Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i!

Răcnind înalță brațele-i spumate,

De nori s-acață, -n bolta lumei bate,

Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.

Sălbatecul! Van fulgeri fricoșate

Apără cerul... El încredințatu-i

Că bolta cea albastră e palatu-i;

Cu-asalt s-o ia el vrea — ca pe-o cetate.

Rănit de fulgere, el se înmoaie

Și c-o poveste îl adoarme-o boare

Și-n vis — un cer în fundu-i se îndoaie.

Tot ce-a dorit în visul lui el are:

Tărie, stele, luna cea bălaie...

Dormind murmură — murmurând tresare