţii țe. Ali membri din aceeași E ! seri pusi În fruntea

listelor de candidaţi la pi ţie. De ce, Îşi spusese, să nu fie și el?

Excel lu toată vocea stridentă, în falaet, era ie datorită purtării lui

simple și apro iat ersonalităţii şi forţei sale. Era iuă 8 cul

materialist din fire şi în consecință păt E | tuale nu prea-l apreciau.

Pentru ee . funcţia de guvernator făcuse obișnnitele

La rindul lui, fusese sondat de Hacael Gotloeb, precum și de diverse

alte societăţi ca de acord cu Cowperwood, în privința atitadi i faţă de

instituirea unei comisii a serșiciilor put La inceput Archer refuzase

să se dest Mai tîrziu, descoperind că înființarea aceste interesa atit

societatea C.W. & ], ci! Chicago & Pacific (amindonă puternice) şi că

alţi candidați în lupta pentru postul de cedeze declarind, neoficial,

legislativ va avea o poziți 3 comisiei, iar presa nu se va i de acord

să sprijine a d

făceau ai ei declarații par mai mulţi parti ( Ira Archer și, în cele +

A şi ales cu maj ui i Ş . iv se Multe, Puțin dur proprietarul ziarului

un 0arc ocupa ca simplu ubBer our e, aunul domnului Clarence vator, &”

uutat in Congres. Pe Cind sedea acolo, Multigan, 4". ţi bătut eu

familiaritate pe” Roi aro tenatot Ladrigo, din d de vu. +3 impreună et

el ID EOtO ruzi! "“ipdu-se luat drept dept

hit

senatorul Ladrizo îl prezentă unui străin, pe ca chema Gerard. Acesta

din urmă, dură doar a observaţii preliminare, îi vorbi astfel : ă

— Domnule Mullizan, vreau să cădem de a în ce priveşte proiectul de

lege Southack, care p puţin va fi discutat în Congres. Putem conta

șaptezeci de voturi, ne trebuie încă nouăzeci. Fa că proiectul de lege

este pentru a doua oară dizcuţ, în Senat dovedeşte puterea noastră.

sînt autorizat bineînţeles, dacă vei fi de acord, să mă inţeleg

dumneata chiar astăzi. În momentul în care proicctul va îi semnat,

votul dumitale o să-ți aducă două mii de dolari.

Domnul hotherhite, care intimplător era un rou recrut al presei de

opoziţie, dădu cu această ocazie dovadă de multă dibăcie.

— Scuză-mă, te rog, bilbii el, n-ain inţelcs bine cum te cheamă. -

— Gerard. Ge-rard. Henry A. Gerard, spuse celă- lalt.

— Mulţuinesc, am să ruu Diăi gindesc, replică așa- zisul deputat

Muiligan.

Oricât ar părea de bizar, adevăratul Mulligan iși făcu apariţia chiar

in acel moment — anunțat cu glas tare de mai mulţi colegi care

întimpliător se mai găseau în rotondă. După asta atît domnul Gerard cît

şi vicleanul senator Ladrigo, văzindu-se intr-o situaţie cam dificilă

se retraseră discret. Inutil să spune că domnul Rotherhite se grăbi să

apeleze la forţa morală a presei care era în măsură să dilu- zeze

această mică poveste. A fost un incident esen- țial care avea să aducă

iarăşi întreaga problemă pe tărîimul nefast al presei.

Numaidecit, ziarele din Chicago au tost mubili- zate. Se ridicară de

pretutindeni strigăte învinuind aceleaşi forţe sinistre instigate de

Cow erwood, acum din nou la lucru. Deputaţilor. şi ser.-torilor li se

Gădură avertismente solemne. Atitudinea cinstită a fostului guvernator

Swanson se dădea drept exemplu actualului guvernator Archer. .

Ea e

o.

560

Totul aici, explica un articol de fond 4 a

Inquirer a lui Truman Leslie Macl)v alu, a en iz de șicană, de intrigă

și jonglerie politică. Cetălenii din Chicago şi populalia din Illinois

ştiu li ine şi care organizații cor fi aderărații iciari. Su avem

nevoie de o comisie a serciciilor p la chere- mul unet socictăli

particulare de traniraie. Tentor

lele lui Iran: Algernon Coipericood au să a e oare din nou acest aparut

legislatir asa a întim=

plat nu de mulit

Acest [oc de baterie, laolaltă cu atacurile acerbe ale cel rialto

ziare, i! făcuri pe Cowperrood ză adopte unele expresii violente.

— Să-i ia dracu pe toţi !îi spuse lui Addison, într-o ti, pe cînd luau

masa împreună. Am dreptul la prelun- girea privilegiilor mele, pe incă

cincizeci de ani. ŞI voi căpăta acest drept. Lită-te la cei din New

York și Philadelphia. Toate firmele din Est își bat joc de noi. Nu vor

să înţeleazi care e zituaţia. Toate astea sînt maşinațiile bandei

Hand-Sehryhart. Știu ce Urinărese și ştiu și cine trage sforile.

Ziarele latră ori de cite ori poruncese cei doi. Hyssop joacă după cum

îi cintă Arncel, MacDonald junior este infor- niatorul lui Iland.

Lucrurile stau atit de prost pen- tru ci incit sînt capabili de orice

ca să-l invingă pe Cowperwood. Ei bine, pe mine n-au să mă învingă

„mă descure eu. Aparatul legislativ va aproba proieciul pentru

privilegiul meu de cincizeci de ani şi guvernatorul il va semna. De

asta mă ocup cu personal. Am cel puţin optsprezece mii de acţio- nari,

care pentru investiţii făcute acum şase ani, vor un profit satisfăcător

şi am de gind să le ofer asta. Nu mai există alţi oameni bogaţi ? N-or

mai fi şi alte corporaţii care să ciştige zece-doisprezece la sută? Și

de ce u-aș fi cu acela? Să fie oare situaţia la Chicago mai proastă ca

inainte? Nu întrebuinţez eu douizeci de mii de oameni şi nu-i plătese

bine? Toată pilăvrigeala lor despre drepturile poporului şi despre

îndatoririle noastre faţă de publice .... vorbe! Domnul Hand, cînd e

să-şi apere interesele lui -per-

sonale, ţine oare seama, cit negra sub unghie, de =

mi

obligaţiile pe care le are faţă de public? Sau domnu] S-hryhart? Sau

domnul Arncel? Naiba să le ia

pe ziarele astea ! Eu ştiu ce drepturi am. Un aparaţ legislativ cinstit

îmi va da privilegiul cuvenit, si ala ca să mă scape o dată de rechinii

politici locajj

Cu timpul, însă, ziariştii deveniseră la fel de aljili şi presa la fel

de puternică ca politicienii insiși. Sub marea cupolă a Congresului din

Springficla, în holurile şi sălile de şedinţă ale Senatului și Camerei

deputaţilor, în hoteluri şi la ţară, oriunde s-ar fi putut auzi cea mai

neînsemnată informaţie, acolo se aflau reprezentanţii presei — ca să

vadă, si tragă cu urechea, să scotocească. În această luptă ei ciştigau

prestigiu şi bani peşin. Tot ei îi convinseseră pe consilierii

municipali reformiști să facă intru- niri de masă în circumscripțiile

lor. Proprietarii au fost îndemnați să se organizeze în grabă ; se

înjghelă un comitet compus din o sută de cetăţeni cu vază, condus de

Hand şi Schryhart. În scurt timp, în holurile, camerele şi sălile de

întrunire ale Congresului din Springfield, pe culoarele singurului mare

hotel din localitate, se auzeau aproape zilnic paşii apăsaţi ai

delegaţiilor agresive de preoţi, de consilieri refor- mişti şi ai

membrilor de comitete cetățenești, care soseau, vorbeau, amenințau,

ţineau discursuri și în cele din urmă plecau, ca să facă loc schimbului

uimător.

— Iu spune, domnule senator, ce crezi despre delega- țiile astea?

întrebă un oarecare deputat Greenough pe senatorul George Christian,

din Grundy, într-o dimineaţă, în timp ce un grup de pastori din

Chicago, însoţiţi de primar și de mai mulţi cetăţeni distinși, vreceau

prin rotondă, în drum spre camera unde se afla comitetul căilor ferate

şi unde se discuta, uco- ficial, un proiect de lege care urma să

fie.prezentat camerei. Nu consideri ci oratorii aceştia vorbese frumos

în apărarea miîndriei noastre civice şi a eduea- ției noastre morale ?

Tidică privirea în sus, îşi încru- - cişă mîinile pe stomac, în

atitudinea cea mai cuvioasă şi mai plină de respect.

562 4!

__ Da, dragă pastore, îi răspunse, iret

= + t Cha

an, fără urmă de zimbet pe buze. Fra un I scut, cenușiu la. faţii,

firav, cu ochi de nevăs 0 mustiieioară și un cioc ii impodobeau chi i

uita însă că Domnul nostru ne-a, chemat

să luăm parte la această operă.

E În tot cazul, încuviinţă Greenough, nu t Bă precupeţim nici un efort.

Recolta este îş: bogată, iar cei care muncese sînt puţini.

— Is, îs, pastore, nu exagera. Mai că mă rid, rosti Christian şi cei

doi se despărțirii cu subinţeles, deși abătuţi.

Totuşi atitudinea conciliantă a acestor domni izbuti să închidă cu

desăvirșire gura presei. Drcsa astă blestemată ! Peste tot te loveai de

ziati colportind orice frinturi, de zvon, de conver sau de program care

de altiel erau adesea rodu închipuirii lor. Niciodată pînă atunci

cetiițenii Chicaso nu primiseră o lecţie mai frumoasă în arla N

euvernării — cu toate meandrele ei subti r î seulintele Senatului și

președintel au | gomutți, fiecare în parte, să-și datoria, O pagini pe

zi dedicată procedurilor legi lati era acun Ceva “obişnuit în presă.

Cowperwood în persoană intră în scenă: bravind, plita îngelizentă in

ochi cu toată pulerea convingerilor sale și acel magnetism grație tă

reușea sii facă din oameni sclavii lui,

vit

Piri dezinteresării — dacă aa pulea,

azyir en mască ii slujise vreodată la îspune că o pe faţă. Plecă la

Sprineficid, Boca - act el mai bun hotel. Ca, un general în nule trase

i ii îşi surinse tupele în jurul lui. impul Ii a nopţilor de iunie, sub

clar În an usile oraşuhii Springfield se liniş- de Lu lu mon ln sud, pe

sute de mile, serul

(is i salului. Illinois era scăldat într

vremo ce ţăranii dorm Ai .. : "ul i el lucra cu avocaţii 5 SII . “i . x

„0 asemoneăi Criză, Î «e la fară, băuţnit d

lar

senin, dar binemeritat, şi de frica, de a îi înv; că trădează

interesele poporului ! Pentru yy; Lit aceşti legislatori din orașele

mici care în via, în nu văzuseră mai mult de două, mii dolari bani |

dilema era, sfişietoare. Oamenii se adunau în, 4 rele sau în saloanele

hotelurilor ca să discute acea. problemă. Acasă, își petreceau nopţile

muntiţi gînduri. Asistau la felul în care marea finanţ impunea voinţa,

în timp ce poporul nu avea jiji de unele — ce dezastru! Mulţi tineri,

directori qș ziare provinciale, avocaţi sau politicieni, oamtrii ro.

manţici, idealişti, cu iluzii, erau acum transformați în nişte cinici

de duzină, sau în funcţionari mituiţi, Pînă şi umbra credinţei într-un

ideal li se răjta oamenilor, ba chiar şi mila pentru semenul lor; erau

astfel condamnaţi să ajungă la certitudinea că nu mai există nimic în

afara dibăciei de a snulee, de a acapara. Privind superficial, viața

părea si-i urmeze cursul obișnuit ; oamenii de rind ai statului

Illinois îşi vedeau de treburile lor — fermierii simpli, senatorii,

deputaţii din orașele de provincie iii- teau la taifas, meditau, se

întrebau unii pe alţii ce puteau face — şi totuși te simțeai parcă în

jurelă, viaţa se dezvolta într-un iureș năvalnie, sumVru,

înspăimîntător, o viaţă deplină, o viaţă cu pumnalul la, spate, o viață

bintuită de isprăvi cutezătoare şi scrișnet din dinţi hulpavi.

Dar din cauza marilor frămintări, legislaturii, şi așa destul de

timoraţi, deveneau din ce în ce mai fricoşi. Prieteni din orașele lor

natale, la insiigaţia ziarelor, începuseră să le trimită scrisori.

Dușmanii lor politici căpătau tot mai mult curaj. Prea mare cra jextta

din partea fiecăruia. Deși momeala părea, lesne de apucat, mulţi erau

stăpiniți de îndoieli, se cam codeau. Cind la un moment dat un deputat,

un oare- care Sparks, cu proiectul de lege în buzunar, spil- cuit şi

pomădat, urcă la tribună cerind ca proicetul să facă obiectul

lucrărilor camerei, urmă o adetiriită explozie. O sută de persoane

cereau dreptul ce a lua cuvintul. Alt deputat, Disback, ca

i y . 2 pul opoziţiei impotriva lui Cowperwood, numără partizanii proii

5

5 = - -

i „contrat şi constată cu satisfacţie că desi adver- sarul işi pusese

în joc toată abilitatea, opoziţia putea conta pe cel puţin o sută două

voturi, adică “cele două treimi absolut necesare pentru a zdrobi orice

măsură care putea fi sugerata de la tribună, "Cu toate acestea,

acoliţii lui Disback, din prudență, lăsară proiectul să fie prezentat

şi a doua și a treia oară. S-au făcut tot felul de amendamente — unul

cerea o taxă de trei cenți în orele de virt, altul un impozit de

douăzeci la sută pe încasările globale. Proiectul s-a înaintat

Senatului cu toate modifică” „rile, unde au fost şterse și trimis

inapoi Camerei. Dar aici, spre dezamăgirea lui Cowperwood, existau

semne vădite că proiectul de lege nu va putea trece.

— Nu Be poate, Frank, spuse judecătorul Dicken- Sheets, îi costă prea

scump. Ziarele locale ii urmăresc pas cu pas. Pentru ei, nu nai e de

trăit.

n această situaţie trebuia să se recurgă la o nouă

măsură mai domoală, care să cinte puţin presei in Strună, dar o dată

găsită, nu-l satisfăcea decit in parte pe Cowperwood. Era vorba de un

șiretlic, care conferea Consiliului municipal din Chicago, “DEin

revizuirea vechii legi Horse şi Dummy din 1865, dreptul de a acorda

privilegii de cincizeci in loc de douăzeci de ani. Asta însemna că

Frank va fi Devoit să se intoarcă la Chicago și să ducă mai departe

lupta acolo. Pentru el era o lovitură grea, dar mai bine decit nimic.

Dacă ar mai putea ciştiga 0 singură bătălie pentru aceste privilegii in

incinta Consiliului municipal din Chicago atunci toate visurile i-ar fi

fost implinite. Ar fi fost oare cu putință? Nu eumya venise aici, în

faţa aparatului legislativ, tocmai ca să inlăture asemenea riscuri!

Intenţiile “lui vor fi date in vileag în chip brutal | Daz poate că, la

urma urmei, dacă preţul va fi destul de ispititor, consilierii

municipali din Chicago vor da dovadă de nai mare curaj decit

legislatorii de la țară — poate că vor avea mal multă ihdrăzneală. Era

singura soluție, ?

Astfel, după nn ştiu cite conafătairi, discuţii, precum $

x

a. deputaţilor, se claboră o a doua propunere e ae îndată ce se află de

eşecul primului proicaj 4 lege respins cu o sută patru voturi contra, a

p* înaintat, pe căi foarte întortocheate, prin comiteţi judiciar. Acum

reuşi să treacă — iar guvernatorii Archer, după ore grele de meditaţie,

după indeluz, procese de conştiinţă, iscăli. Mediocru ca inteligerță

era incapabil să-și dea seama ce importanţă pute, avea pentru el dacă

s-ar fi stirnit furia cetăţenilor. Pe cînd iscălea, alături de el se

afla Cowperwooq ziua-n amiaza mare, dînd cu tifla duşmanilor sii

Licărul de supremă satisfacţie din priviri arăta că șa simte încă

stăpin pe situaţie, gata să demonstreze lumii întregi că va trăi destul

ca să astupe gura presei din Chicago. Făgăduise, în cazul în care

proiectul de lege ar fi fost aprobat, să facă din Archer un om bogat şi

independent, printr-o recompensă de cinei sute de mii de dolari, bani

gheaţă: