II

În epoca în care ne găsim, adită în anul 80 înaintea erei noastre, Roma nu este încă acea Romă pe care Virgiliu o numeşte lucrul cel mai frumos, pe care Aristide, retorul, o numeşte capitala popoarelor, pe care Atheneu o numeşte rezumatul lumii, iar Ptolemeu Sofistul, oraşul oraşelor.

Abia optzeci de ani mai târziu, spre epoca corespunzând naşteri lui Cristos, August va spune: „Vedeţi Roma aceasta? Am luat-o din cărămidă şi o voi lăsa din marmură”.

Despre opera lui August nu vom vorbi acum, totuşi, măcar în treacăt, suntem tentaţi să spunem că într-adevăr efortul lui August se poate compara cu ceea ce se realizează acum Ia noi pentru a schimba înfăţişarea acestui alt cel mai frumos dintre lucruri, acestei alte capitale a popoarelor, acestui alt rezumat al lumii, acestui alt oraş al oraşelor, adică Parisul.

Dar să revenim Ia Roma lui Sylla. Să vedem de unde a pornit şi unde ajunsese.

Încercaţi să găsiţi, prin această îngrămădire de case care acoperă cele şapte coline, două movile, două înălţimi asemeni celei pe care noi o numim muntele Sfintei Genoveva şi care se numesc, sau, mai bine zis, se numeau Saturnia şi Palatium.

Saturnia este satul de colibe fundat de Evandru, Palatium este craterul unui vulcan stins.

Între aceste două înălţimi trece o vale îngustă: odinioară era o pădure, astăzi este Forumul.

În această pădure au fost găsiţi cei doi gemeni legendări şi lupoaica blândă care îi alăpta Roma de aici a pornit.

Patru sute treizeci şi doi de ani după căderea Troiei, două sute cincizeci de ani după moartea Iui’ Solomon, la începutul celei de a şaptea olimpiade, în primul an de guvernare decenală a arhontelui atenian Kerops, când India decăzuse, Egiptul înclina spre decadenţă, Grecia făcea primii paşi spre mărire, Etruria se găsea Ia apogeu, iar Occidentul şi Nordul erau încă în întuneric, Numitor – regele albanilor – dăruia celor doi nepoţi ai săi, Romulus şi Remus.

— Copiii naturali ai fiicei sale RheaSiivia – locul unde fuseseră părăsiţi şi găsiţi.

Romulus şi Remus erau cei doi gemeni găsiţi în pădure unde îi alăpta lupoaica, iar pădurea era aceea care se afla în valea dintre Saturnia şi Palatium.

Izvorul care uda pădurea se mai regăseşte şi astăzi, el este cunoscut sub numele de fântâna Juturna. După spusele lui Virgiliu, este sora lui Turnus care plânge neîncetat moartea fratelui său.

Să urmărim istoria din punct de vedere a tradiţiei, timpul nu ne permite să o cercetăm şi ca mit.

Pe cel mai înalt dintre cei doi munţi, Romuls trasează o linie circulară.

— Oraşul meu se va numi Roma, spuse el, şi iată linia zidurilor sale.

— Halal ziduri! Spuse Remus sărind peste linia trasată.

Este posibil că Romulus abia aştepta o ocazie de a scăpa de fratele său. După cum spun unii, el îl doborî cu ciomagul pe care îl avea în mână, după alţii îl ucise implantându-i sabia în trup.

După moartea lui Remus, Romulus adânci linia hotarului cu un plug.

Brăzdarul plugului se izbi de un cap de om

— Bine! Spuse el, ştiam eu că oraşul meu se va numi Roma, cetăţuia se va numi Capitoliul.

Ruma, sân; Capitoliul va fi capul lumii antice, iar Roma – sânul de la care popoarele moderne îşi vor trage credinţa.

Denumirea este, după cum se vede, de două ori simbolică.

Tocmai atunci trecură pe deasupra doisprezece vulturi

— Îi prezic oraşului meu douăsprezece secole de regalitate, spuse Romulus.

Şi de la Romulus Ia Augustus s-au scurs douăsprezece secole.

Romulus îşi numără apoi armata în jurul lui se găseau trei mii de pedeştri şi trei sute de călă reti.

Acesta este nucleul poporului roman.

O sută şaptezeci şi cinci de ani de la această dată, Servius Tullius face un recensământ. El găseşte optzeci şi cinci de mii de cetăţeni apţi de a purta arma şi trasează un nou hotar în incinta căruia pot să locuiască două sute şaizeci de mii de oameni.

Incinta aceasta este Pomerium, limita sacră, incinta Inviolabilă care nu poate fi mărită decât de cei care ar fi cucerit o provincie de la barbari.

Sylla profită de această autorizare în anul 674, Cezar în 710 şi August în 740.

Dincolo de această incintă se întindea un spaţiu sacru unde nu se putea nici construi, nici ara.

Foarte curând însă ceea ce nu fusese pentru Roma decât o cingătoare comodă şi largă, asemenea celei care strângea mijlocul lui Cezar, devine un laţ care sufocă; pe măsură ce Roma cucereşte Italia, Italia o cucereşte pe ea; pe măsură ce ea invadează lumea, lumea o invadează pe ea.

Trebuie spus apoi că Roma are privilegii supreme; titlul de cetăţean roman conferă mari onoruri şi mai cu seamă mari drepturi; cetăţeanul roman este plătit pentru a vota în Forum şi merge gratis la circ.

Toate aceste extinderi reprezentau totuşi destul de puţin.

„Spaţiul nepermiţând, incinta oraşului nu s-a întins mai mult”, spune Dionisos din Halicarnas care scria în timpul lui August.

Este adevărat, în jurul Romei se găseşte o centură de oraşe-municipii investite cu dreptul de vot. Oraşele acestea, nişte Rome în miniatură, sunt vechile cetăţi sabine: Tusculum, Lavinium, Aricia, Pedum, Nomentum, Privernum, Cumes, Acerre, la care s-au adăugat Fondi, Formies şi Arpinum.

Urmează apoi municipiile fără drept de vot – patruzeci şi şapte de colonii fondate în Italia centrală înainte de războaiele punice şi alte douăzeci care se depărtează şi mai mult de Urbs – căci încă de pe acum nu se mai zicea Roma ci Urbs. Toate aceste colonii aveau dreptul de cetate, nu însă şi cel de vot.

Astfel, Roma apare în vârful piramidei, ca o statuie pe coloana sa.

După Roma urmează municipiile, adică oraşele având drept de cetate şi de vot; după municipii vin coloniile, care nu au drept de cetate; în sfârşit, după colonii urmează latinii şi italicii de la care conducerea luase cele mai bune pământuri pentru împroprietărirea colonilor.

Aceştia din urmă erau scutiţi de impozitul în băni, dar nu şi de tributul în oameni; dintre ei se recrutau armatele romane unde erau trataţi aproape ca nişte popoare cucerite, ei care erau folosiţi pentru a cuceri popoare.

În anul 172, anul înfrângerii perşilor, un consul porunci celor din Preneste să-i iasă înainte şi să-i pregătească locuinţă şi cai.

Un altul a poruncit să fie bătuţi cu nuiele magistraţii unui oraş care nu i-a furnizat alimente.

Un censor care ridica un templu a pus să se ia acoperişul templului Junonei Laciniene, cel mai sacru templu al Italiei, pentru a-şi termina templul său.

La Ferentum, un pretor, voind să facă baie în baia publică, a pus să fie gonită toată lumea care se afla acolo şi a poruncit să fie bătut cu vergile unul din chestorii oraşului ce s-a opus acestei fantezii.

Un bouar din Venusium, întâlnind un cetăţean roman purtat -în lectică – de reţinut, un simplu cetăţean – întreabă adresându-se sclavilor:

— Ei! Duceţi un mort?

Cuvintele bouarului au displăcut călătorului şi aceia l-au bătut cu vergile, până l-au ucis.

În sfârşit, la Teanum, un pretor a poruncit să fie bătuţi cu vergile magistraţii, pentru că soţia lui, care voise să meargă la baie la o oră neobişnuită, n-a găsit baia liberă, deşi îşi anunţase intenţia cu o oră înainte.

Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat vreodată la Roma.

Este rezultatul faptului că Roma nu s-a înfăţişat provinciilor decât prin proconsulii săi.

Dar cum tratau proconsulii provinciile?

Câteva exemple am dat.

Dar ce v-am spus până acum nu-i nimic; să-i fi văzut pe Verres în Sicilia, pe Piso în Macedonia, pe Gabinius în Siria!

Citiţi-l pe Cicero. Toată lumea cunoaşte acuzaţiile pe care i Ie-a adus lui Veres.

Piso a pus impozite în Ahaia pe seama sa şi le-a silit pe cele mai nobile fecioare să-i cedeze; ca să nu ajungă în patul proconsular, peste douăzeci de fecioare au preferat să se înece.

Gabinius ţinea mai mult la bani decât la femei. El striga cât îl ţinea gura că tot ceea ce există în Siria îi aparţine şi că şi-a plătit atât de scump proconsulatul încât are dreptul să vândă orice.

În sfârşit deschideţi-l din nou pe Cicero, căutaţi în scrisorile către Atticus şi veţi vedea în ce hal găseşte Bitinia când, numit Ia rândul său proconsul, îi urmează lui Atticus. Mare uimire a produs populaţiei când a declarat că se mulţumeşte cu cele două milioane două sute de mii de sesterţi, adică patru sute patruzeci de mii de franci, pe care i le acordă Senatul şi că, pe lângă această sumă, nu are nevoi nici de lemne pentru cort, nici de grâu pentru suită, nici de fân pentru cai.

În societatea antică provincia nu reprezintă nimic, capitala era totul.

După cucerirea Numantiei, Spania ajunge în mâinile romanilor.

Aşa s-a întâmplat cu Cartagina, care a deschis calea spre Africa; cu Siracuza, după ocuparea căreia a fost cucerită Sicilia; cu Corintul, după care a fost supusă Grecia.

Închipuiţi-vă ce reprezenta acum Roma, căreia augurii i-au promis stăpânirea lumii, când celelalte capitale au ajuns în starea în care au ajuns.

Totul se îndrepta spre Roma: Bogatul pentru a se bucura de plăcerile vieţii; săracul pentru a mânca; cetăţeanul cel nou, pentru a-şi vinde votul; retorul, pentru a-şi deschide o şcoală; caldeeanul, pentru a ghici viitorul.

Roma este izvorul tuturor lucrurilor: pâine, onoruri, avere, plăcere; totul se găseşte la Roma.

Zadarnic a gonit Senatul douăsprezece mii de familii din Roma, în anul 565, sau şaisprezece mii de locuitori, în anul 581, sau pe toţi străinii, în anul 626… Sau mai ştiu eu ce? Uit legea Fannia, legea Mucia Licinia, legea Papia care reprezentau tot atâtea sacrificii impuse populaţiei. Toate acestea n-au împiedicat ca Roma, care nu se putea extinde în suprafaţă, să nu se extindă în înălţime, ceea ce l-a obligat pe August – după cum veţi vedea în Vitruviu să emită o lege care să interzică construirea clădirilor cu peste şase etaje De aceea observăm că, puţin timp înaintea epocii în care am ajuns, Sylla slăbeşte, cu îndrăzneală, centura Romei, care începuse să pârâie Cronologic vorbind, cum s-a întins Roma pe etape?

După prima sa revoluţie, în timpul consulatului lui Brutus şi Coilatinus, Roma se preocupă mai întâi de alungarea din graniţele sale a elementului etrusc, aşa cum a făcut Franţa lui Hugo Capet cu elementul carlovingian Apoi a trecut Ia cucerirea teritoriilor învecinate După ce a ataşat pe latini şi pe herniei, ea a supus pe volsgi, a cucerit pe vei, i-a gonit pe gali de pe Capitoliu, încredinţând lui Papirius Cursor conducerea luptei cu samniţii, care va târî Italia în pârjolul războiului din Etruria până la vârful Regium.

Apoi, privind în jurul ei şi văzând Italia supusă, Roma trecu la cuceriri în afară.

Duilius i-a supus Sardinia, Corsica şi Sicilia; Scipio, Africa; Paulus Emilius, Macedonia; Sextinus, Galia transalpină Aici este o haltă: Roma se opreşte De pe creasta Alpilor, pe care a întrezărit-o printre zăpezi, coboară Hanibal, el loveşte în trei rânduri şi fiecare din aceste lovituri îi face Romei câte o rană aproape mortală.

Rănile acestea se numesc Trebia, Trasimene şr Cannae.

Din fericire pentru Roma, Hanibal este părăsit de partidul negustorilor şi lăsat în Italia fără bani, fără oameni, fără întăriri.

Pe de altă parte, Scipio trece în Africa; Hanibal pierde posibilitatea de a cuceri Roma, în schimb Scipio va cuceri Cartagina Hanibal se află acum între Roma şi oraşul african, pierde bătălia de la Zama, se refugiază la Prusias unde se otrăveşte ca să nu cadă în mâinile romanilor După înfrângerea acestui mare inamic, cucerirea continuă Antiohus abandonează Siria, Filip al V-lea, Grecia, Jugurta, Numidia.

Acum nu-i mai rămâne Romei decât să cucerească Egiptul spre a ajunge stăpâna Mediteranei, a acestui mare lac, bazin minunat săpat pentru civilizaţia tuturor epocilor, pe care egiptenii îl traversează ca să populeze < Grecia, fenicienii ca să întemeieze Cartagina, foceenii ca să fundeze Marsilia; uriaşă oglindă în care şi-au scăldat chipul, rând pe rând, Troia, Canope, Tirul, Cartagina, Alexandria, Atena, Tarentul, Sibaris, Regium, Siracuza, Selinunte şi Numanţia şi în care se priveşte Roma însăşi, majestuoasă, puternică, invincibila.

Culcată pe malul septentrional al acestui Iac, ea îşi întinde unul din braţe spre Ostia, altul spre Brindisi şi are la îndemână cele trei părţi ale lumii cunoscute Europa, Asia şi Africa În mai puţin de şaizeci de ani, gratie acestui lac, Roma se va îndrepta spre tot şi pretutindeni: pe Ron, în inima Galiei, pe Eridan în inima Italiei; pe Tago în inima Spaniei; prin strâmtoarea Cadix spre Ocean şi în insulele Casiteride, adică în Anglia; prin strâmtoarea Sestos în Rontul Euxin, adică în Tartaria; prin Marea Roşie în India, în Tibet, în Oceanul Pacific, adică în imensitate; în sfârşit, pe Nil, la Memfis, la Elefantine, în Etiopia, în deşert, adică în necunoscut Iată Roma pe care şi-o disputau Marius şi Sylla, pe care şi-o vor disputa Cezar şi Pompei şi pe care o va moşteni August.