Capitolul III O seară la Chicago

După prima lui vizită la banca prezidată de Addison și după o masă intimă în casa acestuia, Cowperwood hotărî că n-ar fi fost frumos din partea lui să-i ascundă adevărul. Addison era un om prea influent şi cu multe relaţii şi, afară de asta, lui Cowperwood îi plăcea foarte mult bancherul. Dîndu-și seama că acest om ţine la el, că pare fascinat, îi făcu o mică vizită matinală, după ce se intoarse de la Fargo unde se dusese la sugestia domnului Rambaud. Înainte de a se întoarce la Philadelphia găsise de cuviinţă să mai meargă o dată la domnul Addison, hotărît să-i ofere o versiune atenuată a nenorocirilor sale anterioare, contînd că simpatia pe care i-o arăta noul său prieten o să-l facă să-i judece cazul cu mai puţină asprime. Îi spuse toată povestea : cum fusese condamnat, la Philadelphia, pentru delapidare, şi cum îşi ispăşise pedeapsa la Eastern Penitenciary. Îi spuse de asemenea că vrea să divorţeze şi că intenționa să se recăsătorească.

Addison, deşi nu avea forţa lui Cowperwood, era totuși în felul său un om tare; îi plăcu curajul lui Cowperwood şi mărturisirea făcută era cu siguranță un lucru pe care el n-ar fi fost în atare să-l facă. Îi flata şi gustul său pentru senzaţional. În faţa lui se afla, un om care coborîse ultima treaptă a decăderii, fusese tîrît în noroi şi care acum se ridica din nou, puternic, plin de speranţe şi de dîrzenie. La Chicago, Addison cunoștea mulţi oameni foarte respectabili, al căror debut n-ar fi rezistat la o examinare mai amănunţită. Și totuși asta nu supăra pe nimeni. Unii duceau o viaţă mondenă, alții insă nu, dar toți erau oameni puternici. De ce oare n-ar avea şi Cowperwood dreptul s-o ia de la început? Îl privi cu luare aminte — se uită la ochii lui, la trupul lui puternic, la chipul neted, frumos, umbrit de o mustăcioară. Apoi îi întinse mîna.

— Domnule Cowperwood, rosti în cele din urmă, căutînd cuvintele cele mai potrivite, e inutil să-ţi spun cît de mult apreciez mărturisirea dumitale. M-a miscat şi mi-a părut bine că mi te-ai destăinuit. Nu trebuie să mai vorbeşti despre asta. Din clipa în care ai intrat la mine am avut impresia că ești un om cu totul deosebit; acum sînt sigur. N-ai nevoie să te ascunzi în faţa mea. N-am trăit cincizeci şi mai bine de ani aici fără să cunose lumea ! Eşti binevenit în această bancă şi în casa mea atîta timp cît asta, îţi va face plăcere. Pe viitor ne vom mărgini să ne supunem cerințelor de moment. Aş vrea foarte mult să te instalezi la Chicago, pentru că mie personal îmi placi. Dacă te hotărăști să te stabilești aici, sînt sigur că-ţi voi putea fi de folos şi dumneata îmi vei putea fi de folos mie. Nu te mai gindi la ce mi-ai spus, iar în ceea ce mă priveşte, am închis acest subiect pentru totdeauna. Dumneata ai de dat o bătălie. Îţi urez succes. Vei avea de la mine tot sprijinul pe care, în mod cinstit, ţi-l pot da. Uită, ce mi-ai spus și de îndată ce-ţi rezolvi chestiunile dumitale familiale, adu-ţi nevasta aici.

După care Cowperwood luă trenul și plecă înapoi la Philadelphia.

— Aileen, îi spuse cînd o întilni — fata venise să-l aştepte la gară — cred că viitorul nostru este în vest. Am vizitat Fargo şi împrejurimile, dar nu cred că e nevoie să mergem atit de departe. Acolo, cît vezi cu ochii e numai iarbă, cîmp şi indieni. Cum te-ai simţit într-o casă din scînduri ? o întrebă în glumă, iar la gustarea de dimineaţă să n-ai altceva, decît șerpi cu clopoței prăjiţi şi cîini de prerie? Crezi că ai rezista ?

— Da! exclamă Aileen veselă, strîngîndu-i de braţ, după ce se urcaseră într-o trăsură închisă. Eu rezist dacă rezişti şi tu. Cu tine merg oriunde. Am să-mi fac o rochie de indiană frumoasă, acoperită de mărgele, cu bucăţi de piele, o pălărie cu pene ca a lor, şi...

— Da, sigur! Rochii frumoase într-o colibă de mineri ! Aşa crezi tu.

—Dacă n-aş ţine atît la rochii, ţi-ar trece repede iubirea pentru mine, zise ea cu voioșie. Vai, ce bine-mi pare că te-ai întors !

— Păcat numai că acolo n-am cine știe ce perspective la Chicago. Cred că sîntem sortiţi să trăim la Chicago. Am investit capital la Fargo şi o să fim nevoiţi să mergem și acolo din cînd în cînd dar cred că tot la Chicago o să ne stabilim. N-aș vrea să mă mai duc singur. Nu-mi place... îi strînse mîna. Dacă nu putem pune totul la punct numaidecît, va trebui la început să te prezint drept nevasta mea.

— Ce se aude cu domnul Steger? îi aminti ea. Segândea la eforturile lui Steger pentru a o convinge pe doamna Cowperwood să accepte divorțul.

— Absolut nimic.

— Păcat ! oftă Aileen.

— Ei, nu te mai necăji, se poate şi mai rău.

Îi venise în minte perioada închisorii — și ea tot la asta se gindea.

După o examinare a condiţiilor din Chicago, Frank hotărî de comun acord cu ea să se mute într-un oraş din Vest de îndată ce va fi posibil.

Ar fi inutil să insistăm asupra primilor trei ani în care încetul cu încetul, Cowperwood se desprinse total de Philadelphia şi începu o nouă viaţă la Chicago. O bucată de vreme se mulţumi să se ducă din cînd în cînd la Fargo şi în special la Chicago unde Walter Whelpley, secretarul său, conform directivelor lui, se ocupa de construirea unor clădiri comerciale în orașul Fargo, a unei mici linii de tramvai şi de amenajarea unui teren pentru un mare tîrg. Această foarte interesantă iniţiativă se chema Societa t ea de Construcţii și Transport din Fargo, sub preşedinţia lui Frank A. Cowperwood. Asociatul lui din Philadelphia, domnul Harper Steger, era atunci însărcinat cu supravegherea contractelor.

Pentru o scurtă bucată de vreme locuise la hotelul Tremont din Chicago, mărginindu-se, din cauza prezenţei lui Aileen, să salute oamenii importanţi, pe care-i cunoscuse cu ocazia primei sale vizite acolo, dînd pur şi simplu din cap, deocamdată. Se gîndea serios să organizeze un birou de schimb — să se asocieze cu un agent bine cunoscut, care, fără prea mari ambiţii personale, să-l pună la curent

cu tranzacţiile bursei din Chicago și să-i-spună care erau persoanele și afacerile

importante din oraș. O dată o luă pe Aileen cu el ia Fargo, unde, aceasta, cu un aer plictisit de nepăsare superioară, urmărise, alături de el, aspectul orașului în dezvoltare.

— Vai, Frank! exclamă Aileen, văzînd hotelul de lemn, simplu, cu patru etaje, strada lungă şi urîtă, fortotind cu lume, prăvăliile bălţate, din lemn și cărămidă, șirurile de clădiri triste, şi peste tot numai străzi nepavate. Aileen într-un frumos costum taior, cochetă, sigură de sine, plină de vioiciune, vanitoasă şi cu o tendinţă pronunţată către a eleganță ostentativă, forma un contrast izbitor cu modestia aspră, cu indiferența oamenilor din acea, nouă metropolă faţă de farmecul lor personal. Cred că nu te-ai gîndit serios că am putea trăi aici.

Se întreba, ce relaţii ar putea să-şi facă şi ce posibilităţi avea să strălucească într-o astfel de, societate. Chiar dacă Frank ar deveni un om foarte bogat, mult mai bogat decît fusese în trecut — la ce i-ar servi toate astea aici? — la Philadelphia, înaintea, falimentului lui şi înainte ca legătura secretă dintre ei să fi fost bănuită, începuse (măcar atît) să primească foarte bine. Dacă în momentul acela ar fi fost nevasta lui, i-ar fi fost foarte ușor să pătrundă în lumea bună din Philadelphia. Aici însă, dumnezeule ! Aileen strimbă din năsucul ei frumos.

— Ce loc groaznic, fu singurul ei comentariu în legătură cu acest oraş agitat, unul din cele mai promițătoare din Vest.

Chicago, însă, cu vîrtejul ameţitor al dezvoltării sale, stîrni imediat interesul lui Aileen. Deşi era prins cu numeroase întîlniri de afaceri, Cowperwood avea grijă ca Aileen să nu se plictisească. O trimitea să facă cumpărături la magazinele din preajmă şi seara o punea să-i povestească pe unde fusese. Aileen îi urma sfatul și ieșea într-o trăsură deschisă elegant îmbrăcată, cu o pălărie mare de culoare cafenie care-i accentua, tenul trandafiriu, și părul auriu roșcat. De mai multe ori, după masă, se plimba cu trăsura pe străzile principale ale oraşului,

Cînd Aileen avu pentru prima oară prilejul să admire frumuseţea şi luxul din Prairie Avenue, North Shore Drive, Michigan Avenue și din noile şi somptuoasele locuințe din Ashland Boulevard, înconjurată de grădini, atmosfera, năzuinţele, spe- ranţele şi savoarea viitorului oraş o tuiburară exact cum îl tulburaseră şi pe Cowperwood.

Toate aceste case luxoase fuseseră doar de puţină vreme ridicate. În Chicago oamenii cu faimă se îmbogăţiseră, ca și ei, de curînd. Aileen uita că nu era încă soția lui Cowperwood ; în sinea ei se socotea ca atare. Majoritatea străzilor de culoare brun-deschis aveau un aspect plăcut, tivite cu pomi tineri, nu demult răsădiţi, cu peluze verzi frumos tunse, ferestrele caselor împodobite cu umbrare și perdele în culori vii, cu dantelă la capătul de jos, prin, care sufla o adiere de iunie, un drum cenuşiu de macadam zdrenţuros — toate astea o atrăgeau. Într-una din plimbări s-au dus împreună de-a lungul lacului pe North Shore Drive, iar Aileen, privind apa de un verde albăstrui, pînzele bărcilor din depărtare, pescăruşii şi apoi casele noi şi luminoase, se gîndea că odată va fi cu sigurunță stăpîna uneia din aceste splendide locuinţe. Ce mîndră va fi atunci! Ce frumos se va îmbrăca! Vor avea, desigur, o casă şi mai frumoasă ca cea a lui Frank de la Philadelphia, cu saloane imense şi o sufragerie unde va putea da baluri şi mese, în care va primi, împreună cu Frank, lumea bogată din Chicago ca pe egalii lor.

— Frank, crezi că o să ajungem să avem și noi odată o casă frumoasă ca astea? întrebă Aileen, rîvnind la ceea ce vedea.

— Ştii ce m-am gîndit? îi spuse Frank. Dacă-ţi place cartierul ăsta, o să cumpărăm un teren aici şi-o să-l păstrăm. Cum îmi fac ceva relaţii printre oamenii de care am nevoie şi văd cum mă descurc, construim o casă — ceva într-adevăr frumos, n-avea grijă. Întîi să aranjez cu divorțul şi pe urmă începem. Între timp, dac-o fi să ne stabilim aici, n-ar strica să procedăm mai cu discreţie. Ei, ce zici ?

Se făcuse cinci și jumătate, momentul cel mai plăcut al unei zile de vară. Fusese foarte cald, acum însă se răcorise. Șoseaua umbrită de casele din pariea de vest a străzii părea îmbibată de un aer ameţitor, în care dansau firele de praf. Cît vedeai cu ochii numai trăsuri, singura distracţie mondenă la Chicago, unde oamenii bogaţi aveau atît de puţin prilejul să-şi etaleze bogăţia. Ierarhia socială nu era încă rînduită clar și armonios. Zăngănitul harnașamentului de nichel, argint, uneori chiar aurit, era simbolul material al aspirațiilor pe scara societăţii, dacă nu chiar al realizărilor. Aici, oamenii venind de la treburi — de la birou sau de la uzină — se grăbeau spre casă, de-a lungul acestei șosele excepționale din sudul oraşului Via Appia din South Side, toţi aspiranți grăbiţi la mari averi. Oameni bogaţi care se cunoscuseră întîmplător în afaceri, aici se salutau. Fete elegante, băieţi cu educaţie aleasă, femei frumoase se duceau în oraș în docare, trăsuri, în echipaje de ultimul tip și-și conduceau acasă, după plictiseala ocupaţiilor zilnice, taţii și fraţii, rudele și prietenii. Atmosfera era plină, de aspirații mondene, optimiste, plină de „tinereţe, de afecţiune şi de o înfloritoare viaţă materială care se recrea aci în desfătare. Cai ageri, frumoși, rasaţi, cîte unul sau cîte doi, cu hamuri zornăitoare, se întreceau de-a lungul şoselei largi, tivită cu iarbă; casele sclipeau ca o mărturie a bogăției şi a mulțumirii fericiților proprietari.

— O ! exclamă Aileen brusc, privind bărbaţii înalţi şi viguroşi, femeile frumoase, fetele și băieţii, observînd saluturile şi plecăciunile schimbate între ei, emoționată și uimită de tot acest romantism, tare-aş vrea să trăiesc în Chicago. Cred că că e mai plăcut ca în Philadelphia.

Cowperwood, căruia ajunsese să-i meargă atît de rău la Philadelphia, cu toate calitățile lui imense, strînse din buze. Mustața lui frumoasă parcă îi accentua şi mai mult expresia sfidătoare. Caii pe care-i mîna erau desăvîrşiţi, zvelţi și nărăvași — animale răsfățate. N-ar fi tolerat nici în ruptul capului o mîrţoagă. Mîna cum numai un om care iubeşte caii putea s-o facă, comunicindu-le temperamentul şi energia sa. Aileen sta lîngă ei, mîndră și cu capul sus.

„Uite ce frumoasă e”, remarcau femeile care treceau pe lîngă ea. „Ce fată! Praf te face”, ziceau sau gîndeau bărbaţii.

— Ai văzut-o? întrebă un băiat pe sora lui.

— Nu-i lua, în seamă, Aileen, spuse Cowperwood, cu o hotărîre care se împotrivea înfrîngerii. O să facem parte din lumea lor. N-avea nici 0 grijă. Ai să capeţi tot ce vrei, ba chiar mai mult.

Degetele lui comunicau o vibraţie hamurilor şi cailor, un curent misterios izvorît dinlăuntrul lui. Remarcabilul său dinamism insufla cailor o vioiciune copilărească. Se înflăcăraseră, ridicau capetele gi țîfneau.

Aileen ardea de nerăbdare — plină de speranțe, vanitoasă — să fie doamna Frank Algernon Cowperwood, aici, în Chicago, să aibă o locuinţă superbă, să trimită oamenilor invitaţii, care să fie considerate porunci şi cărora să le răspundă lumea întreagă !

— Doamne, doamne, oftă ea, ce mult aș vrea ca toate astea să se îndeplinească acum, imediat.

Viaţa nu te cruţă de frămîntări şi zbucium nici chiar cînd atingi culmile cele mai înalte. Dincolo de ele va exista totdeanna tentaţia, mirajul infinitului cu nesfîrşita sa durere.