CAPITOLUL XIV Amoruri tăinuite

În anii care urmară după ostracizarea lor din sotietate, Cowperwood

ajunse să-şi dea seamu ce iuseamnă să-ți petreci restul vieţii părăsit

de iume sau să le inulțumeșşti a trăi într-un cere de prieteni care îți

vor reaminti neîncetat faptul, destul de neplăcut, că nu esti socotit

deopotrivă cu cei mai de frunte sau în orice caz cu cei mai influenţi

oameni din oraş. La început, după ce se stabiliră la Chicago şi Frank

încercase s-o introducă pe Aileen în lumea bună, oricît de searbădă li

s-ar fi părut această bune, își închipuise că o dată acceptaţi, vor

putea s-o transforme în ceva interesant, poate chiar stră- lucit. Dar

de cînd căzuseră în disgrație, soţii Cow- _ perwood îuseseră nevoiţi,

dacă voiu să-şi facă relaţii, să se mulțumească cu oameni de o condiţie

inferioară, fericiţi să-i frecventeze — actori sau actri- ţe în turneu

la Chicago, pe care îi invitau cînd şi cînd la masă, pictori sau

cîntăreţi pe care îi potteau acasă după ce făceau cunoştinţă cu ei; și,

desigur, o seamă de persoane obscure, ca de pildă familiile Haatstaedt,

Hoecksema, Videra, Bailey şi alţii, încă în relaţii cu ei şi consimţind

să vină pe nepusă masă. Lui Cowperwood îi plăcea să invite uneori la

prinz sau seara pe un asociat în afaceri, un amator de pictură sau

vreun tînăr artist, şi de fiecare dată

i rezentă. Soții Addison îi chemau ei, d ta nu-i amuza, cu

ia totala lor înfrin_

De această înfringere, îşi zicea Cowperwood, cl | avea nici o vină. În

ceea ce-l privea, răzbise desi... de bine. Ce păcat că Aileen nu era

puţin altfel ! Bi C înţeles, nici nu-i irecea prin minte s-o

părăseaeci, sau să-i reproșeze ceva, Fusese alături de el în pen. oada

grea a inchisorii. Îl încurajase cînd avusese asa d.» mare nevoie să

fie incurajat. Aileen va găsi lot. dzzuna un sprijin în el,iar după o

bucată de vren:e se va gindi la o soluție; deocamdată însă osiraciza-

rea la care fuseseră condamnaţi era greu de sujor- tat. Cit despre el,

ştia că devenea din ce în ce mai interesant, atit pentru oamenii de

afaceri cit și pentru femei. Prietenii pe care și-i făcuse îi rămăse-

seră credincioși — Addison, Bailey, Videra, MceKib- ben, Rambaud și

alţii. Și anumite femei din lumea, bună regretau măcar dispariţia lui

dacă nu şi a lui Aileen. Din cînd în cînd încercau să-l invite singur.

La început refuzase categoric, mai tîrziu, însă, lua parte la cite un

dineu, fără ca ea să ştie. Ş

Abia atunci Cowperwood băgă de seamă deosebi- rea morală şi

intelectuală care exista între ei deşi se înțelegea cu Aileen în multe

privințe — emoțio- nal, fizic — erau totuși multe lucruri pe care el le

putea face și ea nu — culrni la care el se putea ridica

[ fără ca ea să-l poată urma. Lumea din Chicago putea N a fi o

cantitate neglijabilă, dar el o compara pe Aileen cu ce putea oferi

Europa mai bun în materie de

femei ; căci după expulzarea lor din lumea bună şi

= după răsunătorul lui succes financiar hotărise să plece din nou în

străinătate. La Roma, la ambsada Japoniei şi a Braziliei (primit

datorită bogăției lui), și la noua Curte italiană unde avu prilejul să

întil-

nească femei încintătoare, jucînd un rol importan lumea bună — contese

italiene, doamne din ari ia engleză, americane, pline de talent și de

amb: ondene — toate îl admirau pent, pentru inteligența iui pătrunzătoa

aloarea, puternicei sale persona,

p, nu-i scăpa niciodată fapta

e același Succes. Prea, i strălucitoare, sănătate

ei crau o ofensă adusă femeilor mai şterze, mai spiri= imalizate, care

de altfel nu erau lipsite de farmnec.

— lată americanca tipică, auzi Cowperwood o femeie spunînd la una, din

recepţiile mari, dar nu prea selecte de la Curtea italiană, unde putea

veni lume de tot felul și la care Aileen ţinuse foarte mult eă se ducă.

Cowperwood discuta cu o rouă cunoştinţă — un bancher grec care vorbea

englezeşte și care locuia la Grand Hotel — în timp ce Aileen se plimba

prin saloane cu soţia bancherului. Remarca venea de la o englezoiacă,:

|

— „Ce lipsă de modestie, ce încrezută... Și ce naivă, j

Cowperwood se întoarse să vadă de cine vorbea. Despre Aileen, iar

doamna în chestiune, evident, era o persoană bine crescută,

inteligentă, frumoasă. Cow- perwood trebuia să recunoască, n-avea

incotro, că ceea ce spusese era cel puţin:în parte adevărat, dar după

ce criteriu oare, putea fi judecată o femeie ca Aileen? Ce să reproşezi

unei ființe sănătoase, îndră- gostită de viaţă ! Lui îi plăcea. Păcat

că nu era pe gustul oamenilor cu vederi conservatoare. De ce nu

deşluşeau şi ei ceea ce vedea el la Aileen — entu- ziasmul copilărese

pentru lux, aproape ostentativ, explicabil prin faptul că în casa

părinteasc> nu se bucurase de climatul dorit și de care simţea nevoie.

i părea rău pentru ea, dar în acelaşi timp începu să întrebe dacă acum

nu-i trebuia cumva alt gen de femeie. Lingă o soţie mai rece, cu o

sensibilitate artistică mai mare, o femeie mai abilă în felul de a se

purta în lume, altceva ar fi ! -

Se întoarse în America cu un Perugino, cu citeva pinze minunate de

Luini, Previtali şi Pinturrichio (acesta din urmă era un portret al lui

Cezar Borgia), pe care le găsise în Italia, mai cumpărase două vase

mari africane, de culoare roșie, găsite la Cairo, un emn aurit și

sculptat, derco- ! două cardelabre venețiene fru- „te și o pereche de

torsere italiene [centru iu. Si asitel, noile a hiziţii îi îmbogățeau

> . . Map

1 A p x U ince colecția de arta.

12)

I £7Uz4aʼ'Ț

Totodată, trebuie adăugat că guslul lui în Matea, de femei începuse să

sutere o profundă modifica. Cind o iniilnise prima oară pe Aileen avea

o con î cepție precisă despre viaţă şi despre femei şi, mai

presus de toaie, era convins că are dreptul să facă ce-i place. După ce

ieşise din închisoare, şi se afla din nou în plină ascensiune, întilni

multe femei care-i aruneaseră priviri galeşe. De atitea ori i se

intimplase să-şi dea seama de farmecul irezistibil pe care-l exercita

asupra lor. Deşi abia de curind însu- rat, trăia de mulţi ani cu

Aileen. Dragostea pentru ea. care la un moment dat îl subjugase

aproape, se cam irosise. O iubise nu numai pentru frumusețe dar și

pentru drăgălăşenia ei ; pe de altă parte, pute- = rea altor femei de a

stirni în el un interes trecător său chiar o pasiune era un lucru pe

care nici măcar nu incerca să-l înțeleagă, să-l explice sau să-l justi-

fice. Așa era el. Nu voia s-o jignească pe Aileen. [a nu treboia si

afle despre atracţia irezistibilă pe care alte femei o exercitau asupra

firii sale nestatornice ; dir asta era situaţia. .

Puțin timp după reîntoarcerea lui din Europa, - 3 intr-o după amiază

intră în magazinul elegant de

galanterie de pe State Street, unicul de altfel, ca să - cumpere o

cravată. Nu apucă să treacă bine pragul, > cînd văzu o femeie care

traversa prăvălia de la un

capiit la altul — o femeie care începuse să-i placă, dar numai dintr-un

punct de vedere, destul de Yag; intilnind-o întimplător ici-colo în

lume. Era extrem de elegantă şi cochetă, bine făcută, oacheșă, cu păr

şi ochi negri, gura mică, un nas drept — în sfirşit,

» figură deosebiti pentru Chicago, pe vremea aceea. Ceva mai mult, avea

o expresie de inteligenţă: tra- aie in privire, un aer de mare

aroganță, care stirnea in Cowperwood instinctul de stăpinire, nevoia de

dormninaţie. lemeia îi aruncă o privire provocatoare și plină de

sfidare, care nu dură mai mult de o îrac= țiune de secundă; el îi

răspunse printr-una aprigă, leonină, ca un duș rece. Nu fusese însă o

privire

Femeia era. soția, puţin frivolă, a unui avocat prosper, pe care „nu-l

interesau decit, afacerile şi persoana lui. După ocheada pe care i-o

aruncase, se făcu că n-o interesează ; apoi se opri, avînd aerul că

examinează o dantelă. Cowperwood o urmărea din ochi în speranţa că se

va mai uita o dată la cl, măcar în treacăt. Avea diferite întilniri pe

care nu voia :ă le piardă, dar scoase un carnet din buzunar și serize

pe o foaie numele unui hotel și dedesubt: „Salca, etajul II, marţi ora

1 după-masă”. Trecînd pe lingă ea îi strecură .bileţelul în mina,

înmănuşată, lăsată pe lingă corp. Degetele se strinseră pe bilet cu un

gest mecanic. Observase jocul lui. În ʼziua și la ora indicată, îl

aștepta la hotel, deși Cowperwood nu-și dăduse numele. Această

legătură, deși încintătoare pentru el, a. fost scurtă. Femeia era

interesantă, dar prea capricioasă. da

Tot așa, într-o seară, la un mice dineu dat de tostii lor vecini din

Michigan Avenue, domnul şi doamra Henry Huddlestone, intilni o fată de

douăzeci şi trei d6 ani care îi plăcu foarte mult, o vreme. N-avea un

nume prea atrăgător: o chema Ella F. Hubby, după cum află el mai tîrziu

— dar fata, era nostimă. Farmecul ei consta îndeosebi în faptul că era

vese- lă, băieţoasă şi avea o expresie de ştrengăriţă. Inte- resul pe

care i-l arătă Cowperwood stirni îndată admiraţia ei. Era fiica

proprietarului prosper al unei firme de agentură şi comision din South

Water Street, tînără, naivă, emotivă, sensibilă la ecoul şi strălucirea

unei reputaţii,. iar doamna Huddles- tone îl lăudase atit pe el cit şi

pe Aileen în fața ei, vorbindu-i de lucrurile nemaipemenite pe care le

făcuse Cowperwood sau avea să le facă în viitor. Cînd il cunoscu, Ella

văzu că era încă tînăr, atras de tiunos, binevoitor cu ea — şi fu

cucerită pe loc; iar cînd Aileen nu se uita la ei, îi arunca lui

Cowperwood priviri îmbietoare care-i trădau a: mi-

raţia, şi prietenia "avea pentru el. În consecință,

înd trecur: » lui. Frank i se păru luerul cel ră, dacă vreodată se i,să

se abată și pe

i 9 2/UzzUţ

la el. Privirea sa pătrunzătoare și plină de înţeles fu răsplătită de o

privire caldă şi arzătoare din par- tea ei. Şi astfel începu o scuriă

legătură, intere- sanlă, dar fără strălucire. Fata avea prea puţin

temperament ca să-l poată reţine după o perioadă de experienţe banale.

Apoi cunoscu, pentru puţină vreme, o altă fe- meie — o anumită doamnă

Josephine Ledwell, vădu- vă, deşteaptă, care venise să joace la bursă

şi cum dăduse cu ochii de el, cînd ii în prezentat, desluşi farmecul

unei aventuri cu el. Semăna întrucitya cu Aileen, dar cra mai puţin

tînără și mai puţin frumoasă ca ea, avea însă o inteligență mai ascu-

țită, mai subtilă și simţ comercial, Pe Cowperwood îl interesa pentru

că cra cochetă, stăpină pe sine și prudentă. Făcea tot posibilul ca

să-] prindă în rirejele ci și pină la urmă reuși să-l atragă îulr-un

apartament din North Side, unde locuia, şi care deveni locul lor de

intilnire. Toată povestea dură cam $ase săptămini în care timp

Cowperwood ajunsese la convingerea că noua sa iubilă nu-i plăcea prea

mult. Toate femeile cn care avea relaţii trebuiau să lupte cu

frumusețea lui Aileen și cu farmecul neobisnuit al primei lui soţii —

și asta nu eră uşor.

În această perioadă de viaţă mondenă searbădă, ca in anii de la

inceputul căsăloriei lui cu primă soţie, Cowperwood întilni o femeie

care avea Bări lase o amintire puternică, de neuitat. Numele ei era

Rila Sohlberg, soţia unui violonist danez, Harold Sohlberg, stabilit pe

atunci la Chicago — ea ÎN8ă nu era daneză. Sohlberg cra un om foarte

tinăr și, departe de a fi un violonist remarcabil, avea o fire de

artist, care se vedea imediat,

Probabil că aţi întilnit în viață oameni convinşi că vor reuși, fiecare

in specialitatea lui — interesanți,

2 are, cu un entuziasmu nemărginit;, ile idealului pentru care tră-

nifestă toate semnele exleri- oiesionale și, totuși, ele sinţ, o poză.

Nu trebuia să-l Old Sohiberg ca să-li dai

gcama că făcea parte din această categoric de artisti. Ochii lui aveau

o expresie sălbatecă, ceva de vijelie autumnală, avea o chică bogată de

păr castaniu, picptănat de la. timple în sus, cu o singură mesă

napoleoniană lăsată pe ochi, obrajii rumeni ca. de copil, buze mult

prea cărnoase, roșii și senzuale; un nas frumos, mâre, dar niţel

acvilin, niste sprin- cene zbirlite și o mustață care-ţi dădea impresia

că îilfiie întocmai ca sufletul lui hoinar și besmetic. Părinţii lui îl

mătrășiseră din Danemarca, de la Copenhaga, pentru: că pină la virsta

de douăzeci şi cinci de ani fusese un fluieră-vint — se tot indră-

gostea, lulea de femei care nici măcar nu voiau să ge uite la el. La

Chicago, cu mica pensie lunară de patruzecʼ de dolari trimisă de

maică-sa, cu cîțiva €levi pe care-i avea şi făcînd economii sporadice,

izbutea, de bine de rău, să se descurce — cînd umbla îmbrăcat bine

trebui să-și stringă cureaua șI vice versa. Avea, doar douăzeci și opt

de ani cînd o întil- nise pe Rita Greenough, din Wichita, Kansas, iar

cînd l-au cunoscut pe Cowperwood, Harold area treizeci şi patru de ani

şi ea douăzeci şi şapte. Rita fusese studentă la Scoala de bele-arte

din Chicago şi pe Harold il vedea la diferite reuniuni studen- ţeşti,

cînd i se părea un virtuos neîntrecut şi cînd viaţa era numai artă, și

romantism. Ei... dar primă= vara, soarele care lucea pe apa lacului,

pinzele albe ale corăbiilor, plimbările şi discuţiile în după-amie-

zele melancolice, orașul scăldat într-o ceaţă aurie, totul contribuise

la amorul lor. Se căsătoriseră, într-o simbătă după-masă, petrecuseră o

zi la Milwaukee, după care se întorseser& în odaia de lucru a lui

Harold, amenajată pentru amindoi; apoi sărmutări, sărutări și iar

sărutări< tributul plătit dravostei icr din plin.

Dar viața nu se reduce doar la atît, așa că incetul cu; încetul se

iviră greutăţile — din fericire legate nu de nevoi băneşti imperioase,

pentru că Rita pu cra săracă. Tatăl ei avea un siloz de cereale, nic

Car rentabil, la Wichita, şi, după căsătoria ei neașteptată, continua

trimită bani, deşi ideea

4 4 i. - pb 4 125

anasi cariere chiar reuşite, în domeniul artei si muz. cii, i se părea

bizară, nesigură, şubredă. Tatăl ei, un om slab, amabil, meticulos, pe

care nu-l interesau decit micile afaceri comerciale poțrivite

năzuirițelor mediocre ale oamenilor din Wichita, îl găsea pa Harold tot

atit de ciudat ca o bombă căzulă din cer şi se purta faţă de el cu mare

băgare de seamă, Era un om simplu, dar uman, şi sfirși prin a fi foarte

mindru de această căsătorie — lăudindu-se prin oraș cu Rita şi cu

bărbatul cei, artistul, invitindu-i să petreacă rara la el, ca să-i dea

gala pe vecini, iar toamna îşi aducea la Chicago și nevasta — o femeie

cu un acr de ţară — ca să-şi vadă fiica şi ginerele și să se bucure de

călătorie, să mai afle ce e nou, să ia parte la ceaiurile date în odaia

de studiu a lui Sohlberg. Toate acestea erau amuzante, tipic americane,

naive, aproape neverosimile din multe puncte de vedere, î .y Rita

Sohlberg era o femeie blindă, puţin flegmatică, dar in realitate plină

de temperament, o femele care la patruzeci de ani avea toate şansele să

devină grasă, dar care atunci cra extrem de atrăgătoare. Avea un păr

moale și mităsos, castaniu deschis ca nisipul, ochi albaştri cenușii,

umezi şi lucioși, o piele trandafirie, netedă, dinţi albi şi regulaţi;

era cit se poate de conștientă, şi de mulțumită de farmecul ei.

Pretindea, veseli și copilăroasă, Că nu-și dă seama de fiorul pe care

il trezea la bărbaţii impresionabili, deși era tot timpul atentă la

efectul pe care-l producea şi felul în care-l producea, dar asta-i

făcea plăcere. Era de asemenea conştientă de splendoarea gitului și

braţelor ei catifelate, de rotunjimile trupului atrăgător, de eleganța

cu CAGRII se gi in orice caz de gustul şi originalitatea imbrăcăminţi

Putea să in o pilănie veche de paie. 0 pa lică, o pană sau un trandafir

şi, cu instinct i înr le transforme intr-o pălărie une. Combina naiv

culorile, rite nuanţe de albastru Diu cu tonuri de galben

au, intr-un iei, sute:

tul. Apoi îşi împodobea rochiile cu centuri late de mătase cafenie (sau

chiar roşie) care ii stringea talia, iar pe cap purta pălării mari cu

boruri moi ce-i umbreau faţa. Dansa grațios, cinta puţin din gură și

destul de bine la pian — uneori chiar siră- lucit — şi știa să

deseneze. Numai că toate astea erau doar lalente de societate, fără a

fi o artistă adevărată. La ea, singurele lucruri autentice crau firea

și mintea. imprevizibile, cu toane. După coi- venienţele socic! “ţii în

care se învirtea, Rita «i fără doar şi poat « persoană periculoasă, din

punctul ei de vedere însă — drăguță şi visătoare.

Starea ci de spirit se datora în parte și faptului că Sohlberg începuse

s-o decepționeze amarnic. La, drept; vorbind, Sohlberg suferea de cea

mai ingro- zitoare boală din lume : lipsa de încredere în el și

neputința de a desluși cu adevărat dacă menirea lui era să devină un

mare violonist, un mare com- pozitor sau pur și simplu un mare prgiesor

de vioară ; această ultimă ipoteză însă refuza s-o admită.

— sînt un artist, îi plăcea lui să spună (cu accent danez). Vai, ce mă

chinuie temperamentul meu artis- tic! Şi mai departe: Ciinii ăştia!

Porcii ăştia! Vacile astea ! fiind vorba de oameni care, evident, nu-l

înțelegeau. La vioară cînta extrem de inegal şi rar nimerea cite o notă

subtilă, duioasă sau cu farmec, care să trezească oarecare interes la

public — în general însă felul lui de a cinta oglindea starea haotică a

minţii. Interpreta cu violenţă, febril, cu gesturi pasionate,

sălbatice, încît pierdea con- trolul asupra tehnicii.

— Oh ! Harold ! spunea Rita la început, în extaz. Mai tîrziu, însă,

începu să aibă îndoieli.

Ca lumea să te admire, trebuie mai întii să fi realizat ceva în viaţă,

dar Harold nu realizase, de dapt, nimic. Dădea lecţii, se frămînta,

visa, plingea ; ămincă, bine de trei ori pe zi, iar ai uita şi la alte

femei. Să ie usivă din viaţa unui bărbat, cerea Rita ca răsplată pen-

anii şi Harold mai intii în gind şi în dorinţe, apoi in fapte, începu

s-o insele, starea ei de spirit deveni primejdioasă. Făcu socoteala : o

elevă, apoi o stu- dentă de la bele-arie, pe urmă nevasta unui bancher

care îl invita să cîinte la serate, Apoi Rita începu să fie arțăgoasă:

pleca acasă la părinți, după care urmau perioade de remuşcări cumplite

din partea lui Harold, lacrimi. impăcări violente şi pătimase şi Totul

reincepea de la capăt. Ce putea face?

Rita nu mai era geloasă pe Harold şi nici nu mai credea in geniul lui

muzical. Era doar dezamăgită că farmecul ei nu-l împiedica să se uite

la alte femei. Tocmai cu asia nu se putea împăca. Era un airont adus

frumuseții ci — căci era într-adevăr incă foarte frumoasă. Era

plinuiă,. nu chiar atit de înaltă ca Aileen. de falnică. dar mai

rotundă și mai durdulie, mai dulce şi mai seducătoare. Fizic, nu era

atit

de bine legată. nu avea vigoarea lui Aileen; în schimb, gura, ochii,

felul ei distrat de-a fi îi atrăgea pe toți bărbaţii. Mult mai

cultivată decit Aileen, . dila avea cunoşiiințe precise de literatură,

artă, muzică, în toate problemele de actualitate; iar ca femeie era mai

misterioasă şi mai atrăgătoare. Ştia o erămadă de lucruri despre flori,

pietre pre- țioase, insecie, păsări. eroi din romane şi despre proză

poelică şi poezie in general. Gind soţii Cowperwood îi întilniră pe

domnul şi doamna Sohlicrg prima dată, aceştia din EIN mai aveau odaia

de lucru din New Aris Boildine ȘI viaţa lor părea senină ca o dimireață

de mai, în alară de faptul că Ilarold se descurca, destul de greu. Era

dezorientat. Intilnirea avu loc la un egai dat de familia Haatstaedi,

cu care soţii Cowperwogtli

ri măseseră prieteni și unde Harold cinta la vioară

SE singură, și, întreziuiri prilejul une in ită la o serată muzicali pe

soții Sohl= a DrESIG Uuor cameni Superiaă. Invitaţia îa aceeptață, ma,

dintr-o privira co fel IMDIOViziDIL, etnii iCuuisec veni,

k

.

la Mg og coş Ş

,

incapabil de a-și găsi de lucru. Dar într-o anumită privinţă nu-i

displăcca. Suhlberg eră interesanl ca Lip, ca figură artistică —un

personaj coborit dintr-o ur VILĂ japoneză, parcă, Îi spuse bună seara,

jovial

— Doamna Sohlbere, pare-mi-se, i se adresă Cow perwood impresionat de

graţia miscărilor, de aerul ei naiv, spontan. Purta o rochie simplă, în

alb cu albastru — cu panglicuţe albastre trecute prin vola- nele de

dantelă ale fustei. Braţele și umerii goi erau catifelați, incintători.

Avea o privire vioaie şi in acelaşi timp blindă și copilăroasă —

privirea unei

femei răsfățate. .

— Vai, exclamă ea, ţuguindu-şi buzele, intr-un fl special,

caracteristic, cînd vorbea — o gură deli- cioasă cu o expresie

bosumflată, credeam că nu mai ajungem. Am dat peste un foc (pronunţa

fooc) în Twelfth Street (aici iar pronunţă Twaalith), peste tot numai

pompieri. Vai, ce scintei, ce fumă- raie ! Şi ce flăcări ieșeau pe

ferestre ! Aveau o culoare foarte inchisă... aproape portocaliu și

negru. Tare-s irumoase cînd sînt aşa, nu credeţi?

Cowperwood era subjugat. ?

— Ba da, încuviinţă el, cordial, cu aerul puțin superior dar, în

acelaşi timp, prietenos pe care în lua atit de lesne în anumite ocazii.

Avea impresia că doamna Sohlberg ar îi putut să fie fiica lui — era

ațit de răsfăţată şi de sfioasă — şi totuşi avea cer- titudinea că se

află iri faţa unui om în toată firea. Şi ce braţe, ce obraz adorabil !

Ea, în schimb, vedea în Cowperwood un bărbat deştept, rece, precis —

capabil, chiar carte, presupunea — cu niște ochi striilucitori, plini

de ironie. Ce piţin seamănă cu biciul Harold, îşi zicea ea, Her_!d care

n-are să. ajuugă niciodată nimic — nici măcar celebru.

— Îmi pare foarte bine că ţi-ai adus vioara,îi “Harold, care se găsea

în altă parte

« die spuse Aileen lui

d umitale, replică Sohl- ăin, Ce îrumoază

p

E cază aveţ ! Toate cărţile aziea splendi i i și iati, Poodila ii

Bluriie, Avea un fel de a fi mieros, amabil, îmbi lui Aileen îi plăcea

foarte mult. I-a ÎN ucare nevastă energică şi bogată care să aibă grijă

de

. Era ca un îiejandree neastimpărat, Ra

După ce se servi un mic bufet, Harold cîntă la

vioară. Cowperwood se uita cu interes la silueta

lui — ochii, părul — dar doamna Sohlberg il inte resa mult mai tare și

privirea lui se întorcea necon- tenit spre ea. Urmărea mişcarea

degetelor pe clape, frumuseţea miinilor și gropițelor de la coate. Ce

gură adorabilă, ce păr bogat şi vaporos! Dar mai presus de toate astea

era atmosfera pe care o crea — un ce aproape imperceptibil al

spiritului ei, pe care Frankʼil simțea şi care-i stirnea o mare

simpatie, aproape o pasiune, Pentru el Rita repre- zenta genul de

femeie care i-ar fi plăcut. Semăna puţin cu Aileen, dar o Aileen cu

şase ani mai (înără (avea acum treizeci şi trei de ani în timp, ce

doamna Bohlberg doar douăzeci și sapte), nnmai că. Aileen fusese

totdeauna mai voinică, mai robustă, mal puţin diafană. Doamna Sohlberg

(işi spunea el) geamină cu interiorul bogat colorat al unei Scoici de

stridie din mările sudului, caldă, exotică și gin- gaşă. Dar și în ea

găseai o forţă. În lumea pe Care 0 frecventa nu văzuse niciodată o

femeie care Sa-l semene. Parcă trăia într-un vis, era, senzuală, ÎNU-

moasă. Nu-și mai dezlipea ochii de pe chipul €iş pină la urmă observă

și ea și intoarse ocheada —coche= tă, zîmbitoare și cu o expresie

victorioasă pe buze, Cowperwood era captivat. Oare îi va ceda? Ăsta

„era singurul gind. Zimbetul ei vag putea oare să însemne mai mult

decit o simplă amabilitate mons

denă? Probabil că nu — dar pe de altă parte putea.

ş oare o fire atit de bogată şi de sensibilă să vămină,

E. indiferentă la pasiunea lui? Cind Rita se seulă, de î „Ia pian,

Cowperwood pro ită de ocazie ca, si-i spună 4

plimbăm puţin prin galeria pictura? Îi oferi brau),

— Ştii, îi spuse doamna Sohlberg grațioană, chiar. irezistibilă, după

părerea lui Cowperwood (pentru că ceru atit de frumoasă), cindva am

crezut că am să ajung o mare pictoriţă. Nu-i amuzant? Şi i-am ivimis

tatei un desen cu dedicaţia : „Adevăratului autor al acestui succes”.

Dar trebuie să-l vezi ca să-ți dai seama ce nostim e!

Rise i 6 tişor.

Cowperwood avea senzaţia că se trezeste din nou la viaţă. Risul ci era

ca un balsam, o adiere uşoară într-o zi de vară.

— Uite, începu el în soaptă, pe cînd intrau in sala mare cu lumina

diiuză revărsindu-se din niște unghiuri ascunse, ăsta-i un Luini.

cumpărat iarna trecută. Reprezintă Căsătoria mistică a Sfintei Eca-

terina. Se opri în timp ce Rita examina expresia extatică a Sfintei cu

chipul emaciat. Şi asta, con- tinuă el, este descoperirea mea, cea mai

importantă piuă acum, Se aflau în faţa siluetei puternice a lui Cezar

Borgia," pictată de Pinturrithio.

— Ce chip ciudat ! exclamă doamna Sohlberg, cu naivitate. N-am stiut că

există un portret de-al lui. Dar şi el are ceva de artist, nu-i aşa? Nu

citise niciodată povestea satanică şi plină de peripeții a acestui om,

auzise doar vag despre crimele şi unel- tirile lui.

— Da, în felul lui... zîmbi Cowperwood, care se documentase asupra

vieţii lui Cezar Borgia şi a tatălui său, Papa Alexandru al VI-lea, pe

vremea cînd cumpărase portretul, interesul lui pentru Cezar Borgia

datind doar de atunci. Doamnei Sohlberg îi scăpă tilcul cuvintelor lui

Cowperwood,.

— Aa, „şi uite, doamna Cowperwood, remarcă Rita, întoreindu-se către

tabloul lui Van Beers, ʼTonurile sînt cam tari, nu credeţi? spuse ea,

cu un

i îel de superioritate nevinovată care-i plăcu foarte

mult lui Cowperwood. Aprecia femeile apere la minte şi oarecum sigure

pe ele, Ce culori străluci-

toare ! Îmi place fundalul cu grădină și nori. cîțiva paşi înapoi ca să

privească, iar ochi decît pentru ea. Îi con-

temapla profilul și linia suplă a spatelui, „Ce a

: i aCe arme; minunată de forme și culori ! Fiecare gest al e; tg .e şi

dansează”, Ar îi vrut să facă această 2emanu.i dar se mulțumi să spună:

| că,

— Portretul a fost îăcut la Bruxelles, Norii |. vasul de pe perete sint

o adăugire a artistului, ,

— În orice caz e foarte reușit, hotări doamna Soj,. berg și trecu mai

departe.

— Îţi place acest Isracls? o întrebă el: Se referea la tabloul

intitulat Masa frugală.

— Da, îmi place, mărturisi Rita, și acest Bastien Ie-Page îmi place,

referindu-se la Fierarii. Cred însă că maeşirii vechi pe care-i ai sint

mult mai inte- resanți. Dacă mai găseşti vreo cîțiva ar trebui să-i

siringi pe toţi într-o singură sală. Nu crezi ? Tabloul ăsta al

dumitale, de G6râme, nu-mi place. Cind vorbea, tărăgăna puţin cuvintele

într-un chip care lui Cowperwoodi se părea irezistibil.

— Și de ce mă rog? ș

— Oh, e cam artificial... nu credeţi? Coloritul e frumos, dar trupurile

femeilor sînt prea perfecte. Dar e drăguţ. ,

Cowperwood n-avea. prea mare încredere. în COM- petenţa femeilor.

Pentru ei erau valoroase numai ca piese de artă : uneori însă, ca

dealtfel acum, dădeau dovadă de un disceriimint care îl stimula, și pe

al lui. „„Aileen, își zicea el, n-ar fi în stare să facă o asemenea

observaţie. Acum nu mai era nici atit de frumoasă ca femeia asta, nici

atit de seducă- toare, de naivă, de simplă, de încintătoare şi nici

atît de înţeleaptă”. Își dădea perfect seama că doam- na Sohlberg se

măritase cu un fel de prostănac. Oare putea el, Frank Algernon

Cowperwood, să-i placă? Ar fi fost cu putință ca o femeie ea ca să

cedeze alifel decit după ce ar divorța amindoi şi s-ar recă- sători $

“Cine şiie. |

de altă parte, doamna Sohlberg se gîndea ce vood și ce atent se purtase

cu

) plăcea, constatase aceleaşi

Cunoştea, puterea, ei de e cu maximum de pi ci

măiestrie, totuși păstra 0 oarecare distanță. Pină atunci nu întilnise

niciodată un om care să merite ca ca să-si schimbe felul de a se purta.

„Par Cowper- wood, îşi zicea ea, are nevoie de o femeie cu nai mult

suitet decit Aicen”.