De ce mă-ndrept ș-acum la tine iarăși?

Căci făr- de tine n-am de spus nimică...

Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică

De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-și.

De grija ei un fir de păr nu-mi pică...

Să ieie dar copiii mei în gheară-și;

Părerea ta, iubit și blond tovarăș,

De ea mă bucur și de ea mi-e frică.

Amor și moarte sunt în dușmănie:

Amic acestei des am căutat-o,

Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ție...

Viața mea din nou ai câștigat-o

Și orice road-a ei și armonie

A ta-i cu drept: deci și pe-aceasta iat-o!