Capitolul VII Chicago și gazul aerian

Dinamismul lui Cowperwood îl întinerise pe bătrînul Peter Laughlin, care acum cîştiga bani frumoşi pentru firmă. Aflase de la bursă cancanuri care mai de care mai năstruşnice, şi anticipa cu atîta siguranță planurile anumitor grupuri şi indivizi, încît asta, îi permitea lui Cowperwood să tragă concluzii îndrăzneţe şi fructuoase.

— Pe cuvîntul meu, Frank, cred că știu exact ce au de gînd să facă oamenii ăștia, obișnuia să spună dimineaţa, după o noapte petrecută în locuința lui singuratică din strada Harrison, noapte petrecută în mare parte stînd în pat și meditînd. Gaşca de la ocolul de vite (şi cînd spunea gaşcă se gîndea la cei care trăgeau sforile acestor afaceri, ca de pildă Arneel Hand, Schryhart şi alţii) a început iar să se ocupe de porumb. Acum e momentul zău, să ne băgăm și noi în afacerea asta. Ce zici?

Cowperwood, la curent cu multe subtilităţi ale Vestului și tot mai informat pe zi ce trecea, se obişnuise să ia hotărîri pe loc.

— Ai dreptate. Riscă o sută de mii de bănuţi. Cred că New York Central în cîteva zile o să scadă cu un punct sau două. Am putea cumpăra, fără acoperire, la o diferenţă de un punct.

Laughlin n-a înţeles niciodată cum se făcea că Franck Cowperwood părea totdeauna la curent gata să treacă la acţiune în treburile locale, cu aceeași rapiditate ca şi el. Competența lui în privința acțiunilor din Est și în afacerile carese tratau la bursa din Est era explicabilă, dar în treburile din Chicago?

— Ce te face să creziasta? îl întrebase odată, nedumerit, pe Cowperwood.

— Păi, Peter, răspunse Cowperwood cu mult calm, știu asta de la Anton Videra (unul din directorii băncii Grîu și Porumb) care a fost ieri pe aici, cînd dumneata te aflai la bursă. Cowperwood descria acum situaţia aşa cum o prezentase Videra.

Laughlin

Îl cunoştea pe Videra, un polonez puternic şi bogat, care se ridicase în ultimii ani. Era curios felul atît de firesc în care Cowperwood se împrietenise cu aceşti oameni bogaţi şi cît de repede le-a cîștigat încrederea. Videra niciodată nu-i arătase lui atîta încredere.

— Hm, bine, dacă aşa spune el, mai mult ca sigur că-i așa!

Și, în consecinţă, Laughlin a cumpărat porumbul și astfel Peter Laughlin & Comp a cîştigat bani buni.

Dar această agentură de cereale, deşi le asigura fiecăruia un profit anual de aproximativ douăzeci de mii de dolari, pentru Cowperwood nu reprezenta altceva decît o sursă de informaţii preţioase.

Cowperwood dorea să intre într-o combinaţie care să-i aducă profituri mari pentru care să nu aștepte prea mult și totodată să-l ferească de a mai ajunge vreodată în situaţia disperată în care l-a găsit focul de la Chicago — fără o acoperire solidă, după cum spunea el. A cointeresat în afacerile sale un grup mic de financiari din Chicago, care aveau ochii pe el — Judah Addison, Alexander Rambaud, Milard Bailey, Anton Videra — oameni care, fără să deţină supremația dispuneau de mari capitaluri. Știa că putea apela la ei, cu condiţia să le facă o propunere într-adevăr serioasă. Îl atrăgea în primul rînd afacerea cu gazul aerian din Chicago și asta pentru că în acest domeniu încă neexploatat avea şanse să părtrundă fără să atragă prea mult atenţia: o dată privilegiile acordate — cititorul va înţelege cum — putea să apară ca Hamilcar Barca în inima Spaniei sau ca Hannibal la porţile Romei, cerind capitularea şi împărţirea prăzii de război.

Existau pe atunci tei societăţi de gaz în cele trei sectoare administrative ale oraşului trei cartiere sau „districte”, după cum li se spun: de sud, de vest şi de nord — iar din toate, compania Gas, Light and Coke, fondată în 1848, în districtul sudic, era cea mai înfloritoare și mai importantă, Compania Peopleʼs Gas, L igh t and Coke din vest era cu cîțiva ani mai tînără ca cea din sud și apăruse din pricina nesăbuinţei celor de la conducerea companiei din sud, care îşi închipuiseră că nici districtul vestic şi nici cel nordic nu se vor dezvolta prea repede în următorii ani — consiliul municipal, își spuneau ei, le va îngădui oricînd să-și extindă conductele și în celelalte cartiere ale orașului. A treia societate — North Chicago Gas Illum i n at ing — s-a înființat aproape simultan cu cea din vest și în același fel ca celelalte — compania din nord recunoştea că intenţiile ei fuseseră identice cu cele ale companiei din vest, adică o delimitare a activităţii ei în sectoarele de care ţineau directorii să.

Primul pas făcut de Cowperwood a fost să răscumpere și să comaseze cele trei companii vechi din oraş și de aceea luă informaţii despre acţionarii lor — despre situaţia lor socială şi financiară. Avea de gînd să ofere trei sau patru dolari în plus pentru fiecare dolar din valoarea de pe piaţă a acţiunilor şi astfel să răscumpere cele trei companii și să le fuzioneze. După care, emiţînd o cantitate suficientă de acţiuni ca să-și acopere toate obligaţiile, să realizeze un mare cîştig şi în același timp să rămînă în fruntea conducerii. Se adresă întîi lui Judah Addison, omul cel mai dispus să-l ajute la lansarea unui astfel de proiect. Addison nu-l interesă atît ca asociat, cît mai ales ca unul care să-i furnizeze capitalul necesar.

— Ei bine, am să-ţi spun exact ce cred despre treaba asta, îi mărturisi în cele din Addison. Ideea dumitale mi se pare grozavă. Măîntreb cum nu s-a gîndit nimeni la asta pînă acum și ai face bine să nu prea vorbești că rişti să ţi-o ia careva înainte. E plin orașul de oameni întreprinzători. Dar eu te simpatizez şi sînt alături de dumneata. Dar încă ceva ; n-aş vrea să mă bag în treaba asta personal — sau în orice caz nu pe faţă — îţi promit însă să-ți procurr o parte din banii de care ai nevoie. Mi sa pare bună ideea unei societăţi pe acţiuni, unică, adică a unui trust condus de dumneata în calitate de membru în consiliul de administraţie; e o idee cu care sînt perfect de acord, convins că ai să faci faţă foarte bine la această misiune. În tot cazul eu n-am să apar altfel decît ca omul care finanţează. Numai că o să trebuiască să mai găseşti alte două-trei persoane care împreună cu mine să investească sumele necesare. Te-ai gîndit la cineva?

— Da, sigur, răspunse Cowperwood, numai că am vrut să vin întîi la dumneata. Apoi menţionă pe Rambaud, Videra, Bailey şi alţii.

— Foarte bine, fireşte, dacă au să consimtă. Dar chiar şi așa, nu-s sigur că ai să izbuteşti să-i convingi pe vechii acţionari să lichideze tot. Ei n-au investit banii la întîmplare; considerau această societate de gaz aerian ca pe un bun al lor. Ei au înfiinţat-o şi ţin la ea. Au construit rezervoarele şi au instalat conductele. Nu cred că o să fie uşor.

Cowperwood constată, după cum prevăzuse Addison, că într-adevăr nu era lesne să-i convingă pe diferiţii acţionari și directori ai vechilor societăți să admită planul lui de reorganizare. Niciodată nu-i fusese dat să aibă de-a face cu oameni atît de circumspecți, de reci. Au refuzat net oferta, lui Cowperwood de a cumpăra imediat la trei sau patru dolari în loc de unul. Acţiunile fiecăreia din aceste societăţi erau cotate între o sută şaptezeci și două sute zece, iar valoarea lor intrinsecă creştea pe măsură ce orașul se dezvolta, și nevoia de gaz aerian devenise în consecinţă tot mai mare. În afară de asta, toţi suspectau orice combinaţie propusă de un nou venit. În fond cine era Cowperwood? Pentru cine lucra? Lasă să se înțeleagă că era posesorul unui capital serios, dar nu şi pe cine anume se bizuia. Vechii funcționari şi directori îşi închipuiau că ar putea fi un complot organizat de conducătorii celorlalte societăţi cu scopul de a-i mătura pe ei. De ce ar vinde? De ce s-ar lăsa ispitiţi de nişte profituri mai mari pe care ar putea să le tragă din acţiuni, care deocamdată le aduceau şi aşa venituri frumuşele. De aceea, pentru că el venise de curînd la Chicago, cu relaţii insuficiente în lumea marei finanţe, Cowperwood fu silit să recurgă la un alt plan. A fost nevoit să organizeze noi societăţi la periferia oraşului, un prim pas în atacul împotriva centrului. Suburbii ca de pildă Lake View şi Hyde Park, cu consilii sătești şi orășenești proprii, aveau dreptul să acorde privilegii companiilor de gaz aerian, de apă și de tramvaie, organizate conform legilor în vigoare ale statului; Cowperwood socotea că dacă va putea înjgheba societăţi în aparență autonome pentru fiecare oraș sau sat, iar mai tîrziu o singură companie generală; va fi în situaţia de a pune condiţii vechilor organizaţii. Totul era doar să obțină drepturile și privi legiile înainte ca rivalii lui să se fi desmeticit.

Singura dificultate era că el, Cowperwood, nu știa absolut nimic în materie de gaz aerian — despre producţia şi distribuirea lui — pînă atunci nu-l interesase niciodată în mod special. Tramvaiele, care la Philadelphia constituiseră obiectivul său preferat în goana după profituri pentru municipiu și despre care acum poseda o cantitate enormă de informaţii specializate, aici nu ofereau o sursă de cîştiguri reale aşa cum înţelegea el, Întoarse problema în fel și chip, şi se documentă în materie de gaz aerian, pină cind, brusc, pentru că era, un om norocos, Cowperwood găsi soluţia cea mai la îndemînă.

Cîndva, de-a lungul dezvoltării companiei South Side existase o societate mai mică întemeiată de matrapazlîcuri, un privilegiu, care să-i permită să producă şi să vîndă gaz aerian în suburbiile orașului și avusese însă tot soiul de neplăceri și de răfuieli cu legea pînă ce a trebuit să plece sau mai bine zis pînă ce a fost convins să se retragă. Acum conducea o agenţie imobiliară la Lake View. Bătrînul Peter Laughlin îl cunoştea.

— Este deştept şi destul de abil, îi spuse Laughlin lui Cowperwood. La un moment dat am crezut că o să reuşească, dar l-au prins cu mîţa-n sac și a trebuit să dea bir cu fugiţii. A explodat o cisternă de lîngă rîu şi el şi-a închipuit că băieţii au pus treaba la cale. În tot cazul a plecat. N-am mai auzit nimic de el, şi nici nu l-am mai văzut de-un car de ani.

Cowperwood trimise pe bătrînul Laughlin să-l caute pe domnul Sippens și să vadă cu ce anume se îndeletnicea, și dacă nu l-ar interesa să intre din nou într-o afacere cu gazul aerian. Astfel, cîteva zile mai tîrziu, Henry De Soto Sippens se prezentă la sediul lui Peter Laughlin & Comp. Era un om foarte mic de statură şi avea aproximativ cincizeci de ani; purta o pălărie înaltă, pătrată, de fetru tare, şi o haină cafenie, scurtă, cu care se ducea de obicei la birou (vara haina era de doc) şi nişte ghete cu botul pătrat. Semăna a librar sau a spițer de provincie; la asta se mai adiuga poate şi un aer de doctor sau avocat de ţară. Manşetele prea ieşeau muli în mi: necile hainei, cravata din vestă, iar pălăria o purta dată cam prea tare pe spate; altminteri era un om prezentabil, simpatie şi interesant. Avea cotleți scurți — zbîrliți, de un cafeniu roscat — şi sprîncene stufoase.

— Domnule Sippens, se adresă Cowperwood, mieros, dacă nu mă-nşel ai lucrat pe vremuri la o societate de gaz aerian, aici în Chicago?

— Da, cunosc problema, cred, mai bine ca oricine, rosti Sippens, gata de luptă. Ani de zile am lucrat în domeniul ăsta.

— Ei bine, domnule Sippens, m-am gîndit că ar fi nimerit să înființăm o mică societate de gaz aerian într-unul din satele din jurul oraşului care se dezvoltă văzînd cu ochii. Am putea trage un profit din asta. Personal nu sînt specialist în materie de gaz dar m-am gîndit că propunerea mea ar putea, ispită pe cineva versat în acest domeniu. Îl privea pe Sippens cu simpatie, dar iscoditor. Mi s-a vorhit despre dumneata ca despre un om cu o vastă experienţă, Dacă eu aş înfiinţa o astfel de societate cu un capital serios ai fi dispus s-o conduci?

„Oh, cunosc foarte bine problema, aş spune chiar în toate aspectele ei”, era gata să răspundă domnul Sippens, „e un lucru imposibil”. Dar înainte de a deschide gura, se răzgîndi.

— Dacă aş fi destul de bine plătit... spuse el circumspect ... cred că vă daţi seama de toate dificultăţile pe care le-aş avea de întimpinat.

— Da, sigur, zise Cowperwood, zîmbind. Ce înțelegi prin destul de bine plă t it?

— Cu un salariu fix de şase mii de dolari pe an și cu o participare rezonabilă, la cîştigurile societăţii — să zicem cincizeci la sută sau cam aşa ceva — aș putea lua propunerea dumitale în serios, preciză Sippens, care urmărea să-l descurajeze pe Cowperwood cu pretenţiile lui exagerate. În afacerile imobiliare cu care se ocupa, scotea, anual, cam șase mii de dolari.

— Nu crezi că patru mii de dolari în mai multe societăţi, ceea ce îţi va aduce pînă la cincisprezece mii pe an — plus o participare de aproape zece la sută la fiecare ar fi mai avantajos?

Domnul Sippens chibzui oferta cu atenţie şi prudenţă. Era clar că nu se afla în fața unui tinerel începător. Se uită la Cowperwood cu multă băgare de seamă şi pricepu numaidecît, fără să mai aștepte alte explicaţii, că acesta, se pregătea să dea, o mare luptă, fără să ştie ce luptă anume. Cu zece ani în urmă Sippens întrezărise avantajele imense care se puteau obţine din gazul aerian. Încercase să intreîn aceasstă afacere dar fusese atras într-o cursă și datîn judecată, după care primise ordinul să lichideze. Apoi, cu toți banii blocaţi, se trezise la sapăde lemn. Nu uitase nici pînă azi felul jignitor în care fusese tratat, și-i părea rău că nu putuse să se răzbune. Credea că epoca ambițiilor lui financiare se terminase, dar iată că acum se afla în faţa unui om care-i sugera în mod subtil o luptă crîncenă, şi care, precum vînătorul, își aduna oamenii cu goarna.

— Ei bine, domnule Cowperwood, răspunse Sippens, cu mai puţin scepticism şi cu mai multă bunăvoinţă, dacă-mi poţi dovedi că propunerea dumitale dte serioasă vei găsi în mine un adevărat expert în problemele gazului aerian. Cunosc perfect instalarea conductelor, contractele, privilegiile şi tot utilajul. Eu am montat uzina de la Dayton, Ohio şi de la Rochester, New York. Şi dacă veneam la Chicago ceva mai devreme, azi aş fi fost un om bogat. În vocea, lui se simţea un regret.

— Ei bine, atunci, să ştii că ţi-a ieşit norocul în cale, îl îndemnă Cowperwood, abil. Dumneata şi cu mine sîntem pe punctul să înjghebăm aici o nouă şi mare societate de gaz aerian. O să le arătăm noi bătrînilor ăstora cu cine au de-a face. Nu ţi se pare interesantă propunerea? Bani avem destui. Nu asta ne lipseşte — ne lipseşte un organizator, un luptător, un specialist care să construiască uzina, să instaleze conductele şi aşa mai departe. Cowperwood se sculă brusc în picioare, drept şi hotărît — un vechi obicei de-al lui cînd vroia să impresioneze pe cineva. Părea puternic, cuceritor, victorios. Vrei să te asociezi cu mine?

— Da, domnule Cowperwood, vreau, strigă Sippens, sculîndu-se în picioare ; îşi puse pălăria pe cap, îndesînd-o mult spre ceafă. Semăna perfect cu un cocoş pitic, umflat în pene.

Cowperwood îi strînse mîna.

— Pune la punct agenţia dumitale imobiliară. Aș vrea să-mi obţii cît se poate de repede un privilegiu la Lake View şi să-mi clădești o uzină. Poţi conta pe tot sprijinul de care ai nevoie. Într-o săptămînă sau zece zile aranjez totul. O să ne trebuiască şi un avocat bun, poate chiar doi.

Sippens zîmbi radios, părăsind biroul. Ce minune! După zece ani de aşteptare! Are să le arate escrocilor ălora cine e ei. Acum se putea bizui pe un ade vărat luptător, un om în genul lui. Sunase cearul răfuielilor. Dar, în fond, cine era acest Cowperwood? Ce om grozav! O să se informeze. Îşi dădea seama că de acum încolo s-ar arunca şi în foc dacă i-ar cere-o Cowperwood.