Pișcată-ți este mâna ta de streche,

De miști în veci condeiul pe hârtie ­

Durează-un șir sau fabrică o mie:

Cuvinte-nouă-or fi, dar blaga veche.

Ce are-n gând un om, aceea scrie,

Nimica nou tu n-ai de spus, Ureche,

Cu Pantazi fiind pe veci păreche,

Tu izvodești, cel mult, ce dânsul știe.

Ți-asamăn fruntea unei vii paragini

Și vânt și pleavă sunt a tale scrieri,

De zei lipsite, vai! a tale pagini.

Zadarnic paiul sec al minții-l trieri,

Drapându-i golul ei cu reci imagini:

Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.