III.
Dar nu prea i-a fost bine nici a treia noapte, că a trebuit să-ncerce şi frigul, şi focul, ba şi spaima viscolului, a grindinei, a trăsnetului.
Abia intrase în peşteră, că s-a pomenit cu un crivăț năprasnic, care vîjîia şi-i îngheţa creştetul capului, în vreme ce-n jurul picioarelor se învârteau şomoioage de catran aprinse şi-l frigeau, şi-i otrăveau răsuflarea.
Apoi se porni o vijelie care-l repezea de colo pînă colo, dîndu-l cu capul de pereţi. Ca nişte săgeţi frînte zburau fulgere albastre ce-i ardeau ochii. Trăsnetul căzu sub chipul unui bolovan rotund, roşu, care se sparse în mii de fărîme aprinse...
Pe jos era numai jăratec, de n-avea unde călca flăcăul, iar prin văzduh zburau schiţei roşii. Îl ciupeau şi-l ardeau ca un stol de gîngănii turburate.
Şi iar se auzi vîntul şuierînd. Peste aşchiile aprinse şi peste tăciunii ce podeau acea blestemată peşteră, veni o grindină mare cît oul de turturea. Ouăle de gheaţă cădeau din tavan, se adunau pe jos, creşteau, urcau, îl izbeau pe Florin, ca mii de pietricele aruncate cu praştia... Era o furtună înspăimîntătoare, care ar fi răpus pe un uriaş, pe un balaur cu solzii de fier, darămite pe un pămîntean, cît ar fi fost el de voinic, Păunaşul Codrilor.
După grindină, iar fulgere şi iar trăsnete, iar vifor şi crivăţ, urlînd ca o haită de lupi flămînzi... Pe deasupra, pe Florin îl mai apucă şi o foame cumplită, care-i răscolea măruntaiele şi i le rodea ca şobolanii.
O lumină mare se făcu în deschizătura peşterii, şi-n acea lumină, Păunaşul Codrilor văzu o pajişte-nflorită, cu o masă-ntinsă, la care petreceau voioşi, mîncau şi beau flăcăii din noaptea trecută, cei ce se scăldaseră în lacul de cleştar. în mînă cu potire de argint se uitau spre peşteră şi cîntau :
Vino printre noi, Florine !
Să mîncăm, să bem cu tine !
Colo-i rău, aici e bine...
Şi potirele sînt pline !
Nimeni nu ne înspăimîntă
Şi lăutele ne cîntă !
Colo-n peşteră, băiete,
Mori de foame şi de sete,
Grindina te-o năpădi,
Trăsnetul te va trăsni.
Ce păcat de viaţa ta,
Că ţi-o prăpădeşti aşa,
Cînd aici e-atît de bine...
Vino printre noi, Florine !
— Nu-i asculta ! Nu-i asculta ! îl rugă şarpele; Sînt ispitele vrăjitoarei ! Vor să-ţi răpească rodul jertfei tale...
Tot ce-ai îndurat trei nopţi de-a rîndul e în zadar, dacă le asculţi chemarea...
— Mult a fost, puţin a rămas ! Nu-ţi fie teamă ! îi răspunse Florin şi închise ochii, să nu mai vadă, şi-şi astupă urechile, să nu mai audă cîntecul ispitei.
Şi bine a făcut că nu le-a urmat îndemnul, că nu şi-a călcat făgăduiala dată domniţei !
O trîmbiţă răsună voios în faptul zilei şi alte trîmbiţi îi răspunseră : vesteau răsăritul soarelui. Păunaşul Codrilor ieşi din peştera blestemată, ţîşnind ca săgeata din arc.
