Capitolul XI Rodul îndrăznelii
A doua zi dimineaţă, familia Norrie Simms și alte familii discutară, la micul dejun, consecințele strădaniei soţilor Cowperwood de a fi primiţi în lumea bună şi şansele de reușită sau de nereușită pe care le aveau.
— Din păcate, doamna Cowperwood, remarcă doamna Simms, e puţinstîngace. Totul era prea ostentativ. Şi ce idee să pună portretul ei la un capăt al galeriei şi tabloul lui Gérôme la celălalt, Şi pe urmă informaţia care a apărut astăzi în Press! De ce toate astea ? Ca și cum ar şi face parte din înalta, societate! Doamna Simms era cam supărată că prietenii ei Kent McKibben şi Taylor Lord se serviseră de ea ca gă-i ajute pe soţii Cowperwood.
— Dar lumea, cum ţi s-a părut? întrebă Norrie pe cînd ungea cu unt o
feliuţă de pîine.
— Evident, o lume care nu reprezintă nimic. Noi eram singurele persoane
importante şi acum îmi pare rău că ne-am dus. Și cine sînt, mă rog,soţii ăia Israels sau Hoecksema? Ce oribilă femeie! (Făcea aluzie la doamna Hoecksema.) N-am întilniţ în viaţa mea o femeie așa proastă.
— Ieri după masă am yorbit cu Haguenin, de la ziarul Press, zise Norrie. Mi-a spus că înainte de a veni aici Cowperwood dăduse faliment la Philadelphia şi că avusese o grămadă de procese. Știai?
— Nu, dar doamna Cowperwood pretinde că a cunoscut acolo familiile Drake și Walker. Voiam să vorbesc cu Nelly despre asta. Întotudeauna m-am întrebat de ce au părăsit Philadelphia, dacă le mergea aşa de bine. De obicei cînd îţi merge bine într-un rămîi acolo.
Simms era gelos cu succesul financiar, din ce în ce mai mare al lui Cowperwood la Chicago. Și apoi comportarea lui Cowperwood dovedea o mare inteligenţă și un mare curaj, și asta de obicei irită pe toată lumea, în afară de cei învinşi de soartă sau de cei care reuşesc în alte domenii. Acum, în sfîrșit, Simms își dădea seama că sosise vremea să știe precis şi complet cine era şi ce făcuse Cowperwood.
Înainte ca situaţia mondenă a soţilor Cowperwood să se fr rezolvat într-un fel sau altul, se ivi o nouă problemă, cu siguranţă mult mai importantă, deşi Aileen, probabil, n-o socotea astfel. Relaţiile dintre noile şi vechile societăţi de gaz aerian erau puţin încordate. Acţionarii vechilor societăți se simțeau stînjeniți. Ar fi vrut să ştie cine se află în spatele noilor societăţi, care amenințau să pună mîna pe ceea ce ei considerau de mult drept un bun al lor. În cele din urmă, unul din avocaţii angajaţi de Nor t h Ohicago Gas Illuminating Company ca să lupte împotriva manevrelor lui De Soto Sippens și ale bătrînului general Van Sickle, văzînd că Consiliul municipal din Lake View acordase un privilegiu noii societăţi şi Curtea de apel era gata să-l susțină, recurse la ideea de-a da în judecată Consiliul municipal, învinuindu-l că protejează noua societate şi că toţi consilierii fuseseră mituiţi. Cu timpul se strînseseră destule dovezi că Duniway, Jacob Gerecht şi alţii din Worth Side fuseseră cumpăraţi şi darea lor în judecată ar îi întîrziat emiterea definitivă a privilegiului, oferind astfel vechilor societăţi răgazul necesar pentru a chibzui ce măsuri să ia în viitor. Avocatul, un anume Parsons, urmărise îndeaproape pe Sippens şi ale bătrinului general și ajunsese la concluzia că ei nu sînt altcevadecât niște oameni de paie și că în dosul lor se afla Cowperwood, adevăratul instigator sau, dacă nu el, atunci oamenii pe care-i reprezenta.
Parsons se prezentă la biroul lui Cowperwood pentru a avea o discuţie; nemulţumit de întrevedere, începu să facă investigaţii în legătură cutrecutul lui Cowperwood şi cu oamenii care-l cunoscuseră înainte de a veni la Chicago. Toate aceste cercetări și contramașinaţii culminară, la sfîrșitullunii noiembrie, într-un proces la United States Circuit Court prin care Frank Algernon Cowperwood, Henry De Soto Sippens, Judson P. Van Sickle şi alţiierau învinuiți de complot împotriva intereselor unei societăți. Acest procesfu urmat aproape imediat de altele intentate de către societăţile West şi South Side pe baza acelorași acuzaţii. Numele lui Cowperwood fu pronunţat în fiecare din aceste cazuri, fiind considerat ca puterea care conducea din umbră noile societăți şi uneltea să oblige pe cele vechi să cumpere acţiunile celor noi. Trecutul său din Philadelphia fusese comunicat presei de către Parsons, evident parţial şi cu multe reticenţe, și astfel apăru grele, învinuirile aduse de avocaţi nu puteau dovedi nimic. În schimb o condamnare, indiferent de motivul ei, precedată de un faliment și urmată de un divorţ şi de un scandal (deși presa se mulțumea să facă doar vagi aluzii la toate astea) izbuteau să stîrnească interesul publicului şi să concentreze atenţia oraşului asupra lui Cowperwood şi a soţiei sale. I se ceruse lui Cowperwood un interviu, dar Cowperwood se mărgini să declare gazetarilor că el era doar agentul financiar al celor trei societăţi noi pentru care, personal, nu investise nici un ban. Mai spuse și că învinuirile ce i se aduseseră erau neîntemeiate, tertipuri avocăţești inventate ca să-i e o situaţie cît mai dificilă. Ameninţă de altfelcu un proces pentru calomnie. În orice caz, deși adversarii nu cîștigară nimic cu aceste procese (și pentru că el, Cowperwood, se aranjase să descoperit ca iniţiatorul acestor noi societăţi vărul era că fusese dat în judecată și că fusese demascat ca un om de afaceri viclean, cu un trecut fără doar şi poate spectaculos.
Într-o dimineaţă, în timpul micului dejun, Anson Merill îi spuse soției sale:
— Văd că ziarele au inceput să sc ocupe de acest domn Cowperwood. Ziarul Times era pe masă, în fața lui, iar el citea titlurile articolelor așezate în piramidă după moda de atanci. Mai mulți cet ăț en i din Chicago acuzați de complot. Frank Algern o n Cowpericood, Judson P. Van Sickle, Henry De Soto Sippens și alții acuzați în fata Curţii. Urma apoi enumerarea altor amănunte. Credeam că e doar un agent de schimb.
— Nu știu nare lucru despre ei, răspunse doamna Merrill, doar ce-am
auzit de la Bella Simms. Dar ce scrie acolo ?
Domnul Merrill îi întinse ziarul.
— Întotdeauna mi-am zis că trebuie să fie nişte ariviști și nimic mai mult! exclamă ea. Din cîte am auzit, se pare că ea e o femeie imposibilă, eu însă n-am văzut-o niciodată.
— Cowperwood a început bine, peniru un om venit din Philadelphia, rosti
domnul Merrill, zîmbind. L-am întîlnit la Calumet. Mi s-a părut un om foarte isteţ. În tot cazul lucrează repede şi bine.
În acelaşi timp domnul Norman Schryhart, care pînă atunci se făcea că nu-l vede pe Cowperwood, deși îl văzuse la Clubul Calumet sau la Union League, începu să se intereseze serios cine este şi de unde vine.
Schryhart, un om de mare forţă fizică şi intelectuală, înalt, rece şi impasibil — un om care nu semăna de loc cu Anson Merrill — îl întîlniîntr-o zi pe Addison la Calumet, scurt timp după ce începuse campania de presă. Așezat confortabil într-o canapea de piele, îl întrebă:
— Spune-mi, Addison, cine este omul ăsta Cowperwood, de care se vorbeşte aşa de mult în ziare! Dumneata cunoşti pe toată lumea. Parcă mi l-ai prezentat și mie o dată.
— Desigur că da, încuviință Addison, vesel, căci cu toate atacurile împotriva lui Cowperwood, era mai degrabă mulţumit decît indispus. Vîlva stîrnită de toată afacerea asta dăduse la iveală faptul că Frank Cowperwood conducea operaţiile cu măiestrie și mai însemna — şi de asta, Addison se bucura mai mult ca de orice — că nu dăduse în vileag numele oamenilor care-l ajutaseră. S-a născut la Philadelphia. S-a, instalat aici acum cîțiva ani ca agent în afaceri de cereale. Acum e bancher, după părerea mea un om destul de priceput. E plin de bani.
— O fi adevărat ce se spune în ziare că ar fi dat faliment pentru un milion de dolari, în 1871, la Philadelphia?
— După cîte ştiu eu, e adevărat.
— Bine, dar atunci e adevărat că a fost în închisoare
— Da, cred că da. Dar îmi închipui că acuzaţia nu prea era întemeiată. După cîte am aflat, se pare că au existat nişte presiuni politico-financiare.
— Şi-i adevărat că n-are decît patruzeci de ani, cum spun ziarele?
— Da, cam aşa, ceva. Dar de ce întrebi?
— Toată combinaţia asta a lui mi se parecam complicată... tentativa de a le pune adversarilor revolverul în tîmplă. Crezi că o să reușească?
— Asta nu știu. Nu știu decît ce am aflat din ziare, răspunse Addison, prudent. De fapt nu ţinea deloc să discute problema.
Între timp Cowperwood încercase, prin intermediul unui agent al lui, să ajungă la un compromis şi la o fuziune a tuturor celor interesaţi. Se lovea însă de dificultăţi.
— Hm ! făcu Schryhart. Se întreba cum de oameni ca el sau ca Merrill, Arneel și alţii nu se gîndiseră mai de mult la asta, sau de ce nu răscumpărase acţiunile vechilor societăţi. Părăsi clubul cu gîndul la ce s-ar putea face, și chiar a doua, zi din dimineaţă planul era, gata. Schryhart era, ca și Cowperwood, şiret, rece și necruţător. Credea mult în orașul Chicago și în tot ce era legat de dezvoltarea lui. Problema gazului aerian care, datorită lui Cowperwood, îi apăruse în adevărata ei lumină,nu mai avea, pentru el nici un mister. Poate că nu eră prea tîrziu ca un terţ să se ocupe de această afacere şi prin manevre complicate să-și însușească, profiturile mult rîvnite. S-ar îi putut să-l ia în combinație și pe Cowperwood, cine știe?
Domnul Schryhart, fire foarte autoritară, nu voia să învestească bani sau să intre într-o asociație în care el să nu aibă partea leului. N-ar fi consimţit niciodată să intre într-o asemenea combinație decît cu condiţia ca el să fie șef. Se hotărî să-l invite pe Cowperwood la biroul său și să discute problema cu el. O puse deci pe secretara, lui să-i scrie un bilet prin care, pe un ton superior, îl ruga pe Cowperwood să vină la biroul său pentru „o chestiune importantă”.
Situaţia lui Cowperwood în lumea financiară din Chicago era atunci destul de solidă, deşi personal se mai resimțea, încă de pe urma
atacurilor înverşunate venite din toate părţile. În astfel de împrejurări, firea lui îl îndemna să manifeste un dispreţ suveran pentru
semenii săi — pentru cei bogaţi ca şi pentru cei săraci. Ştia bine că
Schryart, deși îl cunoscuse personal, nu-l băgase pînă atunci niciodată în seamă.
Domnul Cowperwood mă roagă să vă comunic, scrise domnişoara Antoinette Nowak în timp ce el îi dicta, că deocamdată e extrem de ocupat, dar că totuşi i-ar face mare plăcere să-l primească pe domnul Schryhart la biroul său, oricînd doreşte.
Schryhart, un om încrezut şi tiranic, fu puţin enervat cînd citi scrisoarea. Era însă convins că o întrevedere cu Cowperwood nu putea să strice, ba, ar fi fost chiar utilă. Şi astfel, într-o miercuri după masă, se prezentă la Cowperwood, unde fu foarte bine primit.
— Bună ziua, domnule Schryhart, îl întîmpină Cowperwood, întinzîndu-i mîna, cordial. Îmi face mare plăcere să te revăd. Cred că ne-am mai întîlnit o fată, acum cîțiva ani.
— Da, într-adevăr, așa cred, replică Schryhart, lat în umeri cap pătrat, ochi negri şi mustață scurtă, tot neagră, deasupra gurii expresive și severe. Avea niște ochi implacabili şi scrutători.Am citit în ziare, bineînţeles, dacă poţi avea încredere în ce scriu ziarele, intră el direct în subiect, că te interesează problema gazului aerian din Chicago. E adevărat ?
— Nu-i prea bine să pui temei pe ce scrie-n ziare, rosti Cowperwood, amabil. Dar, spune-mi ziare, vrei să știi?
— Ei bine, la drept vorbind, reluă Schryhart, privindu-l fix pe financiar, problema mă interesează şi pe mine. Am impresia că oferă un domeniu avantajos pentru investiţii, şi diferiţi reprezentanţi ai vechilor societăţi s-au prezentat la mine şi m-au rugat să-i ajutîn cazul unei eventuale fuziuni. (Asta nu era de loc adevărat). Mă întrebam pe ce șanse de succes te bizui în operaţia pe care vrei s-o întreprinzi.
— N-aş vrea să discutăm despre acest lucru, zise Cowperwood, zîmbind, decît în cazul în care aş cunoaște mai bine intenţiile şi relaţiile dumitale. După cum înţeleg, unii acţionari ai vechilor societăţi au apelat la dumneata ca să-i ajuţi:
— Da, exact.
— Și ai impresia că i-ai putea convinge să fuzioneze? Și pe ce bază?
— O, cred că e foarte simplu să dai fiecărui acţionar două sau trei acţiuni noi pentru fiecare acţiune veche. Apoi am putea alege un singur grup de directori cu birouri comune, am opri toate procesele și toată lumea ar fi mulţumită.
Schryhart era calm şi vorbea pe un ton superior, de parcă Cowperwood nu s-ar fi gîndit cu mult în ună la asta; vedea cu uimire că planul întocmit de el era acum prezentat de Schryhart, un om atît de puternic la Chicago, şi care pînă atunci găsise de cuviinţă să-l ignoreze.
— În ce condiţii, îl întrebă Cowperwood, precaut, crezi c-ai putea convinge noile societăţi să fuzionezecu cele vechi?
— În aceleaşi condiţii ca pe cele vechi, bineînțeles dacă ele nu s-au angajat prea mult. Firește, nu m-am gîndit încă la toate amănuntele. Două sau trei acţiuni pentru una veche, proporţional cu investițiile. Evident, trebuie să se ţină seama şi de prejudiciile vechilor societăţi.
Cowperwood căzu pe gînduri. Nu stia dacă era bine sau rău să primească. Asta ar fi fost o ocazie de a vinde tot vechilor societăţi. Dar în felul acesta veniturile vor fi încasate de Schryhart şi nicidecum deel. Pe cîtă vreme dacă mai aşteaptă — chiar dacă, Schryhart ajunge să contopească cele trei societăți vechi — Cowperwood avea şanse să impună condiţii mai avantajoase pentru el. Nu prea știa ce să facă. În cele din urmă îl întrebă:
— Cîte acţiuni ale noii societăți ar rămîne în mîinile dumitale, sau în mîinile grupului de directori, după ce fiecare societate — nouă şi veche — își va fi primit partea după sistemul pe care-l preconizezi ?
— Cred că treizeci şi cinci sau patruzeci la sută din numărul total, spuse Sehryhart, insinuant. Ar merita osteneala.
— De acord, încuviinţă Cowperwood, cu un zîmbet, dar, fiindcă eu sînt cel care a dat jos fructul din pom, s-ar cădea ca o bună parte din acțiuni să mi se lase mie. Ce părere ai?
— Ce vrei să spui cu asta?
— Exact ce-am spus. Eu personal am organizat noile societăţi care au făcut posibilă fuziunea propusă de dumneata. Planul dumitale nu este altceva decît planul la care eu lucrez de mult. Directorilor vechilor societăţi le e ciudă pe mine, numai pentru că am intrat în cîmpul lor de acţiune. Ei, şi dacă ăsta este motivul pentru care preferă să lucreze cu dumneata, și nu cu mine, cred că mi se cuvine, în schimb, o parte mult mai mare din acţiuni. Eu, personal, n-am investit prea mult în noile societăţi, sînt mai degrabă un fel de agent de legătură. (Asta era o minciună, dar Cowperwood prefera să-i dea, oaspetelui săi tă impresie.)
— Dragă domnule Cowperwood, zise Schryhart, zîmbind, pare-se uiţi că eu voi fi acela care va investi aproape tot capitalul pentru această operație.
— Și dumneata uiţi că eu nu sînt un naiv. Sînt gata să bag toţi banii necesari și să-ţi dau o primă frumoasă peniru serviciile dumitale, dacă propunerea mea îți convine. Uzinele şi privilegiile vechilor societăţi cît şi ale celor noi au oarecare valoare. Nu uita Chicago este un oraș în plină dezvoltare.
— Da, știu, replică Schryhart, evaziv, dar mai ştiu şi că ai de dat o luptă lungă şi costisitoare. În condiţiile actuale nu poți ajunge la nici un acord cu vechile societăţi. După informaţiile mele nu vor să lucreze cu dumneata. Va fi nevoie de o persoană din afară, un om ca mine —influent, sau, poate, mai bine zis, cu o poziţie solidă în Chicago. Cineva care să-i cunoască pe toţi oamenii aceștia şi astfel să înlesnească fuziunea. Crezi că există altcineva mai nimerit ca mine?
— N-ar fi de loc exclus să existe, spuse Cowperwood, foarte degajat.
— Nu prea-mi vine să cred; în orice caz nu acum nu în situația asta. Vechile societăţi nu sînt dispuse să lucreze cu dumneata, cu mine însă vor lucra. Nu preferi să, accepţi condiţiile mele și să mă laşi să-i dau drumul şi să isprăvim?
— Pe baza asta, niciodată, replică Cowperwood, simplu. Noi am pătruns prea departe în teritoriul dușman, am realizat prea multe. Trei sau patru acţiuni noi în schimbul unei acţiuni vechi — și asta indiferent de ce se va oferi acţionarilor noi. Iar din ce rămâne, mi se cuvine o jumătate. Chiar şi aşa, împart cu alții (Nici asta nu era adevărat).
— Nu, se împotrivi Schryhart, evaziv însă ostil,și scuturând îndărătnic din cap. Nu se poate. Riscurile sunt prea mari. Aș ceda poate un sfert — darîncă nu știu!
— O jumătate sau nimic, stărui Cowperwood, pe un ton ferm.
Schryhart se ridică.
— Asta-i ultimul dumitale cuvînt, nu? întrebă.
— Ultimul!
— Atunci mi-e teamă, reluă Schryhart, că nu ne vom putea înţelege. Personal, îmi pare rău. Te, aşteaptă o luptă de lungă durată și costisitoare.
— De asta nu m-am îndoit niciodată, răspunse financiarul.
