Capitolul VIII Începe lupta

Cowperwood, după tentativele infructuoase cu a directorii celor trei companii de gaz aerian din oraș, îi destăinui lui Addison planul său de a înființa niste societăţi concurente în suburbii, iar bancherul încuviinţă din ochi.

— Eşti un băiat deştept, exclamă în cele din urmă, exact omul care ne trebuie ! Mizez pe cartea dumitale ! Apoi îi atrase atenţia că va avea nevoie de concursul cîtorva oameni influenţi din diferite -consilii sătești. Oamenii ăştia sînt mari vulpoi. Și printre ei sînt doi-trei care-s şi mai hoţi decit ceilalți: ăștia-s ca berbecii cu talanga în fruntea turmei şi din cauza asta prezintă un fel de garanţie. Ai angajat un avocat!

— Încă nu, dar am eu grijă. Sînt în căutare, îmi trebuie unul bun.

— Evident, nu-i nevoie să-ţi spun ce importanţă are acest lucru. Cunosc pe cineva... pe bătrînul general Van Sickle, care are mare experiență în treburile astea. Și cred că se poate conta pe el.

Personalitatea generalului Judson P. Van Sickle a aruncat de la început o lumină nouă asupra întregii situaţii. Veteranul, om de peste cincizeci de ani, fusese general de divizie în războiul civil şi debutase în cariera lui actuală întocmind acte false de proprietate în sudul statului Illinois, după care introducea o acţiune în justiţie ca să-şi acopere operaţiile frauduloase, comisia de judecată fiind alcătuită din buni prieteni de-ai lui. Acum era un intermediarprosper care pretindea onorarii serioase. Totuși nu era încă un om bogat. Proiectul lui Cowperwood era genul de afaceri cu care se mai ocupa. Fără să vrei, îți venea să-l compari cu oaia care, în ocolul de vite, ademenește pe celelalte — dresată să conducă turmele speriate la abator, să le conducă domol la tăiat, destul de înţeleaptă însă ca să stea în urmă tot timpul cît înaintează semenele ei şi astfel să rămînă neatinsă. Era un avocat bătrîn şi parşiv, care ticluise atîtea testamente false în viaţa lui, călcase atîtea promisiuni, mituise atîţia juraţi sau judecători, cumpărase atîţia legislatori și consilieri, făcuse atîtea contracte şi acorduri în doi peri și avusese atîtea expediente, chipurile sub o spoială de legalitate, încît nu mai ştia nici el. În lumea politicienilor, a judecătorilor şi avocaţilor trecea în general drept un om cu relaţii importante, cîștigate prin multiplele servicii făcute în trecut. Îi plăcea să se apeleze la el în orice situaţie și asta mai ales ca să-şi facă de lucru şi să scape de plictiseală. Iarna, cînd trebuia să se întîlnească cu cineva, se îmbrăca cu un palton vechi de stofă gri, ponosit de cîţi ani îl purtase, apoi lua din cui o pălărie de fetru moale, diformă, uzată, pe care o trăgea pe ochi, nişte ochi cenușii şi inexpresivi — şi o pornea de-acasă. Vara purta nişte haine atît de boţite, încît părea că în ele doarme săptămîni în şir. Îi plăcea să fumeze. Semăna puţin cu generalul Grant; avea mustață şi bărbuţă căruntă, veşnic neîngrijită, iar părul des, tot cărunt, îi cădea pe frunte. Sărmanul general ! Nu era nici prea fericit, nici prea nenorocit. Întocmai ca Toma Necredinciosul, nu credea în oameni, nu-şi făcea iluzii şi n-avea nici pic de afecțiune pentru nimeni.

— Am să-ţi explic, domnule Cowperwood, ce-i cu consiliile astea mărunte, începu Van Sickle, cu înțelepciune, trecînd direct la chestiune, fără preliminariile de rigoare, chiar de la prima întrevedere. Aproape că-s mai păcătoşi decît Consiliul municipal şi asta înseamnă ceva! Fără bani nu poţi face nimic cu tipii ăştia mici. Nu prea-mi place să critic oamenii, dar ăştia-s nişte poame, mamă doamne !.. şi scutură din cap.

— Înţeleg, spuse Cowperwood. Nu le intri niciodată în voie, chiar dacă respecţi regulile jocului.

— Mai toţi-s aşa, continuă generalul, îţi tocmai cînd crezi c-ai pus mai bine mîna pe ei. Încep să vîndă şi sînt în stare să alerge cu limba scoasă la societăţile de gaz aerian din nord, să povestească tot, înainte cadumneata să fi putut face ceva. Și iar alți bani, poate chiar alte propuneri şi uite așa... Apoi adăugă, schimonosindu-se: Totuşi, unul sau doi dintre ei sînt de treabă — dacă bineînțeles ajungi să le stîrneşti interesul — domnul Dunway şi domnul Gerecht.

— Pe mine nu mă priveşte cum se va proceda domnule general, interveni Cowperwood amabil. Țin însă ca totul să se facă repede şi discret. Nu vreau să-mi bat capul cu detalii. Nu s-ar putea să evităm o prea mare publicitate? Şi cam cît crezi că o să coste?

— Păi, e greu de spus înainte de a studia chestiunea, răspunse generalul, chibzuind. S-ar putea să coste numai patru mii de dolari, după cum s-ar putea să n-ajungă nici patruzeci de mii. Nu știu încă. Mi-ar trebui puţin răgaz ca să mă informez. Generalul se întreba cam cît ar fi fost dispus Cowperwood să cheltuiască.

— În orice caz, să lăsăm astea deocamdată. Sînt gata să vin cu toţi banii necesari. Am și trimis după domnul Sippens, președintele companiei de gaz aerian şi combustibil din Lake View, care trebuie să sosească dintr-o clipă-ntr-alta. Va trebui să lucraţi cît mai mult împreună.

După cîteva minute apăru şi energicul domn Sippens. Cowperwood le atrase atenţia amîndurora că vor trebui să colaboreze și să evite ca numele lui să apară în această afacere. După care, bine instruiți, plecară împreună. Alcătuiau o pereche foarte bizară — generalul, bătrîn, flegmatic, dezamăgit, util, fără să-și dea seama, şi Sippens, deştept, vesel, însuflețit de un sentiment aproape poetic de răzbunare împotriva vechiului lui South Side GasCompany, prin acest complot destul de subtil al celor din districtul nordic. În zece minute erau ca fraţii. Generalul îi explica lui Sippens politica meschină și lipsită de scrupule a consilierului Duniway și natura prietenoasă, dar interesată, a lui Jacob Gerecht. Așa e viaţa!

În vederea înfiinţării companiei Hyde Par k, Cowperwood, pentru că nu-i plăcea niciodată să mizeze toţi banii pe o singură carte, se hotărî să mai găsească un avocat şi un alt om de paie în calitate de președinte, deşi era dispus să-l păstreze pe De Soto Sippens ca pe sfetnicul lui permanent în toate chestiunile de ordin practie ale celorlalte trei sau patru companii.

Cînd se gîndea, cum să rezolve această problemă, apăru în scenă un om mult mai tînăr ca bătrînul general, un oarecare Kent Barrows McKibben, unicul fiu al lui Marshall Scammon Mckibben, fostul judecător al Curţii Supreme din Statul Illinois. Kent McKibben avea treizeci și trei de ani, era înalt, sportiv, un băiat frumos, în genul lui. Cunoștinţele lui în ceea ce priveşte conducerea afacerilor erau precise şi preţioase; ca om însă era cam fandosit şi uneori distant. Cu un aer superior pornea în fiecare dimineaţă la ora nouă — dacă bineînțeles nu intervenea ceva important; care să-l cheme mai devreme în oraş—la biroul lui situat într-unul din ele mai frumoase blocuri de pe strada Dearborn. Întîmplarea făcuse ca el să fi redactat actele şi contractele societăţii imobiliare care-i vînduse lui Cowperwood parcelele din strada Treizeci şi şapte, colţ cu Michigan Avenue iar cînd hîrtiile fuseseră gata, se dusese la biroul acestuia să-l întrebe dacă nu cumva mai erau şi alte amănunte de care Cowperwood ar fi dorit să se ţină seamă. Cînd fu introdus, Cowperwood îl măsură din cap pînă-n picioarecu o privire analitică, şi fu izbit de personalitatea,plăcută a lui Ribben. Înfăţişarea lui distantă și elegantă atrăgea. Îi plăcu felul în care era îmbrăcat, aerul enigmatic şi manierele lui de om de lume. Pe de altă parte, McKibben își dădu din prima clipăseama că se află în lumea marii finanţe.

Observase imediat costumnul maro deschis al lui Cowperwood, în dungi roşii, cravata asortată şi butonii mici cu camee de la manşete. Masa de lucru, acoperită cu un cristal, era sobră, impecabilă. Lambriurile odăilor erau toate din lemn de cireş lustruit, iar gravurile de pe pereţi reprezentînd aspecte din viaţa: americană erau înrămate cu gust. Maşina de scris — caro abia apăruse la epoca aceea — trona pe masă. Telexul bursei — nou şi el — comunica continuu prețurile curente. Secretara lui Cowperwood — o tînără poloneză pe care o chema Antoinette Nowak, o brunetă foarte atrăgătoare, părea deşteaptă şi rezervată.

— Cu ce fel de afaceri te ocupi, domnule McKibben? întrebă Cowperwood pe un ton detaşat. După ce ascultă răspunsul lui McKibben, adăugă indiferent: Dacă vrei, poţi trece pe la mine săptămîna viitoare. S-ar putea întimpla să am atunci ceva pentru dumneata.

Din partea oricărui alt om, sugestia vagă de a-l ajuta l-ar fi jignit pe MeKibben ; acum, dimpotrivă, îi făcu mare plăcere. Omul din faţa lui îi stimula imaginaţia. Începu să mai renunțe la ifosele de intelectual blazat. Cînd veni din nou la Cowperwood, acesta îi preciză ce anume ar vrea să-i dea de lucru, iar McKibben se prinse ca peştele de momeală.

— Tare aş dori să încerc, rosti McKibben cu entuziasm. E un lucru pe care nu l-am mai făcut, dar de care cred că mă pot achita. Locuiesc la Hyde Park şi cunosc majoritatea consilierilor de acolo. Aş putea exercita o influenţă destul de mare în favoarea dumitale.

Cowperwood zîmbi cu simpatie.

Astfel se înfiinţă o nouă societate condusă, de nişte oameni de paie aleşi de McKibben. Sippens, fără ştirea bătrinului general Van Sickle, fusese şi el cooptat consilier consultant. Se ceruse un privilegiu, iar Kent Barrows MeKibben începu să lucreze pe tăcute şi cu mult tact la societatea South Side, cîştigînd treptat încrederea diferiților consilieri.

Mai era al treilea avocat, Burton Stimson, şi cel mai puţin capabil din cei trei — un fel de Romeo, palid, cu păr negru şi cu o privire pasionată, pe care Cowperwood îl cunoscuse pe cînd tînărul se ocupa de niște afaceri mărunte de-ale lui Laughlin. Cowperwood îl angajase acum să lucreze la West Side împreună cu bătrînul Laughlin, ca director prezumat, și cu neobositul și întreprinzătorul De Soto Sippens în funcţia de consilier consultant. Stimson, însă, departe de a fi un Romeo visător, era un om cu o minte pătrunzătoare, ambiţios, născut în sărăcie şi dornic să parvină. Cowperwood își dădu numaidecît seama că agerimea minţii acestui băiat putea duce pe mulţi la sapă de lemn, dar pentru el, putea fi o binefacere. Avea nevoie de subalterni inteligenţi. Era gata să-i plătească bine, să-i facă să muncească serios, să-i trateze cu o politeţe desăvirşită, dar în schimb le cerea un devotament absolut. Stimson, cu toată morga pe care se străduia să o afișeze, ar fi fost în stare să sărute mina arhiepiscopală. Ce misterioase sînt legăturile care se stabilesc între oameni !

Şi iată cum deodată în North Side, West Side şi South Side începură să se desfășoare în umbră tot soiul de manevre. La Lake View, bătrînul general Van Sickle şi De Soto Sippens duceau tratative cu consilierul Duniway, un farmacist şiret, şi cuJacob Gerecht, șeful circumscripției electorale și măcelar angrosist, amîndoi oameni acomodanți dar şperțari din cale-afară; se strîngeau la discuţie în odăile din dos sau în magazin și socoteau centimă cu centimă cîștigurile şi beneficiile. La Hyde Park domnul Kent Barrows McKibben, întruchiparea distincţiei, încrezut şi bine îmtricat, însoţit de un oarecare J. J. Bergdoll, un nobil subaltern netuns şi jerpelit, așa-zisul preşedinte al Companiei Gaz-aerian și combustibil din Hyde Park, confereau consilierui municipal Alfred B. Davis, fabricant de obiecte din nuiele de trestie și salcie și cu anul Patrick Gilgan, cîrciumar, despre o viitoare împărţire a acţiunilor, oferind bani lichizi, parcele, favoruri şi așa mai departe. Iar în satul Douglas și West Park din West Side, imediat dincolo de centura oraşului, Peter Laughlin, firav și plin de haz, împreună cu Burton Stimson, puneau la cale o afacere sau mai multe afaceri asemănătoare.

Dușmanul, adică societăţile de gaz aerian ale orașului, împărţite în trei fracțiuni rivale, nu erau deloc pregătite pentru ceea ce urma să se întâmple; Cînd în sfîrșit veni vestea că se ceruseră niște privilegii de la diferitele organisme sătești, înjghebate în corporaţii, cele trei societăţi începură să se suspecteze una pe alta de acaparare, trădare și hoție. Fiecare societate trimise cîte un avocat cîrcotaș la fiecare consiliu sătesc din regiunea respectivă, fără ca deocamdată vreuna din vechile societăți să ştie cine anume se afla în dosul acestui proiect care era adevăratul plan de acţiune. Înainte ca vreuna din societăţi să fi fost îndreptățită să protesteze, sau să fi luat hotărîrea de a plăti o mare sumă de bani, pentru ca astfel teritoriul alăturat să rămînă disponibil, inainte de a putea organiza o luptă pe baze legale, consiliul municipal dădu dispoziții ca cererea noii societăţi să fie satisfăcută și după singură expunere a cazului în faţa consiliului și o singură dezbatere publică, după cum cerea legea, hotărîrea înfiinţării societăţii lui Cowperwood se aprobă în unanimitate. O dată chestiunea tranșată, cîteva gazete locale, de mîna a doua, gazete cărora Cowperwood pierduse din vedere să le dea bani, începură să scoată ţipete de indignare. Presa centrală de mare tiraj la început nu dădu prea mare atenţie acestor incidente periferice; se mărgini să remarce că satele porniseră pe un drum bun, urmînd exemplul consiliului municipal în strălucita sa carieră strădaniei de a da în vileag orice încălcare a legii.

Cowperwood zîmbi mulţumit cînd citi în ziarele de dimineaţă că fusese aprobat fiecare decret care-i acorda un privilegiu. Zile de-a rîndul a ascultat cu satisfacţie rapoartele lui Laughlin, Sippens, McKibben şi Van Sickle despre propunerile care li se făceau pentru negocierea privilegiilor dobîndite. Lucra cu Sippens la planuri pentru instalarea propriu-zisă a uzinelor de gaz aerian. Acum trebuiau emise obligaţii, scoase acţiuni pe piaţă, angajaţi furnizori prin contract, construite rezervoare şi cisterne, și instalate conducte. Trebuia preîntîmpinat un nou val de protest din partea unui anumit public. De Soto se dovedi în toate aceste împrejurări de o rară eficienţă. Împreună cu sfetnicii lui din diferite sectoare ale orașului, Van Sickle, McKibben şi Stimson, el reuşi să-i prezinte lui Cowperwood propuneri succinte și acesta nu avu decît să le aprobe sau să le respingă. Apoi De Soto cumpără, construi și excavă. Cowperwood, extrem de mulţumit de Henry De Soto hotărîse să nu se mai despartă de el niciodată. Iar De Soto, fericit că avea prilejul să se răzbune şi să întreprindă lucruri mari, era cu adevărat recunoscător.

— N-am terminat însă cu eserocii ăştia, îi declară lui Cowperwood într-o bună zi, triumfător. Ne vor da în judecată. S-ar putea chiar să se înţeleagă între ei. Mi-au aruncat odată uzina în aer, acum sînt în stare să facă acelaşi lucru și cu uzina noastră.

— Dacă le dă mîna... rosti Cowperwood. Ce, noi nu putem provoca explozii? Nu-i putem da în judecată ? Mie îmi plac procesele. Îi strîngem zdravăn cu uşa, şi pe urmă o să ne roage în genunchi să le dăm pace. Ochii lui străluceau de bucurie.