Capitolul XII Haydée
Vă amintiţi de noile sau, mai bine-zis, vechile cunoştinţe ale contelui de Monte-Cristo, care locuiau în strada Meslay: Maximilien, Julie şi Emmanuel.
Gândul la vizita plăcută pe care avea s-o facă, la cele câteva momente fericite pe care le va petrece, la licărirea de paradis strecurată în infernul unde se afundase într-adins răspândise, din momentul în care l-a pierdut pe Villefort din vedere, cea mai fermecătoare seninătate pe chipul contelui, iar Ali, care alergase la sunetul semnalului, văzând figura aceasta strălucind de o bucurie aşa de rară, s-a retras în vârful picioarelor cu respiraţia tăiată ca pentru a nu înfricoşa bunele gânduri pe care i se părea că le vede zburdând în stol în jurul stăpânului.
Era amiaza: contele îşi rezervase o oră pentru a urca la Haydée. S-ar fi zis că bucuria nu putea să reintre deodată în sufletul zdrobit de multă vreme şi că el avea nevoie să se pregătească pentru emoţiile violente.
Tânăra grecoaică se afla, cum am spus, într-un apartament despărţit complet de apartamentul contelui, în întregime mobilat în chip oriental. Parchetele erau acoperite cu covoare groase, turceşti, stofe de brocart cădeau de-a lungul pereţilor şi, în fiecare încăpere, un divan larg făcea înconjurul camerei cu teancuri de perne ce se mişcau după voinţa celor care se foloseau de ele.
Haydée avea trei franţuzoaice şi o grecoaică. Cele trei franţuzoaice stăteau în prima încăpere, gata să alerge la sunetul unui clopoţel de aur şi să execute ordinele sclavei grecoaice, care ştia îndeajuns franceza pentru a transmite dorinţele stăpânei celor trei cameriste, cărora Monte-Cristo le recomandase să aibă pentru Haydée atenţiile cuvenite unei regine.
Fata se găsea în încăperea cea mai retrasă a apartamentului, adică într-un buduar rotund, luminat numai pe sus şi în care lumina nu pătrundea decât prin ferestruici de sticlă roz. Stătea culcată pe pernele de atlas albastru brodate cu argint, răsturnată pe jumătate în spatele divanului, încadrându-şi capul cu braţul drept, molatec rotunjit, în timp ce cu stângul fixa între buze tubul de mărgean în care se găsea ţeava flexibilă a unei narghilele ce nu lăsa fumul să ajungă la gura ei decât înmiresmat de apă de smirnă.
Ţinuta ei cât se poate de firească pentru o femeie din Orient, ar fi părut unei franţuzoaice de o cochetărie afectată.
Toaleta era aceea a femeilor din Epir, adică şalvari de atlas alb, brodat cu flori roz, din care ieşeau două picioare de copil pe care le-ai fi crezut de marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu două mici sandale, încovoiate la vârf, brodate cu aur şi cu perle. O vestă cu dungi albastre, cu mâneci largi, despicate pentru braţe, cu butoniere de argint şi cu nasturi de perle; în sfârşit, un fel de corset prin deschizătura căruia, în formă de inimă, se vedeau gâtul şi partea de sus a pieptului, încheindu-se sub sâni cu trei nasturi de diamant. Partea de jos a corsetului şi partea de sus a şalvarilor se pierdeau într-una din acele centuri cu culori vii şi cu franjuri lungi, mătăsoase, care stârnesc ambiţia parizienelor noastre elegante.
Pe cap avea un fes mic de aur, brodat cu perle, înclinat într-o parte, iar dedesubtul fesului, în partea unde se înclina, un trandafir purpuriu ieşea din părul aşa de negru încât părea albastru.
Frumuseţea figurii era frumuseţea greacă în toată desăvârşirea tipului ei, cu ochi mari, negri, catifelaţi, cu nasul drept, cu buzele de mărgean şi cu dinţii de perle. Peste acest ansamblu fermecător, floarea tinereţii era răspândită cu toată strălucirea şi tot parfumul ei. Haydée putea să aibă 19 sau 20 de ani.
Monte-Cristo o chemă pe camerista grecoaică să ceară Haydéei permisiunea de a intra la ea.
În locul oricărui alt răspuns, Haydée făcu semn cameristei să ridice tapiseria ce atârna dinaintea uşii. În cadrul pătrat, fata culcată se arătă ca un tablou fermecător. Monte-Cristo înaintă.
Haydée se înălţă în cotul care ţinea narghileaua şi întinse mâna contelui în timp ce-l primea cu un zâmbet:
— De ce îmi ceri permisiunea de a intra la mine? Îl întrebă ea în limba sonoră a fiicelor Spartei şi Atenei. Nu mai eşti tu stăpânul meu, nu mai sunt eu sclava ta?
Monte-Cristo zâmbi.
— Haydée, dumneata ştii…
— De ce nu îmi spui tu ca de obicei? Îl întrerupse tânăra greacă. Am greşit cumva? În cazul acesta trebuie să mă pedepseşti, nu să-mi spui dumneata.
— Haydée, îi spuse contele, tu ştii că ne aflăm în Franţa şi că, prin urmare, eşti liberă.
— Liberă să fac ce? Întrebă fata.
— Liberă să mă părăseşti.
— Să te părăsesc? De ce te-aş părăsi?
— Nu ştiu. Vom vedea lume.
— Nu vreau să văd pe nimeni.
— Iar dacă, printre tinerii frumoşi pe care îi vei întâlni, ai să găseşti pe vreunul care îţi place, n-am să fiu într-atât de nedrept…
— N-am văzut niciodată bărbaţi mai frumoşi decât eşti tu şi niciodată n-am iubit decât pe părintele meu şi pe tine.
— Biată copilă! Aceasta pentru că n-ai vorbit decât cu părintele tău şi cu mine.
— Ce nevoie am să vorbesc cu alţii? Tatăl meu îmi spunea bucuria mea, tu îmi spui dragostea mea şi amândoi îmi spuneţi copila mea.
— Îţi aminteşti de tatăl tău, Haydée?
Fata zâmbi.
— El e aici şi aici, spuse ea punând mâna pe ochi şi pe inimă.
— Dar eu unde sunt? Întrebă Monte-Cristo zâmbind.
— Tu eşti peste tot.
Monte-Cristo îi luă mâna s-o sărute, dar copila, naivă, îşi trase mâna şi îşi întinse fruntea.
— Haydée, îi spuse el, acum tu ştii că eşti liberă, că eşti stăpână, că eşti regină. Poţi să-ţi păstrezi costumul sau să-l părăseşti, după plac. Vei rămâne aici cât vei vrea să rămâi, vei ieşi, când vei vrea să ieşi. În orice moment o trăsură va fi pregătită pentru tine. Ali şi Mirto te vor însoţi pretutindeni şi vor fi la ordinele tale. Te rog numai un lucru.
— Spune.
— Păstrează secretul asupra naşterii tale, nu spune un cuvânt despre trecutul tău, nu rosti în nici o împrejurare numele părintelui tău ilustru şi nici pe acela al bietei tale mame.
— Ţi-am mai spus, stăpâne, că n-am să văd pe nimeni.
— Ascultă, Haydée, poate că arestul acesta oriental va fi cu neputinţă la Paris. Continuă să înveţi viaţa ţărilor de la nord aşa cum ai făcut la Roma, la Florenţa, la Milano şi la Madrid. Îţi va servi totdeauna, fie că ai să trăieşti aici, fie că ai să te întorci în Orient.
Fata ridică ochii ei mari, umezi şi răspunse:
— Vrei să spui, nu-i aşa stăpâne, că ne vom întoarce în Orient?
— Da, copila mea; ştii bine că eu nu te voi părăsi niciodată. Nu copacul părăseşte floarea, ci floarea părăseşte copacul.
— Eu nu te voi părăsi niciodată, stăpâne, spuse Haydée, căci sunt sigură că n-am să pot trăi fără tine.
— Biată copilă! Peste zece ani eu voi fi bătrân şi peste zece ani tu vei fi încă tânără.
— Tatăl meu avea o barbă lungă, albă, ceea ce nu mă împiedica să-l iubesc; tatăl meu avea 60 de ani şi mi se părea mai frumos decât toţi tinerii pe care îi vedeam.
— Spune-mi, crezi că ai să te obişnuieşti aici?
— Pe tine am să te văd?
— În fiecare zi.
— Atunci de ce mă mai întrebi, stăpâne?
— Mă tem să nu te plictiseşti.
— Nu stăpâne, căci dimineaţa mă voi gândi că vei veni, iar seara îmi voi aminti că ai fost. De altminteri, când sunt singură, am amintiri frumoase, revăd tablouri imense, orizonturi mari, cu Pindul şi Olimpul în depărtare. Apoi am în inimă trei sentimente cu care cineva nu se plictiseşte niciodată; tristeţe, iubire şi recunoştinţă.
— Haydée, tu eşti o vrednică fiică a Epirului, graţioasă şi poetică şi se vede că descinzi din familia aceea a zeiţelor din ţara ta. Fii deci liniştită, copila mea, voi căuta ca tinereţea ta să nu fie pierdută, căci dacă tu mă iubeşti ca pe părintele tău, eu te iubesc ca pe copila mea.
— Te înşeli, stăpâne. Nu-l iubeam pe tatăl meu cum te iubesc pe tine. Dragostea pentru tine e alta: părintele meu a murit şi eu nu am murit. În timp ce dacă tu ai muri, aş muri şi eu.
Contele întinse mâna fetei cu un zâmbet de profundă duioşie. Ea i-o sărută ca de obicei.
Şi contele, pregătit astfel pentru întrevederea ce urma s-o aibă cu Morrel şi familia lui, plecă murmurând versurile lui Pindar.
„Tinereţea e o floare al cărei fruct e dragostea… Fericit grădinarul care-o culege după ce a văzut-o înmugurind încet.”
Conform ordinelor sale, trăsura era gata. Se urcă şi, ca de obicei, trăsura porni în galop.
