Gândind la tine fruntea-acum mă doare.

Nu știu ce rost mai are-a mea viață

Când n-am avut o clipă de dulceață:

Amar etern și visuri pieritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheață!

Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare

Frumosul trup, — femeie zâmbitoare! ­

Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brață?

Tu, blond noroc al unui vis deșert,

Tu, visul blond unui noroc ce nu e,

De-i mai veni, să știi că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ți tot spuie

Și sărutându-te am să te cert

Cu dezmierdări cum n-am spus nimăruie.