Am pus sofa la fereastă —

Luna trece blondă-tristă,

Stele curg strălucitoare —

Mândra capu-n mâni și-ascunde.

Și-apoi și-l ascunde-n perini,

Într-un colț al sofei roșii;

Aurul moale se desface,

Curge pe grumazul alb.

Și de ce-și ascunde fața

Dulce, jună, fericită, —

Oh, ar vrea să râdă de bucurie

Fără ca s-o văd și eu.

Luna-n patul ei de nouri

Albi, s-ascunde să se culce,

Păru-n cap eu i-l încaier

Și-i sărut mânuța dulce.

Stele curg încet la vale,

Aerul moale scânteiază

Și ea ochii plini de lacrimi

Și-i închide și visează.

De-umăr alb îmi razim fruntea,

Zic puțin și mult privesc,

Inima în mine crește

De un dor supraceresc.

Tremură talia dulce

Strâns de brațul meu cuprinsă,

Ea se apără,-mi cuprinde

Gâtul — mă sărută, râde.

Și nimica nu mai zice.

E atât de fericită —

Sunt atât de fericit!

Luna trece liniștită.