Când însuși glasul gândurilor tace,

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -

Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopții blând însenina-vei

Cu ochii mari și purtători de pace?

Răsai din umbra vremilor încoace,

Ca să te văd venind — ca-n vis, așa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față,

A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,

Să simt fiorii strângerii în brațe -

Pe veci pierduto, vecinic adorato!