Capitolul VI Noua stăpînă a casei

În ziua în care Cowperwood se căsători cu Aileen — ceremonia avusese loc într-un sătuleţ numit Dalston, lîngă Pittsburg, în Pennsylvania de vest, unde se opriseră cu acest scop — Frank îi declară:

— Iubita, mea, acum începem într-adevăr o viaţă nouă. Succesul nostru depinde numai de noi. De aceea te rog să mă asculţi, deocamdată să stai mai retrasă. Evident, o să trebuiască să ne facem cîteva cunoştinţe n-avem încotro. Domnul și doamna Addison sînt foarte nerăbdători să te cunoască... i-am amînat şi aşa destul. Dar cred că e bine deocamdată să nu facem prea multă vîlvă. Oamenii vor începe fără îndoială să ne iscodească, mai ales dacă o să ne afişăm. Planul meu este să aşteptăm o vreme şi apoi să ne construim o casă frumoasă pe care să nu trebuiască s-o mai transformăm ulterior. La primăvară dacă treburile merg bine, plecăm în Europa; acolo ne vom face o idee despre ce e frumos. Vreau să am o galerie mare de tablouri şi în timpul călătoriei vedem noi ce mai putem găsi în materie de pictură, obiecte de artă şi aşa mai departe.

Aileen era emoţionată și nerăbdătoare.

— Vai, Frank, îi spuse ea, în culmea fericirii, eşti un om minunat ! Tu faci tot ce-ţi pui în gînd, nu-i aşa?

— Nu chiar tot, protestă el. Dar nu pentru nu vreau eu. Ştii, există cazuri în care norocul joacă un rol destul de important.

Aileen stătea în faţa lui, cum i se întimpla deseori, cu mîinile ei durdulii şi încărcate de inele pe umeriilui și uitîndu-i-se în apa adîncă şi liniştită a ochilor. Un alt om în locul lui, mai puţin energic, cu gînduri nu atît de multiple şi de variate, n-ar fi putut avea privirea asta directă. Înfrunta curiozitatea și suspiciunea lumii cu o sinceritate prefăcută, dezarmantă, la fel ca sinceritatea unui copil. Adevărul ecă Aileen avea o mare încredere în el, și numai în el şi de aici curajul de a face numai ce-i place. Nedumerită, Aileen nu ştia ce să creadă.

— Oh, tigrul meu, leul meu frumos.

O ciupi de obraz şi zîmbi. „Biată Aileen”, își zise. Ce puțin cunoștea misterul de nepătruns al personalității lui, mister chiar şi pentru el sau, mai bine zis, în special pentru el.

Îndată după căsătorie plecară la Chicago și instalară provizoriu în cel mai frumos apartament al hotelului Tremont. Mai tîrziu găsiră o casă mobilată și relativ mică, de pe strada Douăzeci și trei, colţ cu Michigan Avenue, care putea fi închiriată pentru o bucată de vreme, împreună cu o trăsură cu cai.

Au închiriat-o deci și numaidecît au angajat un majordom, servitori și tot ce era necesar într-o casă bine ţinută”. Din amabilitate şi nicidecum pentru că socotea important sau bine venit să înceapă o ofensivă mondenă, Frank îi invită pe soţii Addison și alte cîteva persoane despre care ştia sigur că n-aveau să-l refuze — Alexander Rambaud, președintele Societăţii Chicago & Nor t hwestern, cu soția, Taylor Lord, un arhitect pe care-l consultase în ultimul timp și care i se părea o relaţie acceptabilă. T. Lord ca și familia Addison făceau parte din lumea bună, deși personalități mai puţin proeminente.

Nici o grijă, Cowperwood știa exact ce trebuie să facă! Casa pe care o închiriase era o locuință încîntătoare, puţin cenușie, nu prea mare: avea nişte trepte de granit, cu balustradă, care duceau la uşa vestibulului, foarte spațioasă și boltită. Vitraliile contribuiau la atmosfera interiorului cu o notă pronunțat artistică. Din fericire casa era mobilată cu gust, iar pentru masa pe care voia s-o dea, Cowperwood ceruse concursul unui restaurant excelent și al unui artist decorator. Cît despre Aileen, ea n-avea altceva de făcut decît să se gătească, să-și aștepte musafirii și să fie frumoasă.

— Cred că nu-i nevoie să-ţi mai spun, i se adresă Cowperwood dimineaţa, înainte de a pleca, că diseară vreau să fii încintătoare, iubito. Vreau să, placi soților Addison şi domnului Rambaud.

Pentru Aileen sfatul era inutil. Îndată după ce sosise la Chicago căutase, şi pînă la urmă a descocoperit, o cameristă franceză. Deşi îşi adusese multe rochii de la Philadelphia, mai comandase la cea mai bună şi scumpă casă de mode din Chicago — Theresa Donovan — o seamă de lucruri pentru iarnă. Doar cu o zi înaintea dineului primise o rochie de mătase, galben aurie, acoperită cu o dantelă verde groasă, care se armonizau cît se poate de bine cu părul ei de aur roşu și cu braţele şi umerii albi. În seara dineului, în budoarul lui Aileen, era o adevărată revărsare de mătăsuri, satinuri, dantele, lenjerie, podoabe pentru păr, parfumuri şi bijuterii — într-un cuvînt, tot ce putea contribui la desăvirşirea frumuseţii feminine. Odată angajată în combinarea unei noi toalete, Aileen nu mai avea linişte, era fără astîmpăr, iar camerista ei, Fadette, trebuia să umble ca o sfîrlează. Ieşită din baie, ca o veneră de ivoriu, trecu de la lenjeria de mătase, ciorapi şi pantofi, la aranjatul părului. Fadette avea idei pentru părul lui Aileen. „N-ar vrea doamna să încerce o torsadă în jurul capului, la modă acum”? Şi doamna era de acord. Astfel încercau cînd o pieptănătură, cînd alta, cu pletele ei bogate și lucioase. Dar parcă tot nu mergea. Apoi au împletit părul, dar efectul le displăcu ; în cele din urmă se opriră la o dublă meşă împletită, care cădea pe frunte, fixată cu două panglici — de un verde-închis, formînd un X deasupra frunţii — prinse cu o diademă de briliante. Îi venea minunat ! În dezabieul ei roz de mătase şi dantelă subţire se ridică în picioare şi se privi în oglinda lungă din perete.

— Da! exclamă Aileen în cele din urmă, lăsîndu-și capul cînd într-o parte, cînd într-alta.

Apoi luă rochia de la Donovan, foşnind, vaporoasă. O puse pe ea, încă nedecisă, şi se studie cu ochi critici, în timp ce Fadette i-o aranja la spate, umeri și-i potrivea

trena ca să cadă cit mai bine.

— Vai, doamnă ! strigă camerista. Oh, charman t! Rochia se potriveşte perfect cu părul. Cît de bogat şi frumos cade aici — arătă cu degetul la şolduri unde dantela forma un gen de bască ajustată. Oh, dar este prea, prea frumos.

Aileen era radioasă, dar nu zîmbea. Îşi făcea tot felul de griji. Nu atît de rochia ei, care evident avea să fie fără cusur, dar trebuia să-i placă nu numai domnului Addison — un om bogat, din lumea bună — ci și domnului Rambaud, personaj foarte influent, după spusele lui Frank. Ceea ce dorea era să apară în cea mai bună lumină. Pe oamenii ăştia trebuia să-i seducă nu numai prin fizic, dar și prin inteli- genţa și grația ei de femeie de lume, şi asta nu era, chiar atît de simplu. Cu toţi banii şi luxul pe care-l afişase la Philadelphia, nu făcuse niciodată parte din lumea bună, în sensul adevărat al cuvîntului, nu dăduse niciodaţă recepții de oarecare amploare... Frank era omul cel mai însemnat; din cîţi cunoscuse pînă atunci. Domnul Rambaud avea cu siguranță o nevastă severă și de modă veche. Ce o să vorbească oare cu ea? Dar cu doamna Addison? Trebuia să știe cîte-n lună şi-n stele! Ca să-și potolească neliniștea și să-și mai dea puţin curaj, în timp ce se îmbrăca, Aileen se trezi vorbind cu glas tare; dar continuă să se gătească, aducînd ultimele retușuri frumuseţii ei.

Cînd, în sfîrşit, coborî să vadă cum arătau salonul și sufrageria — Fadette se apucase să strîngă maldărul de rochii care nu trecuseră examenul — Aileen era ca o viziune de basm, o fermecătoare apariţie în nuanțe aurii și verzi, cu un păr bogat, cu braţe sculpturale, ca de fildeş, cu o splendidă linie a gîtului, piept şi rotunjimi armonioase. Se simțea frumoasă, era puţin enervată. Frank avea un ochi sever. Intră în sufrageria pe care arta restauratorului o transformase într-un fel de casetă, de bijuterii ;florile, argintăria, aurul, cristalurile colorate și albul imaculat al fetei de masă dădeau o mare strălucire încăperii, ca opal scăpătînd lumini discrete. Trecu apoi în salon unde se găsea un pianscăldat în roz și aur; pe el așezase partiturile cîntecelor şi pieselor instrumentale pe care le ştia cel mai bine. De fapt, Aileen nu era o pianistă strălucită.

Pentru prima oară în viață încetase de a se mai simţi o fetișcană — se simţea o femeie în toată firea, cu răspunderi serioase, chemată să joace un rol, care, la drept vorbind, nu i se potrivea. Preocupările ei fuseseră totdeauna îndreptate către aspectul artistic, monden și spectaculos al vieţii, asupra zi căruia, din păcate, nu avea o concepţie prea clară și, de aceea, nu izbutea să se concentreze pentru a înfăptui ceva definit, concret. Cînd îi plăcea un anumit lucru atunci se înflăcăra, curiozitatea ei depășea orice măsură.

Tocmai atunci se auzi clinchetul cheii lui Frank în uşă. Era aproape şase. Intră zîmbitor, stăpîn pe sine, creînd o atmosferă de plăcută siguranță.

— Ei bine! rosti Frank, examinind-o în lumina difuză a salonului, cu aplicele dispuse în mod judicios. Ce viziune fermecătoare! Aproape că nu îndrăznesc să te ating. Ai multă pudră pe brate !?

O strînse la piept, iar ea, sigură acum de succes, îi înălţă capul ca şi cum i s-ar fi luat o piatră de pe inimă. Nu mai încăpea nici o îndoială, Frank o găsea încîntătoare.

— Mi-e teamă că te-ai făcut numai pudră. Deh... oricum, tot trebuie să te schimbi.

Şi-i cuprinse gîtul cu braţele ei pline şi catifelate, iar el se simțea nemulțumit. Iată femeia ideală. O frumuseţe... Gîtul ei era pus în valoare de un colier de turcoaze şi degetele prea încărcate cu inele erau totuși frumoase. Avea un parfum discret de levănţică sau de zambilă. Era fermecat de părul ei şi mai ales de bogăţia materialului galben al rochiei, care lucea ca aurii prin dantela, verde şi deasă.

— Minunat, fetiţo, în astă seară te-ai depăşit. N-am văzut încă rochia asta. Unde ai găsit-o?

— Aici, la Chicago.

Frank îi ridică mîna fierbinte, privind cu atenție trena rochiei și o puse să se învîrtească.

— N-ai nevoie de sfaturi. Ai putea desclideo şcoală.

— Îmi stă bine? întrebă Aileen, cochetă, deși încă nesigură ; şi asta numai din cauza lui.

— Eşti minunată. Mai frumos nici că se poate. Splendid.

Îi venise inima la loc.

— Aş vrea ca și prietenii tăi să gîndească la fel. Și acum grăbeşte-te, du-te şi te îmbracă.

Frank se duse sus, iar ea îl urmă după ce se mai uită o dată prin sufragerie. Totul era pus la punct, Frank se pricepea ca un adevărat maestru.

La ora şapte se auzi tropotul cailor și imediat Louis, majordomul, deschise ușa, Aileen coborî emoţionată, cu inima la gură, încercînd să se gîndească, la, lucruri agreabile şi încă nesigură dacă va plăcea oaspeţilor ei. Cowperwood se afla lîngă ea într-o stare de spirit şi o atitudine complet diferită de a ei. Viitorul lui era sigur, iar viitorul lui Aileen depindea numai de el. Ascensiunea pe scara ierarhiei sociale, care pentru ea era o problemă atit de importantă, pentru el nu avea aceeaşi semnificație.

Dineul se desfăşură cu succesul scontat, atît in privința organizării cît şi ca amuzament. Cowperwood, om cu gusturi și preocupări variate, discută problema căilor ferate cu multă precizie şi pricepere cu domnul Rambaud; cu domnul Lord discută arhitectură, cum ar vorbi un student de mare talent, cu profesorul său ; și eu femei ca doamna Addison sau doamna Rambaud, angaja orice conversație menită să le intereseze. Aileen, din păcate, nu se prea simțea la largul ei. Dispoziţia, şi starea ei de spirit nu oglindeau o concepţie de viaţă dacă nu joasă, măcar bine definită.Erau multe lucruri pe care nu le cunoaştea Aileen, avînd doar o idee vagă și superficială despre ele — un ecou îndepărtat și nedefinit. Lecturile ei se limitau la câțiva autori care, pentru oameni cultivați, nu prezentau nici un interes. Cît despre artă, în general, cunoștințele ei se rezumau la un şir de nume fără semnificaţie, culese din discuţiile cu Frank. Adevărul și singurul lucru pe care putea conta era vibranta şi strălucitoarea ei frumuseţe. Rambaud, un om indiferent, un om de afaceri, cu idei conservatoare, îşi dădu seama de locul pe care o femeie ca Aileen îl ocupa în viaţa lui Cowperwood. Dintr-un anumit punct de vedere era femeia pe care ar îi preţuit-o și el.

La oamenii tari, preocupările sexuale nu dăinuie pînă la sfîrşitul vieţii, fiind ținute uneori în frîu de o stoică resemnare. Oamenii aceştia, după cum chiar ei o știu, pot avea mereu experienţe defelul acesta, dar la ce bun? Pentru mulţi acest lucru devine supărător. Totuşi în seara aceea, prezență strălucitoare a lui Aileen trezi la domnul Rambaud ambiţii la care renunţase de mult. O privi aproape cu tristețe. Fusese şi el tînăr. Dar vai, nu stîrnise niciodată pasiunea unei asttel de femei. Acum, pe cînd o privea, ar fi vrut măcar o dată să fi avut parte de un asemenea noroc.

Strălucirea caldă și bogăţia colorată a prezenței lui Aileen erau în contrast cu doamna Rambaud în rochia ei simplă, de mătase gri, al cărei guler îi ajungea aproape pînă la urechi. Contrastul era supărător, aproape ca un reproş — dar politeţeași spiritul doamnei Rambaud reuşisră să restabilească un echilibru plăcut. Făcea parte dintr-o familie de intelectuali din New England — şcoala filozofică Emerson-Theoreau-Channing. Phillips — și era o femeie foarte înțelegătoare. În fond îi plăcea: Aileen, îi plăcea şi toată splendoarea ei orientală.

— Ce minunată căsuţă aveţi, îi spuse cu un surîs. Am remarcat-o de mult. Locuim destul de aproape de dumneavoastră ca să ne putem considera vecini.

Privirea lui Aileen exprima mulţumire; deşi nu înţelegea prea bine genul de femeie care era doamna, Rambaud, totuşi atît cît putea să-și dea, seama îi plăcea — i se părea că seamănă cu mama ei, dacă aceasta din urmă ar fi avut o educaţie şi o cultură aleasă. În timp ce toată lumea intra în salon Taylor fu anunțat. Cowperwood îi strînse mîna și conduse către ceilalți.

— Doamnă Cowperwood, începu Lord plin de admiraţie — era un om înalt, cu trăsături aspre și o fire meditativă — daţi-mi voie să fiu unul din numeroşii cetăţeni ai oraşului Chicago care vă spune „bine aţi venit”. După Philadelphia, viaţa aici o să vi se pară mai puţin elegantă la început, dar pînă la urmă are să vă placă aşa cum ne place şi nouă.

— Sînt sigură că o să-mi placă, spuse Aileen, zîmbind. Acum cîțiva ani am locuit la Philadelphia, dar numai scurtă vreme. De acolo am venit aici, adăugă Lot.

Informaţia nu trecu neobservată de Ailcen ; dar nu-i acordă pea mare importanţă. Va trebui să fie pregătită pentru asfel de aluzii; va avea de trecut prin momente și mai grele.

— Îmi place Chicago foarte mult, zise ea, repede. Nu-i găsese nici un cusur, are mult mai multă viaţă decît Philadelphia.

— Sînt fericit să vă aud vorbind aşa. Mie personal îmi place extrem de mult. Poate și pentru că aici găsesc atîtea lucruri interesante de făcut.

Admira splendoarea părului şi braţelor ei. La urma, urmei, ce nevoie are o femeie frumoasă să fie şi intelectuală, îşi zicea el, conştient că Aileen nu era de un suprem rafinament.

O nouă apariţie a majordomului vesti sosirea domnului și a doamnei Addison. Pe Addison nu-l deranja de loc să-l frecventeze pe Cowperwood, dimpotrivă, ideea îl atrăgea; atît elcît şi soţia sa aveau o situație destul de solidă în societate.

— Ce mai faci, Cowperwood? întrebă el radios cu o mînă pe umărul acestuia — ai avut o idee strălucită să ne chemi astă seară. Doamnă Cowperwood, de un an îi tot spun soţului dumitale să teaducă la Chicago. Nu ţi-a spus? (Addison nu-i destăinuie nevestei sale povestea lui Cowperwood și a lui Aileen).

— Ba da, mi-a spus, replică Aileen voioasă conştientă de efectul farmecului ei asupra lui Addison. Şi eu doream să vin aici. E vina lui că n-am venit mai de mult.

Addison, care o examina discret pe Aileen, îsi zise că nevasta lui Cowperwood era fără îndoială o femeie impresionant de frumoasă. Va să zică din cauza ei divorțase Cowperwood. Nu era de mirare. Ce fiinţă minunată !! O compară cu doamna Addison care ieşi dezavantajată. Soţia lui nu avusese niciodată alura şi frumuseţea izbitoare a lui Aileen, deși poate că era mai deşteaptă, Dumnezeule ! De ce nu poate şi el să găsească o femeie ca asta? Viaţa ar căpăta imediat o nouă strălucire.

Şi totuşi în viaţa lui existau femei — frecventări prudente, tainice, dar reale. Mai bine zis existaseră.

— Îmi pare bine să vă cunosc, spunea doamna Addison, o cucoană grasă şi plină de bijuterii. Am impresia că, soţii noştri au devenit cei mai buni prieteni. Ar trebui să ne vedem mai des.

Doamna Addison continuă să vorbească intr-un stil monden și banal, iar Aileen avea impresia că lucrurile merg strună. Majordomul aduse o tavă mare cu aperitive şi băuturi şi o puse, atent, pe o masă mai izolată. Apoi se servi masa, iar conversația îşi urmă cursul. Se vorbi despre dezvoltarea oraşului, despre biserica pe care o construia Lord cîteva străzi mai departe ; Rambaud povesti despre niste escrocherii amuzante în legătură cu vînzarea unor terenuri. Atmosfera era, foarte veselă. Și tot timpul Aileen se străduia să pară că participă cu interes laconversația celor două doamne. Doamna Addison îi plăcea mai mult pentru că în prezența ei conversația era mai ușoară. Aileen ştia că doamna Rambaud era o femeie mai înțelegătoare şi mai inteligentă, dar o intimida puțin; până la urmă terbuia mereu să recurgă la domnul Lord, care-i venea cavalereşte în ajutor, vorbind despre orice-itrecea prin minte. Toţi bărbaţii, în afară de Cowperwood erau subjugaţi de frumuseţea nemaipomenită a lui Aileen, de albeaţa braţelor ei, de linia seducătoare a gîtului, de rotunjimea umerilor, de părul ei bogat.