O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, 

Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. 

Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de minți, 

Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? 

Să te plimbli și să numeri scânduri albe în cerdac? 

Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac! 

Alungat-o ai pe dânsa, ca departe de părinți 

În coliba împistrită ea să nasc-un pui de prinț. 

În zadar ca s-o mai cate, tu trimiți în lume crainic, 

Nimeni n-a afla locașul, unde ea s-ascunde tainic.