CAPITOLUL XXI Despre tunele

După ce rezolvă problema cu Sohlberg, ce e drepţ destul de simplu, dar

brutal, Cowperwood îşi ir. dreptă atenţia spre doamna Solhberg. În

privinţa ej nu mai avea mare lucru de făcut. Îi explică ce ho- tărise

să facă pentru ca atit Aileen cît şi Sohiberg să fie inofensivi ;

Sohlberg va primi lunar o sumă ds bani și se va, linişti, iar de Aileen

nu va avea de ce să se mai teamă. Apoi o asigură pe Rita de iubirea,

lui trainică. Numai că Rita se săturase de toate complicațiile astea.

Crezuse la un moment dat că-l iubeşte, dar acum, după povestea cu

Ailecn, îl vedea, într-o altă lumină și nu mai voia să aibă de-a iace

cu el. Banii lui, oricit de mulți ar fi fost, peniru ea nu însemnau

mare lucru, ca în cazul altor femei; i-ar fi permis să trăiască în lux,

dar la nevoie se putea foarte bine lipsi. Ceea, ce o atrăsese la

Cowper- wood era poate atmosfera aceea de securitate ab- solută care-l

înconjura parcă — și ceva, strălucitor și romantţie — care însă se

spulberase o dată cu atacul violent al lui Aileen. Acum îi apărea ca

Orice; [ muritor de rind, expus acelorași îurtuni și acelorați

naufragii. atîta doar că era un cirmaci mai bun Ca . majoritatea

celorlalți. Încetul cu încetul: Rita îşi 7, revezi ; părăsi sanatoriul,

își părăsi casa şi plecă ini a m Europa. | Yi Vom trece peste

numeroasele detalii. Sohlberg “după lungi meditații şi accese de minie,

acceptă în. cele din urmă propunerea lui Cowperwood și se în-. „ toarse

în Danemarca. Iar Aileen, după zile în șir de „certuri< veni înapoi

acasă, dar asta numai după: co, i Cowperwood consir ți să termine cu

Antoinelte Nosak, N A

N

„ti părut de curios, .. aia nu voia s-o

soție mai potrivită pentru el. Dar dacă „pi fost 0%. se putea. Îi

concentră atenţia, asu- a o utcâ cu forţe noi; dar cu gîndul la clipele

Pa afa0orlor trecut, cînd, alături de Rita, ori cu P nunat xpită în

braţele lui, avusese asupra, vieţii o zita € rari nouă, poetică. Taro,

era drăguță și perspe€ „„ Dar ce mâl putea face? 3 „ua ani după aceea,

Cowperwood s-a ocupaţ Ci afacerea CU tramvaiele din Chicago. Își a,

(0arte pine seama, că era inuţil să se mai gin- di“ la Rita Sohlberg —

n-avea să se mai în- dească la cl. Şi nu putea face nimic... În schimb,

voar0i - urlci, Slavă domnului. Își demonstrase com- dica și pasiunea,

în problema tramvaielor cu pie timp în urmă ; era nerăbdător să-și

reia, lucrul m erupt Se putea, spune pe drept cuvint că avea, ia) rcă

în sînge tropotul cailor şi elinchetul clopoţeilor de la tramvaie.

Trecînd prin oraş urmărea, cu ochi avizi reţeaua din ce în ce mai

înţinsă de șine pe care uruiau toată ziua vagoanele. Orașul Chicago se

dez- volta eu iuţeala fulgerului; pe unele străzi acește mici tramvaie

cu cai se umpleau cu pasageri şi di- mineţa şi seara, iar în orele de

vîrf erau de-a dreptul ţiesite. „Dacă ar fi putut pune mina pe una sau

pe toate aceste linii”, se gîndea el. „Dacă ar îi putut să le unifice

şi să le conducă pe toate! O mină de aur ! ” În orice caz l-ar scăpa

măcar de o parte din necazuri ... Ce mai încoace şi-ncolo, o mină de

aur ! Și... vrabia mălai visează ! Trebuia să devină el stăpinul

tramvaielor ! Nu se gîndea decit; la acest lucru zi şi noapte.

La Chicago, tramvaiele aparțineau, ca şi cazul aeria, unor societăţi,

trei la număr, care reprezentau şi corespundeau celor trei părți sau

sectoare ale oraşului. Societatea Chicago City Railway Company din

South Side, a cărei reţea, se întindea în sud pină la Strada Treizeci

şi nouă fusese fondată în 1859 și constituia o mare sursă de venituri.

Deţinea controlul asupra unor linii care însumau șaptezeci de mile și

în decursul anilor s-au mai adăugat, rind pe rind,

183

Indiana Avenue, Wabash Avoaua. State Street Archer Avenue. Dispunea de

peste o sută cincizeci de vagoane de tip vechi, presărate pe jos cu

paie, fără incălzire, şi de peste o mie de cai; avea o sută șaptezeci

de taxatori, o sută şaizeci de conductori, o sută de grăjdari şi un

număr foarte mare de fie- rari, cure lari şi specialişti în tot soiul

de reparaţii. Iarna mai avea şi pluzuri de curăţat zăpada şi vara

vazoane pentru stropit străzile. Cowperwood făzn socoteala că

acțiunile, obligaţiile, materialul rulant si alte bunuri se ridicau la

peste doui milioane de dolari. Din păcate creanţele societăţii erau in

primul rind controlate de Norman Sehryhart, adversarul principal al lui

Cowperwood şi al planurilor lui, și de Anson Merill, care nu-i arătase

nici el cîndra vreun semn de prietenie. Așa că nu vedea cum ar îi putut

pune mina pe această societate. Acţiunile ei se vindeau cam la două

sute cincizeci dolari bucata, Societatea Xorth Chicago Cily Raihoay,.

Îusese înfiinţată în același timp cu cea din South Side, dar. de către

un alt grup. Direcţia era compusă din oameni bătrini, nepăsători și

incompetenţi, iar inventarul era aproape acelaşi. În ceea ce privește

societatea Chicago West Division Railcay, ca ţinuse cindva de Chicago

City sau South Side Railway, acum INSă. se separase. Nu era chiar atit

de rentabilă ca cele-. lalte, dar toate sectoarele orașelor se aflau

într-o COB- tinuă dezvoltare. Peste tot, pe toate străzile se auzea

clinchetul xesel al clopoţeilor de la grumazul cail Privind acest

aspect al orașului din afară şi gi dindu-se la tot ceea ce ar fi putut

oferi în momentul acela, co bogăţie, Cowperwood, mai informat ca

oricare altul şi preocupat de viitorul acestor soci tramavai

impresionat ce posibilităj e cîş au gi ce viitor extraordinar așul

Chicago urma să se Yperwood voia neapărat să. „ajuta sau stăvili e z

m piedica de îapt aie din North și Re podunile de

„ue riul Chicago. Între străzile care aveau capătul în dreptul albiei

ui şi care uneau cele două părţi ale orasului curgea acest riu murdar,

puluros, dar piin de pitorese, Yeşnie aglomerat, cu un trafic inter: pa

poilurile inchise sau ridicate pentru mai multă rome, oprind circulaţia

pe cele două maluri ale pui ; citeodată aveai impresa că şirul lung de

vase e nai isprăveşte. Era o privelişte umană în- oare, desprinsă parcă

dintr-un roman de Dickens — un subiect potrivit pentru Daumier, TPurmer

sau Whistler. Trebuia să fii la cheremul vreunui paznic de pod

cărmnia-i mirosea, carnea pe el de lene şi care hotăra, după bunul

plac, cînd să lase lumea, şi vasele să aştepte, şi cit timp, pentru că

se mai întimpla să nimeseşti peste un grup de pierde ară stind şi

zgiindu-se cu gura căscată la pădurea de catarge ori la remorcherele

îngrămădite unul intr-altul, jos, pe apă. Cowperwood, care în ca-

brioleta lui uşoară astepta întotdeauna plictisit, grăbit să treacă

înainte ca podul să i se îi închis, observase de mult că tramvaiele

circulau foarte anevoie între South Side şi West Side. În schimb, cir-

culaţia pe South Side nu înţimpina nici o piedică, ne- avînd deluptat

cu riul — de aceea, se dezvolta rapid. Intr-o zi, în cursul

peregrinărilor lui prin oraş, Cowperwood văzu cu interes că în două

locuri, sub riul Chicago — mai înții în La Salle Street, care străbătea

oraşul de la nord spre sud şi apoi pe Was- hington Street, de la, est

la vestexistau donă tunele, umede, înţesate de șobolani, şi care nu

puteau îi întrebuințate — nişte cotloane întunecoase, pline de igrasie,

unde apa se infiltrase, luminate cu lămpi de gaz. După cercetări

serioase descoperi că fuseseră construite cu mulţi ani în urmă casă se

înlesnească circulaţia vehiculelor, care în dreptul podurilor de-

venise aproape imposibilă, aşa cura s-ar fi putut bănui de la început,

Atit cei ce investiseră banii necesari lucrărilor, ciţ și publicul ar

fi preferat să plătească o mică taxă şi să utilizeze tunelele, pentru a

îi scutiţi de o picrăcre de vreme inutilă. Și totuşi, aşa cum se

185

plă de multe ori cu planurile comerciale ș, „du. Mintea

întimI moase, aştemute pe hirtie sau frămîntind oamenilor, proiectul nu

fusese niciodată rcaliz. i Aceste tunele puteau fi foarte utile dacă ar

fi fă E bine construite, cu drumuri largi, cu pante lungi i bine

calculate şi cu destul acr şi lumină ; din păcate, însă, nu fuseseră

judiciosadaptaite nevoilor publiculy; Tatăl lui Norman Sehryhart,

precum şi Anson Mar. rill învestiseră banii lumii în aceste tunele. Day

cînd, după o lungă perioadă de tergiversări, ae altfel infructuoase, și

un deficit de un milion de dolari, devenise limpede pentru toată lumea

că nu erau rentabile, tunelele au fost vindute orașului cu aceeași

sumă, de data asta însă cu un milion de dolari fiecare, deoarece era do

la sine inţ;cles — deși concepţia esie cam romantică — cum că un oraş

în plin avînt își putea mai ușor pemmite să piardă o sumă atit de mare

decit oricare cetăţean umil, ambițios pi respectabil. Pentru membrii

Consiliului municipal fusese o afacere destul de avantajoasă ; dar asta

e altă poveste. După ce descoperi cele două tunele, Cowperʼood Je

cercetă de mai multe ori în lung şi în lat — pentru că, depi erau

închise cu scînduri, mai exista încă un drumuleţ pentru pietoni — şi se

întreba de ce oare să nu fie utilizate. Era convins că dacă circulația

tramvaielor ar fi destul de mare și deci rentabilă şi dacă panta s-ar

fi atenuat, investindu-se o sumă nu prea importantă, atunci una din

cauzele care împie- dicau dezvoltarea, cartierelor North Side și West

Side ar fi dispărut. Dar cum să procedeze ? ʼPunelele nu-i aparțineau.

Și nici tramvaiele. Cheltuielile necesare pentru inchirierea și

reconstruirea tunelelor ar fi fost imenee. Avea nevoie, chiar și la

pantele cele mai puţin abrupte, de o grămadă de mecanici, de alți cai,

alți conductori, asta insemna și alţi bani in plus. D n pricina cailor

— care deocamdată, erau Dgurul mijloc de tracţiune — a pantelor lungi,

pbui se cheltuiască mulţi bani, atit de sigur că această

> a

ar

: în toamnă anului 1880 sau poate chiar nutţi n Cn apucase sa se ti cra

ai d ici legături sentimentale, preludiul pasiunii

soiul vita Sobhlberg) aflase despre un nou sis ontru Ie aplicabil, la

tramvaie, care, îm proză trâcY o -cului voltaic, telefonului şi altor

invenţii 7

cu ivIX3ă schimbe radical viața din Chicago. La Sar ay Gi300, unde

dealurile constituiau un mare ob- Fra ol pentru ciroulaţia aglomerată a

tramvaielor stoc siinţase de curind un mijloe de transport -! 59

tericul, care nu cra altceva decit un cablu în i izcare, trecut prin

jsheabul roţilor, într-o con- tuctă Și propulsat de nişte motoare

puternice care se regăseau în apropierea, unor depouri sau în „cen-

ţrale energetice”. Fiecare vagon avea un dispozitiv,

uşor de manevrat, care, printr-un orificiu ajungea

Ip o conductă şi prindea cablul în mișcare, Această

invenţie rezolva «problema urcării şi coboririi va-

ooanelor supraincărcate atunci cînd era vorba de

pante abrupte. Tot cam pe atunci află de la unul şi

de altul că societatea de tramvaie din Chicago, condusă, în primul rînd

de Merrill şi de Schryhart, urma, să introducă acest nou sistem de

iracţiune —

să instaleze cabluri pe State Street şi să utilizeze ca remorci,

vagoanele altor linii care circulau pe sirizi periferice şi mai puţin

rentabile. Şi brusc avu viziunea soluţiei definitive a, problemei din

North Side şi West Side — cablurile.

În afară de aglomeraţia din dreptul podurilor. şi de problema.

tunelurilor, mai era şi altceva care îl frăminta de cîtva timp pe

Cowperwood şi anume: lipsa din ce in ce mai mare de eficienţă, a

societăţii Worth Chicago Câty Railway precum .şi lipsa sim- ţului de

prevedere al directorilor,. care -jnimpiedica să găsească smluţia

adecvată» pentru înlăturarea dificultăţilor. Din punct de

vederpâinanciar situaţia, acestei reţele era, departe de a fi

satisfăcătoare -şi:ori- cînd se putea ivi o catastrofă. La început

reţeaua era

“considerată aproape cu totul nerentabilă, pentru

cartierului Norih Side era redusă şi a centrul comercial prea mică. Dar

187

că. populația distanţa, ]

— .]

populaţia creştea și pe măsură ce creştea Cu,

păreau să meargă mai bine. Din nenorocire js

o dată cu îmbunătăţirea situaţiei începură, și iei

ţionările lunci la poduri. Directorii, care consideraser

că lumea nu va folosi prea mult tramvaiele, insta. laseră, şine de

calitate proastă, puţine şi uşoare, un tip de vagoane ieftine, în care

iarna îngheţai de trig, iar vara murcai de căldură. În plus, nu se

făcuse nimic ca să se prelungească liniile pină la centrul comercial.

Capul liniei era dincoace de riul care forma bariera, nordică a

cartierului. În South Side, domnul Schryhart se purtase mult mai bine

cu pasa- gerii lui. Instalase o linie secundară care irecea prin faţa

magazinului domnului Merrill. Dar ca și în West Side, iarna vagoanele

aveau presărate paie pe jos ca să ţină cald la picioare, iar vara, Crau

aproape toate lipsite de acrisire. Înlăturarea acestor nea- junsuri ar

fi insemnat cheltuieli mari, pe Care diree- torii nu erau dispuşi să le

facă.

Lucrurile au mers mai departe așa. E adevărat că s-au adăugat linii

noi, dar asta numai acolo unde se prevedea un inare cistig de la

inceput, întrebuințind același tip de șine de proastă, calitate,

aceleași vagoane vechi și hodorogite care te zeuduiau și făceau un

zgomot atit de ingrozitor încît de furie călătorii erau în stare să se

incaiere. Societatea, asaltată

mereu în ulţimul timp de reclamaţii și procese inten- tate de călători,

nu ştia ce măsuri să ia, cum să iasă din impas. Deşi existau în

direcție și oameni CU cap, ca de pildă inspectorul general Terrence:

Mulgannon, directorul Edwin Kafirath sau Wiliam Johnson, inginerul

constructor al societăţii, alţii însă, ca Onias 0. Skinner, președinte,

şi Walter vicepreședinte, erau niște reacționari bătrini, tori,

apatici, zgirciţi şi, mai rău decit orice, urajul să se avinte în

afaceri

aduce cu sine neputinţa Di. avind ca moto:

uwaot, 12 curent cu toae astea, avea costi ki “rit într-o seară pe John

Meken Lia pârci- ja el acasă. Cind noul lui prieten, insoțiţ

mA tău sosi, ȘI Aileen îi prim! cu un zîmbet de nov: notărită să-și dea

toată osteneala, : radi9ʼ7> cu doamnă MeKenty, Cowperwood îl întrebă -

ară &pune-rnie MeKenty, ştii ceva despre cele

“tunele din străzile La, Salle și Washington două Da, stiu că

municipalitatea oraşului | -

*Ly . A o e-a, Dre-

, fără Să aibă nevoie de ele și că nu servesc, [a

Miie, Dar asta demult, înainte ca eu să fi intrat pimiC:

A pînceri, căută să-i explice MeKenty, prudent, îi d că municipalitatea

le-a plătit un milion de Glari. Dar de cet _ Aa, An înrebat doar aşa,

rosti Cowperwood, colind, deocamdată, chestiunea. Mă întreb dacă Ca

într-o stare chiar atit de proastă încit să nu ae poată sluji la nimic.

Am citit în ziar că ar fi inutilizabilă. E, | E — Da, cred că sînt în

stare foarte proastă, replică MeKenty. N-am mai trecut pe acolo de ani

de zile. La început, ideea fusese să se permită tramvaielor să treacă

prin tuneluri şi astfel să se descongestio- neze circulaţia din dreptul

podurilor. Dar nu s-a făcut nimic, terenul era prea în pantă și taxele

prea mari, așa că oamenii au continuat să aștepte să se deschidă

podurile. Tunelele astea omorau caii — ţi-o spun din proprie

experienţă. Mi s-a- de multe ori să conduc cite un vehicul încărcat pe

acolo. Cred că municipalitatea n-a făcut nici o afa- cere cînd le-a

cumpărat. ʼloaţă povestea a fost o potlosărie. Nu ştiu cine-i

amestecat, E de pe vremea cînd Carmody era primar şi Aldrich tăia și

spinzura în materie de lucrări edilitare. 4 pe Di arie MIA Apoi tăcu,

iar, Cowperwood „Schimbă subiectul Si nu-l reluă decit după masă, cînd

trecură în birou, unde puse prietenos mîna pe umărul lui MeKenty,

tamiliaritate: care nu-l deranja de loc pe politician, dimpotrivă. "i-a

plăcut afacerea de anul trecut, cu gazul i ă Cowperwood.

ntîmplaţ

= 189

— Cum să nu, răspunse MeKenty, cu căldu: Mai mult ca oricare alta. i-am

pus și-atunei Irlandezului îi plăcea Cowperwood ş

Corp Şi-i era recunos:. cător că-l tăcuse să ciștige intr-un timp

foarte scurţ

sute de mii de dolari.

— Dar ascultă, MeRenty, continuă Cowperwood, aparent fără nici un gind

ascuns, n-ai observat că reţeaua tramvaielor din oraşul nostru e pe

punciul de a. suferi o mare transformare? Se vede cît colo.

tr-un an, doi o să se folosească în South Side o nouă forță motrice.

N-ai auzit nimic?

— Ba da, am citit ceva despre asta, preciză, MeKen- ty, mirat. Luă o

ţigară de foi și se pregăti să asculte. Cowperwood, care nu fuma

niciodată, trase un scaun lingă el.

— Uite, am să-ţi explic despre ce e vorba. Toate şinele de tramvai din

oraş — ca să nu mai vorbim de cele care vor fi instalate de acum

încolo, pină să aibă loc această schimbare — vor trebui să fie refăcute

după principii cu totul noi. Mă gindesc tocmai la sistemul acela, de

cabluri. Vechile socie- tăţi, care abia mai pot face îaţă cu utilajul

lor înve- chit, vor fi silite să schimbe tot şi să cheltuiască milioane

de dolari ca, să-l poată moderniza şi dacă problema te interesează, nu

cred să nu fi văzut in Ce stare se află liniile din North şi West Side.

Ă

— Știu că au ajuns într-un hal fără de bal, rosti MekKenty. :

— Aşa e, întări Cowperwood. Și după o lungă experienţă cu vechea

direcţie a acestor societăţ< am ajuns la concluzia c-o să le fie foarte

greu să se hotărască. Două sau trei milioane sînt bani mulţi i n-o să

le fie lesne să-i găsească — sau în orice caz, mai greu decit, ne-ar fi

nouă, dacă bineinţeles am vrea să ne, băgăm în afacerea tramvaielor.

„— Da, dacă ne-ar interesa... zise MeKenty, jovial. Dar cum ai putea să

te bagi? După cite știu :nnsexipțăaeiiuni pespiață.

„B-ar putea, şi am să-ţi istă un serviciu precis eaU să știu dacă s-ar

itea păzi vreun mijloc de a pune mina pe unul

cele două tunele, de care-ţi vorbeam inainte de masă, lăsate-n

părăsire. De fapt, dacă ar îi după mine le-aş lua pe amindouă. Crezi că

s-ar puteat

Da, cred că da, spuse McKenty, surprins, dar nu văd legătura, şi do

altfel cred că n-au nici o valoare, am auzit băieţii vorbind, nu

demalt, că au de gînd să le astupe sau să le arunce în aer cu dinamită.

Peliţia presupune că înăuntru s-ar ascunde răufăcători.

În orice caz, de n-ar pune nimeni mina pe ele,

cumvă să fie inchiriate cuiva ! Tonul lui Cowper-

od era cit se poate de categorie. Şi acum, uite,

1 să-ţi spun deschis ce am de gind să fac. Doresc

i deţin controlul tuturor reţelelor liniilor de tram-

vaie din North şi West Side — şi asta cât de curind

posibil —- asupra tuturor liniilor pe care voi putea

i le cumpăr, indiferent dacă privilegiile lor sint

vechi sau noi, Şi atunci ai să vezi ce legătură au loate astea cu

tunelele...

Se opri ca să vadă dacă McKenty înţelesese ideea lui ș politicianul

părea nedumerit.

— Nu ţi se pare că pretenţiile dumitale sînt cam mari ? îl întrebă

MeKenty, vesel. Şi nu-nţeleg ce-si putea face cu tunelurile astea.

Dacă, totuşi crezi că merită, voi avea grijă să ţi le păstrez. — Vite,

să-ţi explic cum stau lucrurile, răspunse Cowperwood, dus pe ginduri.

Dumneata, în toate afacerile mele, vei fi un asociat privilegiat, dacă

bincînţeles vei proceda aşa cum îţi sugerez eu. Tramvaiele, după cum se

prezintă azi, nu mai au viaţă lungă, în cel mult opt sau nouă âhi ajung

la fier vechi, Ai văzut că societatea Soutii:Side a şi început

acţiunea, Celor din West şi Nort Side nu prea le vine la-ndemină.

Aceasta.din urmă nu câstigă deopotrivă cu cea din South Side şi unde

mai pui că mai au şi podurile alea de străbătut — încă o piedică

serioasă la instalarea cablurilor, În pri: mul rind, podurile, ca să

poată rezista la acest surplus de greutate şi de tensiune, vor trebui

să fie

191

reconstruite. Si atunci se puneʼ o întreb plăti? Oraşul?

— Asta depinde de cine o cere, râs amabil.

— Exact, încuviință Cowperxooă. Şi pe de au parte, tramvaiele pu mai

pot circula cum trebuia din cauza aglomerației vapoarelor de pe riu.

Tre. buie să aștepte de fiecare dată cite ʼzece-cincispre. zece minute,

pină trec remoreherele si vapoarele. Chicago a ajuns astăzi un oraş cu

peste cinci sute de mii de locuitori. Mă întreb câţi au să îie in 1890.

San în 1900? Ce o să se intimple cînd Chicago va avea opt sute de mii

sau chiar un milion de Vocuitori ?

— Ai dreptate, recunoscu MeRenty. O să îie greu. Ă

— Da, şi mai rău e că noile linii, cu cabluri, vor trage şi vagoanele

separate şi remorcile de pe Viniile sii secundare. N-au să se oprească

la capătul podurilor et numai vagoane separate — ci adevărate trenuri —

ticsite de lume. Şi ar îi absurd să se Oprească o garnitură întreagă

opt, nouă, chiar şi CiDOISDrezece minute, numai ca să lase loc

vapoarelor. Lumea n-o să mai înghită multă vreme treaba asta. Ce părere

ai

— Nu... în orice caz, va face scandal, răspunse McKenty. .

— Şi atunci, ce crezi că o să se intimple? Crez că circulaţia o să

devin mai uşoară sau că 0 să Sete. riul?

Domnul MeKenty se uită la ci nedumerit, apoi deodată se lumină la faţă

— înţelesese. “m __— Aa, cum văd, te gindești la tunelurile alea Cre E

mai pot sluji la ceva în balul în Care sin

eamenajarea lor ar costa mai puţin dec tuneluri noi.

ămat, Și dacă, mai pot îi tolos

a dumneata nevoie, Politicia

ciorios. sînt propiieti

DApe un milion fie

Are. Cin

A

punse Mceken 1 9

pi pă

PI 2553

fff

i Drrgi tra IFA PIZ

= & Ay

au, zîmbi MeKenty, și să, qi: i de loe de lepădat. Jo pix

că-mi d tale nu-l

Januri 24. : e:

] rînd să se 12 hotărirea ca mu

aicuf e dum id „ce P

cpu mu Citi ; ŢII PR : & 1pall- ÎN E isi cedeze nimănui cele două

tuneluri, A tatea SU 06iV3 pînă ce nu vom ști sigur ce sg Doaț ni Uh €

ic în al doilea rînd, sintem de acord, nu-i asa 4 Păi]

10 acum inainte n-ai să înlesneşti în mod inuţil că o vuţilot din, Nord

şi Vest să capele autorizaţii ia prelungirea Jiniilor au YISUB Alt

avantai. şi eu nevoie de privilegii suplimentare

piile secundare şi periferice.

__ Adu-mi cererile de autorizaţie şi voi face tot; ce spui. AD Mai

lucrat cu dumneata și ştiu că esti de cuvint.

_ Îi mulțumesc, spuse Cowper wood cu căldură. Cunosc valoarea

cuyinţului dat. Între timp roi merge mai departe să văd cum s-ar putea

soluţiona cealaltă problemă. Nu ştiu încă de ciîţi oameni am nevoie. şi

nici sub ce formă va, apărea noua Bocie- tate. Dar, oricum, poţi îi

sigur că interesele dumi- ţale vor fi Bervite şi că nu voi face nimic

fără să te pun l& curent şi să-ţi dai avizul.

— Bine, spuse MeRenty, cu gindul la noul cimp de activitate care se

deschidea în faţa lui. O aiacere ca asta între el şi Cowperwood va îi

sigur rentabilă pentru amândoi — şi era convins, dintr-o experiență

anterioară, că interesele lui personale nu vor avea de suferit.

— Nu crezi c-ar trebui să ne ducem să vedem ce tac doamnele? întrebă

vesel Cowperwood, luin- du-l pe politician de braţ,

— Ba, da, zise MeKenty bucuros. Splendidă casă mâi ai. Jar soţia

dumitale este, dacă-mi permiţi să-ți spun, cea mai frumoasă femeie pe

care am “văzut-o vreodată. j

„ i eu am considerat-o totdeauna destul de re, rosti Cowperwood,

modest.

a Ț = Pi +