XXIV

Este greu de ştiut ce se făcea în cadrul serbărilor închinate lui Bona Dea. Era cu totul interzis bărbaţilor să pătrundă acolo căci, după toate probabilităţile, femeile aveau tot interesul să păstreze secretul.

Unii pretind că s-ar fi săvârşit nişte dansuri obscene, alţii nişte falagogii imitate după cele de la Teba şi Memfis.

Juvenal explică, mai clar; îl îndrumăm spre el pe Cititorii interesaţi, prevenindu-i, totuşi, că Juvenal, ea şi Boileau, detestă femeile.

Ei bine, se celebra, deci, la Cezar, sau mai bine zis la Pompeia, soţia lui Cezar, misterele acestei Bona Dea, când, deodată, se răspândi vestea că un bărbat deghizat în femeie fusese surprins în mijlocul matroanelor A fost un scandal imens.

Iată cum raportează Cicero această întâmpiare în scrisoarea sa către Atticus, din 25 ianuarie 694 „Apropo, s-a întâmplat aici un fapt urât şi mă tem foarte mult ca lucrul acesta să nu ducă mai departe decât lasă să se creadă în primul moment Cred că ştii că un bărbat, deghizat în femeie, s-a strecurat în casa lui Cezar, şi asta tocmai în momentul când se oficia un sacrificiu pentru popor. Încât vestalele au trebuit să ia de la început sacrificiul iar Cornificius a adus la cunoştinţa Senatului acest sacrilegiu. Cornificius, pricepi? Să nu-ţi închipui cumva că iniţiativa a aparţinut vreunuia din ai noştri Comunicare din partea Senatului la pontifi, declaraţia pontifilor că este sacrilegiu şi că, prin urmare, este caz de acţionare în justiţie. În legătură cu aceasta şi în virtutea unui senatus consult, se publică un rechizitoriu şi şi Cezar îşi repudiază soţia.”

Iată vestea care preocupa Roma pe la începutul lunii ianuarie, cu vreo şaizeci de ani înaintea erei noastre; ea a făcut mare vâlvă, după cum e de înţeles, şi timp de câteva zile a format obiectul tuturor conversaţii lor şi a tuturor şuşotelilor, a cancanurilor, cum am zice noi azi.

Aşa că nu este nimic surprinzător în faptul că Cicero, cel mai mare bârfitor al vremii sale, i-a dat lui Atticus această ştire.

Dar, totuşi, este curios, trebuie s-o recunoaştem, să regăseşti această formidabilă bârfă, care agită deopotrivă Forumul, Câmpul lui Marte şi Via Regia, într-o scrisoare particulară de acum aproape două mii de ani.

Bărbatul surprins în casa lui Cezar era Clodius Am mai spus noi câte ceva despre acest ilustru libertin care, în vremea lui Cezar şi a lui Catilina, merita titlul de rege al dezmăţaţilor; am mai spus că aparţinea ramurei Pulcher din nobila familie Claudia şi am mai spus că pulcher înseamnă frumos.

Ne amintim că fusese trimis împotriva gladiatorilor. Florus spune că fusese Clodius Glaber, dar Tit Liviu Spune că era Clodius Pulcher, iar noi ne situăm alături de părerea lui Tit Liviu.

Expediţia sa nu fusese fericită; apoi, servind sub Lucullus, socrul său, instigase la revoltă legiunile lui Lucullus în favoarea lui Pompei.

Cine putuse convinge pe Clodius să se declare de partea lui Pompei, în opoziţie cu socrul său?

Ambiţia? Bine! Era foarte simplu.

Iată ce se spunea – era să spunem în şoaptă, dar revenim – iată ce se spunea în gura mare la Roma, despre Clodius.

Se spunea că fusese amantul celor trei surori ale sale: Terentia, care se căsătorise cu Marcius Rex – nu uitaţi numele de Rex, căci Cicero va face aluzie la el imediat –; Claudia, căsătorită cu Metellus Cele, căreia i se spunea Quadranaria, pentru că unul din amanţi îi promisese, în schimbul favorurilor ei, o pungă plină cu aur, dar îi trimisese o pungă plină cu quadrans, adică cea mai mică monedă de aramă; în sfârşit, cea mai tânără, care se căsătorise cu Lucullus; or, cum, cu toată căsătoria şi cu tot incestul, se pretindea că această legătură continua, Lucullus avusese o explicaţie cu Clodius şi, în urma acestei explicaţii, Clodius îl trădase pe Lucullus.

Nu e prea curat când priveşti lucrurile în amănunţime, dar cel puţin este clar, aproape întotdeauna.

În treacăt fie zis, mai rămăsese o a patra soră, nemăritată, de care era îndrăgostit Cicero şi pe care Terentia, soţia lui Cicero era geloasă.

Cum fusese prins Clodius?

Iată ce se povestea în legătură cu această întâmplare: Îndrăgostit de Pompeia, el intrase în casă deghizat ca o cântăreaţă. Încă foarte tânăr, cu barba abia mijindu-i, spera să nu fie recunoscut; dar rătăcind prin imensele coridoare ale locuinţei, fusese întâlnit de o servitoare a Aureliei, mama lui Cezar Atunci, voise să fugă, dar mişcarea sa prea masculină îi trădă sexul. Aura – aşa se numea servitoarea – îl întrebă cine e; el răspunse cu greutate; vocea lui confirmă bănuielile născute din mişcarea prea bruscă; servitoarea dădu alarma, matroanele romane veniră în grabă; ştiind despre ce este vorba, ele închiseră uşile, apoi începură să caute aşa cum caută nişte femei curioase, în cele din urmă, îl găsiră pe Clodius în camera unei tinere sclave care era amanta lui.

Iată amănunte pe care Cicero nu le putea da lui Atticus, întrucât elese aflară încetul cu încetul şi pe măsură ce se făceau cercetări în proces.

Sări lăsăm pe Cicero să povestească procesul. Cicero depusese acolo ca martor.

Cicero fusese cândva foarte bun prieten cu Clodius, acesta îl servise cu pasiune cu prilejul Conspiraţiei lui (|atilina; se înscrisese printre oamenii din garda sa şi se repezise în primelerânduri ale cavalerilor care voiseră să-l ucidă pe Cezar. Dar iată ce se întâmplă tocmai în timpul procesului.

Cicero era îndrăgostit de sora lui Clodius, care rămăsese nemăritată. Ea locuia doar la câţiva paşi de locuinţa ilustrului orator.

Câteva zvonuri despre o legătură dintre Claudia şi Cicero ajunseseră până la urechea Terentiei, femeie absolută şi geloasă, care avea o totală autoritate asupra soţului ei. I se spusese că, obosit de această autoritate, Cicero ar fi voit s-o repudieze şi să ia de soţie pe sora lui Clodius.

Dar Clodius ce spunea în apărarea sa?

Spunea că, chiar în momentul în care se pretindea că fusese în casa lui Cezar, el se găsea la o sută de leghe de Roma. Adică voia, pentru a folosi un termen modern, să invoce un alibi.

Or, Terentia, care ura sora, îl ura, fireşte, şi pe frate. Ea îl văzuse pe Clodius intrând la soţul ei, în ajunul zilei în care fusese văzut în casa Pompeiei. Dacă Clodius intrase la soţul ei în ajun, nu putea fi la o sută de leghe departe de Roma în ziua când avusese loc serbarea.

Ea îi spuse lui Cicero că dacă nu va vorbi el, va vorbi ea.

Cicero avusese destule necazuri cu soţia sa din cauza sorei lui Clodius. Pentru a avea linişte în casă, el se hotărî să-l sacrifice pe frate. Se prezentă, deci, ca martor.

După cum este lesne de înţeles, Cicero, oricât de bârfitor ar fi fost, nu spune totuşi nimic despre toate acestea în scrisorile sale către Atticus. În schimb, Plutarh, care se năştea cu doisprezece ani după evenimentele pe care le povestim, sau cu patruzeci şi opt de ani înainte de era noastră, Plutarh care este cam tot atât de bârfitor pe cât era Cicero, le povesteşte.

Cicero, spre marele său regret, poate, se prezentă, totuşi, să depună ca martor contra lui Clodius.

Dacă scandalul provocat de eveniment fusese mare, scandalul provocat de proces fu şi mai mare încă. Mulfi

8. A. Dumas 113

Dintre primii cetăţeni ai Romei îi acuzau pe Clodius, unii de jurământ strâmb, alţii de înşelătorie.

Lucullus aduse ca martori nişte servitoare care mărturisiră că Clodius avusese legături intime cu sora sa, soţia lui Lucullus.

Clodius nega mereu acuzaţia principală şi susţinea că fusese la o sută de leghe departe de Roma în ziua când avusese loc serbarea Zeiţei Bune, când Cicero, ridicânduse, îl dezminţi declarând că în ajunul evenimentului venise la el, la Cicero, pentru a discuta împreună nişte probleme.

Depoziţia lui Cicero fu zdrobitoare. Clodius nu se aştepta la aşa ceva din partea unui amic, din partea unui om care-i făcea curte surorii sale; procedeul era cam brutal, e adevărat.

Dealtfel, trebuie ascultat Cicero cum povesteşte procesul; el pune toată ura omului care nu are conştiinţa prea curată.

Iată cum vorbeşte despre judecători; şi notaţi bine că judecătorii sunt senatori: „Nicicând un tripou n-a strâns o astfel de lume: senatori necinstiţi, cavaleri în zdrenţe, tribuni, păzitori ai tezaurului plini de datorii, fără un ban, şi, în mijlocul acestora, câţiva oameni cinstiţi care nu puteau fi atinşi de renegare, stând trişti, cu sufletul îndoliat, cu fruntea roşie de ruşine.”

Şi, totuşi, atmosfera din augusta adunare era cât nu se poate de puţin favorabilă acuzatului. Nu era nimeni care să nu-l considere pe Clodius condamnat dinainte.

În momentul în care Cicero îşi termina depoziţia, amicii lui Clodius, indignaţi de ceea ce numeau ei o trădare, izbucniră în strigăte şi chiar în ameninţări.

Dar senatorii se ridicară atunci cu toţii, îl acoperiră pe Cicero şi arătară cu degetul spre gât, semn că înţelegeau să-l apere cu preţul propriilor lor vieţi.

Însă, acestor oameni care îşi arătau gâtul cu degetul. Crassus le arătă cu degetul punga.

„O, muză! Strigă Cicero, spune acum cum a izbucnit acest incendiu! Îl cunoşti pe Chel, dragul meu Atticus, (Chelul este Crassus), îl cunoşti pe Chel, moştenitorul lui Nanius, panegiristul meu, care a ţinut demult un discurs în cinstea mea şi despre care ţi-am pomenit. Ei bine! Iată omul care a condus totul în două zile cu ajutorul unui sclav, sclav netrebnic ieşit dintr-o trupă de gladiatori; el a pro. Nis, a depus cauţiuni şi a dat, oh! Infamie! A dat în Completarea banilor fete frumoase şi băieţi tineri…”

Dar notaţi bine, că eu atenuez. Reţineţi numai că judecătorii care se lăsaseră corupţi numai cu bani erau consideraţi judecători cinstiţi.

Aşa că, de data aceasta cerură gardă ca să se poată întoarce acasă.

— Ei! Le strigă Catulus, vă temeţi să nu vi se fure banii pe care i-aţi primit?

Cezar, chemat să depună mărturie împotriva lui Clodius, răspunse că nu avea nimic de spus.

— Dar ţi-ai repudiat soţia, totuşi! Îi strigă Cicero.

— Mi-am repudiat soţia, răspunse Cezar, nu pentru că o consideram vinovată, ci pentru că soţia lui Cezar nu trebuie nici măcar bănuită!

Este de la sine înţeles că Clodius a fost achitat.

Să vedem care a fost urmarea acestei achitări.