CAPITOLUL XXX Obstacole

Uneori, într-o carieră în plină ascensiune piedicile curg, care mai de

care mai neaşteptate, iar omul, ca un bun înotător, trebuie să învingă

curenţii po- trivnici ai vieţii. Unii au noroc, sau le vine într-ajutor

cine ştie ce forță şi atunci unʼval prielnie îi poartă parcă mereu

înainte. Să fie oare forța divină? Nu neapărat. În orice caz e ceva

care scapă înțelegerii noastre. Or fi niste îngeri păzitori ? Mulţi au

această Z convingere spre ghinionul lor. (Dovadă Macbeth). În

7 cumva o îi vorba de inclinaţia instinctivă a indi- ului către

dreptate, virtute, sau simţul datoriei? estea siur nişte flamuri

contecţionate de muritori. nimie nu-i dovedit, orice specula i

E , -

r cum gtduite,

Astiel, do pildă, puţin după ce Cowpei. sese directorul societăţii West

Side izbuea îjun flict intre societate şi un cetăţean pe pa Mi op.

Redmond Purdy, care investea bani în T-l chema imobiliare, se ocupă de

vinzări de pimiu |. camătă — conflict care stirni multă vilvi, în Cs

Tunelurile din străzile La Salle și Washingioj 22. cţionau acum din

plin. Dar din cauza înti + spre nord şi sud a cartierului West Side

s.a. nevoia de cabluri şi pe străzile Van Rusen și şi! Island, deci şi

de un al treilea tunel la sud de si; Washington, de preferinţă în

dreptul străzii Vad Buren, pentru că se putea astiel ajunge mai die în

centrul comercial. Cowperwood abia aștepta, și construiască acest

tunel, deşi nu prea știa cum s;, obţină de la oraş dreptul de irecere

pe sub sirada Van Buren, unde exista un pod cu un trafic foarte intens,

Se iscau tot felul de încurcături. În primul rind era nevoie de

aprobarea Ministerului de ăzboi din Washington pentru a se construi

orice fel de tunel sub rîu. În al doilea rînd, săpăturile, dacă s-ar îi

făcut chiar sub pod, puteau pricinui neajunsuri mari, necesitind

închiderea sau chiar desfiinţarea podului, Dat fiind atitudinea

critică, ca să nu Spunem chiar ostilă, a ziarelor care, de la acordarea

privilegiilor pentru tunelurile din străzile La Salle şi Washington îi

urmăreau pas cu pas orice mişcare, Cowperwood se hotări să nu mai ceară

nimie oraşului în această privinţă şi să cumpere în schimb drepturile

de pto-

prietate asupra unor terenuri la nord de pod, care să fie destul de

întinse pentru ca săpăturile să poată începe imediat fără ca orașul să

se poată amesteca.

Terenul cel nai nimerit în acest scop — 0 parcelă de o sută cincizeci

pe o sută cincizeci de metri, aproape de malul riului, și pe care se

găsea deocamdată o clădire cu şapte etaje — aparţinea domnului Red-

mond Purdy, menționat mai inainte, un o: slăbănog, slinos, care purta

manşete şi gu celuloid şi vorbea pe nas. -

tură cu această afacere, străduindu-se să cumyere terenul la un preț

convenabil. Dar Purdy, cin:ar zgircit şi afurisit, ca o capcană de

șoareci, auzise « despre planul cu tunelul așa că era pornit, pe je

măneală.

— Nu, nu, şi nu, striga ori de cite ori veneau la el reprezentanţii

domnului Sylvester Toomey, asen- tul lui Cowperwood, care-şi băga nasul

în toate celca. Nu vreau să vind. Pleacă.

În cele din urmă domnul Sylvester Toomey, la capătul răbdării, se

plinse lui Cowperwood, care trimise de îndată după cei doi peseuitori

în ape tul- buri — generalul Van Sickle şi onorabilul hent Barrows

McKibben. Generalul începuse să se cam ramolească și Cowperwood se

gindea să-l scoată la pensie; MeKibben “însă era în floarea virstei —

frumos, elegant, făţarnie, periculos. Discutară cu domnul Toomey, după

care s-au întors la Corper- wood cu un plan promiţător. Onorabilul

Nahum Dickensheets, judecător la Curtea de Apel din Statul IMinois, un

om legat de steaua lui Cowper- wood prin fire pe care nu e nevoie să le

dezvăluim aici, îusese convins după multe stăruinţe, în acest caz de

forţă majoră, să-i vină în ajutor cu temeinicile lui cunoştinţe

tehnice. La sugestia sa, lucrările de excavaţie pentru tunel începură

imediat — întii la capătul dinspre est, sau mai bine zis dinspre

strada, Franklin, ea apoi, după opt luni de săpături, să pornească şi

la extremitatea vestică, adică, pe. Canal Street. Un puț fu deci săpat

la vreo nouă metri în spatele clădirii aparţinind domnului Purdy —

între clădire şi riu. Purdy urmărea lucrările mirat, dar „totodată

sfidător. Era convins că atunci cînd se va

pune problema de a se anexa și proprietatea lui, societatea de tramvaie

North și West Chicago Street Ruitoay va plăti bani grei, vrind nevrind.

Ri fir-ar să fie !”! îşi spunea adesea în sinea lui, căci nu vedea, de

loc cum ar fi putut Cowperwood să o scoată la capăt cu patecul acela de

pămint; se simţea, neliniștit. În cele din urmă, cînd nevoia de a

dobindi terenul la care rivnea deveni un lucru im- a mi i] &

d

Ca

275

perios, Cowperwood trimise după proprietar tar se prezentă cu plăcere,

așteptindu-se la o convoi, din care nădăjduia să tragă folcate ; pentru

cl ar; însemnat o mică avere.

— Domnule Purdy, începu Cowperwood cu p blindețe prefăcută, ai pe malul

celălalt al rîului p bucată de pămint care-mi trebuie mie. De ce nu

mi-p vinzi ? Nu crezi că am putea ajunge la o înțelegere?

zîmbi ; Purdy se uita în jur cu o expresie șircată și lacomă în

priviri, întrebîndu-se cît anume ar putea, scoate de la Cowperwood,

Clădirea, cu tot ce avea înăuntru şi cu terenul din jur valora cam două

sute de mii de dolari.

— De ce s-o vind? E o clădire bună şi-mi folo- sește exact cit ţi-ar

putea folosi și dumitale. Îmi rentează. i

— Bine, spuse Cowperwood, dar eu sînt dispus să-ţi ofer un preţ bun pe

ea. Şi pe urmă aici e vorha de binele. obștesc. Tunelul ăsta ar fi

foarte folositor pentru partea de vest a orașului şi pentru eventualele

proprietăți pe care le-ai mai avea acolo, Cu ce-ţi dau eu poţi cumpăra

alte terenuri, tot acolo sau: in altă parte și faci o treabă bună.

Tunelul trebuie plasat exact pe locul acela, altminteri nu m-aş osteni

să mai discut cu dumneata.

— Da, tocmai asta e, zise Purdy cu îndărătnicie. Te-ai apucat şi-ai

săpat tunelul fără să mă consulţi şi acum ai pretenţie să mă dau la o

parte? Ei bine, nu văd de ce m-aş retrage ca să-ţi fac dumitale

plăcere. — Dar am de gind să-ţi ofer un preț bun. — Cit?

— Dumneata cit doreşti ?

Domnul Purdy se scărpină după ure vulpoi.

— Un milion de dolari.

— Una milion de dolari, excluină Cow nu crezi că-i prea pipărat,

domnule Purd

chea, lui de

— Îmi pare rău, zise cl, dus pe ginduri, dar zău că-i prea mult. Nu

vrei să ici trei sute de mii de dolari, pani gheaţă, acum, Şi să

considerăm tirgul încheiat ?

— Un milion, stărui Puardy, privind grav în tavan,

— Perfect, domnule Purdy, rosti Cowperwooă, atunci îmi pare foarte rău.

Văd că nu se poate face nimic cu toate că speram să ne înţelegem. Sint

gata să-ți plătese o sumă rezonabilă, dar ceea ce ceri dumneata e mult

prea mult. E absurd ! Poate că ar fi bine să te mai gîndesti. Tunelul

se mai poate muta, chiar şi acum.

— Un milion de dolari, stărui Purdy.

— Asta nu se poate, domnule Purdy. Nu face atit. De ce nu vrei să fii

înțelegător? Să zicem trei sute douăzeci şi cinci de mii de dolari și

diseară ai cecul.

— Domnule Cowperwood, nu primesc nici dacă-mi oferi cinci sau şase sute

de mii de dolari... nici acum, nici altădată. Știu foarte bine ce

drepturi am !

— Atunci, perfect ! repetă Cowperwood, asta-i tot ce pot spune. Nu vrei

să vinzi, nu vinde ! Poate te răzgindești mai încolo !

Domnul Purdy plecă şi Cowperwood își conrocă avocaţii și inginerii.

Într-o sîmbătă, după masă, o săptămînă sau două mai tîrziu, cînd toată

lumea plecase din clădirea respectivă, sosi o echipă de trei sute de

muncitori, cu tirnăcoape, lopeţi și dinamită. A doua zi, pe la asfinţit

(fiind duminică, sărbătoare legală, tribunalul era închis şi deci nu se

putea face nici un demers), acea clădire frumoasă, proprietatea

particulară, a domnului Redmond Purdy, fu de- molată pînă în temelie și

în locul ei apăru o imensă groapă. Domnul cu guler și manșete de

celuloid aflind, pe la orele nouă în aceeași duminică dimi- neaţă, că

imobilul lui era aproape complet la pămint se înfurie, bincinţeles, din

cale-afară. Cind sosi la fața locului, roșu de minie, o parte dintr-un

perete mai era, încă în picioare. Chemă imediat poliţia. Dar, oricit de

curios ar părea, asta nu prea-i folosi la, nimic, deoarece li se arătă

o hotărire emisă, de crez, mai înaltă instanță judecătorească prezidată

de onorabilul Nahum Dickensheets, prin care se inter- m .

is sală SI )

zicea oricui de a interveni în această a! terior, la cererea unui alt

tribunal, sc de

NR L

documentul cu pricina dispăruse fără ș, 4 altfel, se zvonea că în

realitate nici nu exis la

nimeni n-a văzut aşa ceva). :

Demolarea şi săpăturile continuară. Avo, ceau naveta de la un judecător

amical Ia altu] ob vestea acestei fărădelegi: nemaipomenite făcu -..

orașului, întilneai peste tot oameni cu ochii no ul de minie, cu

respiraţia tăiată, de parc-ar fi fost), a de dambla. Totuşi, legea e

lege — procedura-i cedură şi în zilele desărbătoarelegală, cînd

tribunale. nu lucrează, nu se putea emite nici o hotirire, Da pe la

trei după amiază se găsi în sfirșit un magi trap binevoitor care

consimţi să semneze o hotărir priu care se interzicea săvirşirea

acestei crime odi. oase. Între timp însă clădirea dispăruse, iar sin;

turile se isprăviseră. Acum nu mai răminea com. paniei West Chicago

Street Raileay decit să obțin; o altă decizie care să anuleze decizia

anterioară somînd ca drepturile, privilegiile şi libertăţile ci si fie

respectate. Se crea astfel un conflict care, evident, va aduce problema

în faţa, Curţii de Apel a Statului Illinois unde avea să zacă la

infinit. Timp de cîțiva ani urmară nenumărate hotăriri, cereri de

anulare a primelor hotăriri ca fiind eronate sau discutabile, moţiuni

pentru rejudecarea procesului, amenințări de transferare a cazului pe

baza unui privilegiu apărat de constituţie, de la tribunalul Statului

Ilinois la tribunalul federal ş.a.m.d. Pină la urmă litigiul fu

rezolvut în afara tribunalului, domnul Purdy de- veuiud în cele din

urmă mai rezonabil. Între timp însă ziarele, atlind toate amănuntele în

legătură. cu tranzacţia, dezlănţuiseră o campanie împotriva lui

Cowperwood.

Dar -mult mai supărător ca incidentul cu led- mond Purdy era concurența

unei noi societăţi de tramvaie, Ideea unei societăți de acest soi

răsări întii în mintea lui James Furnivale Woolsen. tinăr din

California, care Șlia foarte bina Încetul cu incetul, începu să se

iufiripeze

de cereri supuse şi aprobate «de două treimi din lo- enitorii

diferitelor străzi din marginea părţii sudves- țice a oraşului, unde

trebuia Bă BC construiască noua linie. Acest Jimes Furnivale YVoolsen,

fiind un om ambițios, era mai greu de doborit. Pe lingă apro- bările şi

cererile locuitorilor, pe care Cowperwood nu le putea lua atît de lesne

de la el, James Furnivale găsise un mod de tracțiune nou, care se

experimenta Ja epoca aceea în diferite oraşe mai mici — un sistem de

propulsie electrică, cu ajutorul unui fir instalat deasupra vagonului

şi al unui troleu mobil, despre care se spunea că-i foarte economic,

mai practic decit cablul şi chiar mai ieftin decit caii.

vuwperwood auzise mai demult de acest nou sis- tem electric şi îl

studia de cîțiva ani cu cel mai mare interes, deoarece promitea să

revoluționeze întregul sistem al tramvaielor. Dar pentru că abia

terminase instalarea sistemului său excelent de cabluri, nu i se părea

nimerit să renunţe la el. Troleul era deocam- dată o inovaţie mult prea

îndrăzneață şi, în orice caz, nu putea îi aplicat în Chicago decit de

el. Se gindea să-l introducă întîi pe liniile secundare şi, mai tîrziu,

poate, pe toate liniile.

Înainte însă de a acţiona inpotriva lui Wʼoolsen, acest tînăr simpatic,

dornic să parvină, plin de ima= ginaţie şi de talent oratoric, avusese

grijă să se alieze cu diteriţii capitalizti direct interesaţi în

această problemă, ca de pildă Truman Leslie MacDonald, care consideri

că a găsit o ocazie minunată de a-l stoarce de bani pe Cowperwood, şi

Jordan Jules, ciulva, preşedintele companiei de gaz aerian North

Uhtcago, care din cauza lui Cowperwood pierduse mulţi bani în războiul

gazului aerian. Era greu de păimt două unelte mai bune cu care să

scoată din site un om, socotit de ci duşmanul numărul unu. Truman

Leslie, cu ochii negri, agresivi, bănuitori şi plini de invidie,

mlădios la trup, dar riguros; Jordan Jules, mic şi îndesat, ca o minge,

spelb, cu păr blond, rar şi unsuros, care-i crescuse peste gulerul

hainei, cu o chelie lucioasă, de la îrunte pină în erestetul capului,

și cu nişte ochi albaştri, iseiilitori,

— 5 219 miam

ageri și crunţi. Ei, la rindul lor, n:obilizarcy:

pe. Samuel Blaclkman, fost presedinte a] lui

Side Gas Company ; pe Sunderland Slcadd, ren

director al unor linii ferate locale și posesor a,

denie de acţiuni; Norrie Simms, președintele

cietăţii Douglas Trust, care însă era puţin mai i e

ca un agent. Impresia generală era că tactica dofar”

sivă a lui Cowperwood, care consta în a, con:

Consiliul municipal să nu acţioneze în nici un ?

nu prezenta un pericol prea mare.

— Eu cred, expliea tînărul MacDonald între dimineaţă la o şedinţă, că

în curind le vom veni i; hac. Trebuie neapărat să-i măturăm. Puţină

publi. cintate n-ar strica. | i - Se adresă tatălui său, directorul

ziarului Inqrircr., care însă refuză deocamdată să se amestece,

dindu-;i seama că acţionind ar servi interesele fiului lui, Tînărul,

furios de nepăsarea Consiliului, se năpusti în această organizație și-l

întrebă pe consilierul Alderman Dovwling, care continua să fie

preşedintele ei, de ce sînt trecute cu vederea hotăririle Consiliului

din Chicago. Domnul Dowling — un om masiv, puhay și placid, cu ochii

albaștri, cu o constituţie de fier, buze cărnoase — binevoi să-l

informeze că, deşi e președintele comitetului însărcinat cu străzile și

aleile orașului, nu știa nimic de toată această poveste,

— În ultima vreme nu m-am prea ocupat de

- asttel de lucruri, rosti el. p PE Domnul MacDonald se duse să-i vadă

pe ceilalți membri ai comitetului. Dar ei refuzară să-și spună părerea.

Vor trebui mai întîi să studieze problema. Cineva susţinea că ar exista

o greseală de procedură în cererile adresate lor.

Se făcuse, fireşte, vreun matrapazlie și, fără îndoială vinovatul era

Cowperwood. MacDonald discuti cu Blackman şi cu Jordan Jules şi toţi

irei căzură, de acord: Consiliul trebuia silit să-și îndeplinearcă

datoria. Aceasta era o acțiune legală, Luptau peritru instalarea unui

sistem de transport nou si perfec= ționat, pe care Consiliul municipal

n : introducă raș. „Deoarece lui Schryhart

l at

po za

duise o participare și avea multe ganze să conducă noua societate, el

încuviință ca hotăririle să fie puse în practică. Rezultatul — un nou

scandal în esă. -

Pia lui Sehryhart, Chronicle, ziarul lui Lyszop, cel al lui Meriil,

precum și Inquirer subliniară că situnția ajunsese intolerabilă, Dacă

grupul influent, In cheremul unui individ atit de sinistru ca Frank

Cowperwood, avea, să oprească promulgarea oricărei legi pr:r-toare la

transportul în oraş, un singur lucru mai 17 uînea de făcut: un apel

adresat alegătorilor pentru răsturnarea, potlogarilor. Nici un partid

nu putea supraviețui unor asemenea înșelătorii politice şi Jonglerii

financiare. MeKenty, Dowling, Cox- perwood şi alţii erau caracterizați

drept obstrucţio- niști lipsiţi de judecată, cu o influenţă coruptivă.

Par Cowperwood se mulțumea să zimbească. Toate astea nu erau decit

vorbărie goală. Mai tîrziu însă, cînd tinărul MacDonald ameninţă să dea

Consiliul în judecată pentru a-l sili să-şi facă datoria, Cow- perwood

și asociaţii săi nu se mai simţiră atit de veseli. O somaţie, adresată

Consiliului, chiar dacă n-avea prea mari sorţi de izbindă, putea oferi

pe tavă ziarelor ocazii rare de sporovăială și pe urmă alegerile

municipale băteau la ușă. Totuși, MeKenty și Cowperwood nu

deznădăjduiau — aveau birouri, slujbe, fonduii, un partid bine

organizat, circiumi, spelunci şi camere întunecoase, unde noaptea

tîrziu urnele se măsluiau fără nici o rușine.

Oare, Cowperwood avea vreun amestec direct în toate astea? Nicidecum.

Dar MeKenty? Nici atit. Îmbrăcajʼ elegant, în stofe scumpe şi cămăși

fine, - discutau adesea în birourile societăţii Chicago Trust, în

biroul preşedintelui societăţii tramvaielor North Chicago Street

Railway System, sau în biblioteca domnului: Cowperwood. Acolo nu s-au

petrecut niciodată pungăşii. Şi totuşi asociaţia directorilor de ziare

Schryhart, Simms şi MacDonald a pierdut. Partidul domnului MeKenty

ciştigă toate voturile,

* i drept că o parte dintre cei mai corupți consilieri ai orașului

căzură, dar ce contează ici, colo, cite

Și

zh

un consilier municipal mai puţin! Noii ala toate promisiunile şi

angajamentele luate Be & alegeri, puteau fi uşor mituiţi sau convinşi,

Si "ta de elementul anti-Cowperwood se afla exact cati înainte ; dar

antipatia faţă de el era mulţ maj aj termică și în plus în rindurile

opiniei publice înae țise bănuiala că ceva şehioapătʼ� în felul în e.

Cowperwood conduce societăţile de tramvaie tă

orașului.