Aducând cântări mulțime

Și mai bune și mai rele,

Mă întreb cu îndoială

Cine caută la ele?

Cată cei ce noaptea, ziua

Își muncesc sărmana minte ­

Plebea multe știutoare

Pentru pâne, pentru linte?

Sau cei ce păzesc cântarul

A dreptății, dragă Doamne,

Ce la domni sărută mâna

Ș-altceva încă la doamne?

Sau acei care-și pun osul

Carul statului de-l mișcă?

Ah, prea știi mai dinainte

Tot ce-i doare și ce-i pișcă.

Eu nu pot să le dau lefuri,

Nici onori, nici pensiune.

Nu-s în stare nici să judec

Merite pentru națiune.

Toți acei ce-n astă lume

Vor ceva... mă lese-n pace,

Eu nu voi nimic, nimica,

Decât pace, pace, pace.

Și de-or trece pe-aste șiruri

Ochii cei cuminți de fată

Sau a junelui privire

De visare ingrecată,

De vor trece într-o viață

Doruri multe-ndefinite:

Or privi sub flori albastre

Aste pagine citite

Și dureri scânteietoare

Și tablouri înfocate

Vor pătrunde tremurânde

Aste suflete curate.

Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,

La voi inimi cu arěpe.

Ah! lăsați ca să vă ducă

Pe-altă lume-n două clipe.